Oricum, aveți grijã la amenzi, pe vremea asta.

Prin Bucuresti s-au curatat drumurile principale, se circula cu bicicleta aproape fara probleme (mai sunt cateva portiuni de gheata pe margini, dar nu-i durere). Pe strazile laturalnice necuratate sau prin parcari, e destul de multa gheata si te fura sleaurile.

cum fu?

Susai pe zapada: https://www.youtube.com/watch?v=00_y4mS7Jd4&feature=youtu.be

Si o readucere aminte a verii: https://www.youtube.com/watch?v=DXo5hXjLkdE&feature=youtu.be

programul "competitional" pt anul in curs a fost definitivat?

Buna intrebare. Abia astept sa dau cu tine de pamant.

Mai vine cineva la Ziua B?

O tura interesanta, de sfarsit de septembrie, in Oltenia. Facuta impreuna cu Claudiu XYZ:
http://www.plimbaricubicicleta.ro/2015/03/...eile-butii.html

Interesant:
http://cubicicletalamare.com/

"25-26 aprilie 2015
310 km de pedalat
450 de biciclisti
Bucuresti - Amara - Navodari
O noapte la hotel in Amara
Cina festiva la Amara
Asistenta tehnica pe traseu
Autocare si camioane pentru intoarcere
Ambulanta
Echipaje de Politie"

Am fost de 2 ori cu Mandruta cu bicicleta la mare in luna mai, odata in septembrie si pot spune ca a fost super. E scump, dar merita fiecare banut. Acum am trecut la next level, voi merge la mare cu coburi, cort si rucsac.

Plimbarea de Pasti:

Galati, Romania - Izmail, Ucraina. 186 km dus-intors. Viteza medie 21,4 km/h (la dus, fiind vale si usor vant din spate, a fost 24 km/h), timp total 13 ore, timp efectiv de pedalat 8 ore si 42 de minute. Drumurile sunt decente, dar din loc in loc sunt gropi ce te obliga sa incetinesti. Drumul este relativ plat, dealurile sunt putine. Pasaportul este obligatoriu si va fi stampilat de 6 ori intrucat se traverseaza si Moldova, insa nu este nevoie de viza. Bancomatele ucraniene accepta Visa Electron de la noi si elibereaza direct hrivne. In Izmail se poate manca bine si ieftin la impinge-tava de la marketul din capatul nordic al strazii Suvorova (strada cu spatiu verde pe mijloc). Referitor la faptul ca Ucraina este in razboi, nu am vazut nici un semn in acest sens, dar este de dorit sa nu intrati in polemici cu localnicii; acestia pot fi pro-rusi.

Referitor la preturi, ca urmare a razboiului, hrivna s-a devalorizat puternic, de unde inainte raportul era de 10 hrivne la 1 euro, acum cu 10 hrivne poti lua doar 40 de eurocenti. Drept urmare, masa mea de pranz, cu tot cu desert, a costat vreo 9 lei.

[attachmentid=1627990330] [attachmentid=1627990331] [attachmentid=1627990332] [attachmentid=1627990333] [attachmentid=1627990334] [attachmentid=1627990335]

Atenție la alegerea traseului:

http://adevarul.ro/locale/brasov/foto-prom...199625-20150414

Din acelasi motiv si noi evitam Sintestiul cand facem ture seara in jurul Bucurestiului. Este un risc foarte mare de a fi atacati de tigani. Atentie mare se recomanda si la traversarea Clejaniului si putin si prin Glina, in sensul ca nu cautam sa oprim prin sate.
In rest nu sunt probleme.

A, rromi sa le zica aia de i-au botezat asa, eu am invatat la scoala ca ii cheama tigani, si asa e peste tot in lume.

Vine cineva la Cozia MTB, 23-24 mai 2015?

Si cum ma plimbam eu prin padure...

[attachmentid=1627995431]

[attachmentid=1627995432]

... hop.

Ala nu e Mistretu' ClaudiuXYZ?

Hei! se vorbeste de mine?

Exista si varianta cu aterizare:

[attachmentid=1627995567]
[attachmentid=1627995568]

Tot kamikaze ai ramas

Am bagat marti cu Corrado o turicica frumoasa:
http://www.bikemap.net/ro/route/3054359-za...rului-zarnesti/

Greu ca prima tura din an, pentru mine...
Ne-am strecurat printre averse de ploaie si n-au lipsit, bineinteles, ratacirile pe coclauri.

29'' rulz!
M-am dat cu a lui Corrado si mi-a placut. Denivelarile nu se mai simt, pe coborare e mult mai sigura. Chiar mi-a placut.

Ce m-am ofticat ca nu am mers si eu.

Ca bine zici!
La Multi Ani, Colorado! :* :* :*

Lasa, Claudiule, ca ne vedem la tura aia jmechera pe care o s-o fac in zona ta!

Ptr mine urmatoarea cred ca va fi TransRarau...

L.E: A, da, La Multi Ani, Corrado!

Cand?

Nu stiu inca. Prin iunie. Vreau sa o combin cu cateva zile de concediu in nordul Moldovei (ceva manastiri, Mocanita de la Moldovita, salina Cacica, Valea Bistritei, etc)

Bine v-am regasit! Lansez o invitatie pentru 13-14 iunie: http://www.bikemap.net/ro/route/2094174-pi...ui-zona-magura/. Punctul de plecare va fi din Dambovicioara cu intoarcere prin Sirnea - Ciocanu. O alta varianta ar fi http://www.bikemap.net/ro/route/3066632-da...oara-pecineagu/. Daca cineva are vreo propunere o astept. Va fi prima tura din acest an, asa ca ritmul va fi foaaaaaarte lejer.

Suna tentant pe hartie, insa nu stiu daca voi putea merge... Oricum, as putea doar tura de o zi.
Ce inseamna ritm lejer?

Am facut eu traseul anul trecut, e superb, nu e asfaltat, dar nu necesita neaparat anvelope de offroad.

Sa va luati provizii la voi, nu prea sunt magazine in zona si am cam facut foamea pe drumul de intoarcere. Noroc ca era vale.

@Laurentziu83: Ce traseu ai facut?
@Lucman: Eu voi fi acolo in ambele zile. Acum depinde de cum se voteaza: traseu, ziua, etc. Ritm lejer inseamna pauze pentru fotografii, fara graba ca la un concurs, mai pe scurt plimbare. Probabil ca la pantele mai accentuate voi avea ceva probleme. Totusi, nu vom fi nici melci.

Din ce imi aduc aminte, traseul a fost asemanator, noi am fost cazati 2 nopti la Dambovicioara, ajungand acolo de la Predeal pe biciclete. Ne-am intors apoi la Brasov, tot pe ele.
Evenimentul nu-l mai gasesc, a fost exact acum un an, insa am gasit albumul cu poze:
https://www.facebook.com/iulian.ene/media_s...40731257&type=1

@Laurentziu83: toata zona e senzationala.
O scurta recapitulare: pana acum ne-am anuntat prezenta eu, @hellcat cu sotia, posibil @megane2 si tot posibil @Lucman plus inca doi posibili parteneri de pe alt site. Hellcat a adus in discutie posibilitatea ca sambata sa facem un traseu mai lung, iar duminica ceva mai scurt, asa ar putea fi o iesire si pentru cei care pot veni sambata, dar si pentru cei care vor duminica. Acum ramane ca si ceilalti sa isi spuna punctul de vedere si apoi vom hotari cum va fi.

http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualit...or+de+la+Brasov

Pana la aceasta ora s-au exprimat patru opinii. Toate converg spre aceeasi idee. Sambata se va face traseul catre Pecineagu, asta pentru ca este ziua intreaga la dispozitie. Tura scurta ramane pentru duminica si se va face functie de participanti si oboseala din prima zi. Pentru sambata cred ca ora 10 ar fi potrivita, avand in vedere traseul. Pentru cei care vor ajunge ceva mai tarziu exista posibilitatea intalnirii in Podul Dambovitei de unde am putea pleca mai departe in jurul orei 11.

In acest moment suntem sase participanti.
@Lucman: confirmi participarea?

[attachmentid=1627998216] [attachmentid=1627998217] [IMG][attachmentid=1627998218]
https://lh3.googleusercontent.com/xKxkeCK9K...=w249-h187-p-no[/IMG][IMG]
https://lh3.googleusercontent.com/TH6dMbuLJ...=w140-h187-p-no[/IMG]

Pai doar atat bre, nicio poezie, poveste...?
Pui doar poze, doua mari si doua mici ca sa ne oftici?
Duminica ati mai fost?

Bag si eu 4 poze, tot fara poveste (deocamdata).
Creasta Fagarasului, in Saua Apa Cumpanita, impreuna cu Corrado. Vineri erau 5 grade, ceata, batea vantul destul de tare in sa.
Pacat ca sus era ceata si am putut zari doar pentru putin timp Oltul in Transilvania.
Tura destul de grea, 1800m urcati in 21 km (42 km in total). Dar peisajele...

http://www.bikemap.net/ro/route/3104659-ca...8/google_hybrid

O tura pana la Giurgiu sau Soseaua Suspinelor

"Gradul de civilizatie a unei natiuni se masoara in numarul de cruci de pe marginea drumului"

Profitand de propunerea unui amic de a face o tura mai lunguta, am inceput sa caut trasee de chinuit fundul si picioarele. Cum starea vremii dadea cu virgula pe Baiului si Dealurile Campinei, am ales singura alternativa viabila. Going South!

Idealist vorbind, intotdeauna am considerat Giurgiu un oras fantastic, la fel ca orasele de frontiera din Vestul Salbatic, fascinant si plin de surprize la tot pasul, poarta de intrare in Neverland, si tot tacamul de gogorite fantastice ramase de pe vremea copilariei, cand imi doream sa stau intr-un oras langa granita ca sa trec pot trece cand vrea muschii mei in alta tara. Intre timp am crecut, am vizitat o mare parte din Europa, insa ideea cu fantasticele orase de granita mi-a ramas intiparita adanc in subconstient.

Cand am zis Going South, reflexele copilariei mi-au adus imediat in atentie Giurgiu.
Planul de bataie fiind facut, am inceput sa strang catrafusele pentru plecare bazandu-ma pe pataniile mele din trecut:

- 2 camere de rezerva + o cutie de petice, leviere (de cand am facut 7 pene si nu aveam decat 6 petice);
- surub de sa (cand mi s-a rupt surubul la Bolboci si am prins saua cu atele de lemn, scoci si curele de rucsac);
- presa de lant (lant rupt, tot la Bolboci);
- manusi de latex (te mazgalesti ingrozitor cand te joci cu lantul);
- multifunctional cu patent (nu l-am folosit decat la scos o teapa din picior, dar nu stii niciodata la ce foloseste);
- trusa de inbusuri (o folosesc la fiecare tura);
- cheie de spite;
- frontala si vesta galbena (am plecat la o tura de cateva ore si am ajuns noaptea);
- apa cat cuprinde;
- ceva sandwich-uri;
- carbohidrati la baton;
- geaca de ploaie (am plecat spre Targoviste pe vreme senina si m-a prins o bunica de furtuna pe coclauri);
- telefon, GPS, manusi, casca, sapca, ochelari;
- si sandramaua de bicicleta.

Dupa ce m-am ingreunat cu vreo 7kg cu bataie, pe la 6 dimineata, mi-am baut cafeluta pe terasa si m-am pregatit de plecarea in marea expeditie de explorare a balariilor din jurul Bucurestiului si eventual a celor de la vecini. Am facut jonctiunea cu amicul meu la 7 si i-am dat bice. Prima impresie olfactiva la iesirea din Bucuresti, un miros lesios de cadavru in putrefactie, miros ce ne va izbi la intervale regulate pe traseu, laolalta cu sursa miasmelor fetide. Atenti sa nu strangem ceva ADN de catei pe roti si apoi pe picioare, am purces la atacarea primei redute din calea noastra: Jilava.

In cazul majoritatii satelor romanesti, construirea ulitei principale a targului s-a facut urmand traseul scurgerii produselor secundare lichide de la bovine, astfel incat drumul este o insiruire de curbe absolut fantastice in plina campie. Nefiind niciun obstacol de ocolit, singura varianta viabila ramane cea de mai sus. Nu si Jilava. Geniul romanesc a construit o sosea dreapta ca o carare in freza unui Don Juan din anii '20, lata de 4 benzi din care functionale doar 2 si 1/2, plina de TIR-uri ce trec razant cu posesorii de atelaje pe 2 roti si maimutoi cu Dacii 1300 ce urla pe geam "luati-va ba scuter!"

Iesim nervosi din Jilava pentru ca "nu avem scuter", trecem de apele namoloase si fetide ala Sabarului si bagam pinionul mic pe bucata de autostrada pana in 1 Decembrie, unde toti soferii frustrati de radarul de la pod se cred brusc Ayrton Senna si creeaza turbulente pe marginea drumului. Atenti sa nu calcam in cioburile sticlelor de bere aruncate din masini, incepem sa observam crucile de pe marginea drumului. Cate una, doua sau grupaje de cruci, in curbe, poduri si pe drum drept, romanii isi dau obolul ignorantei crase, prostiei, smecheriei si intunericului ce insoteste mintile unei importante parti din mandra si minunata noastra natiune. Lipsa resurselor de la baza piramidei nevoilor si lacunele in educatie, erodeaza sistematic capacitatea noastra ca si natiune de a evolua. Dar poate asta se si doreste pana la urma.

Pe vremea mea, 1 Decembrie era renumita pentru fabrica de "Pepsi" si miturile urbane cu soarecii ce inotau in bazinele de apa ale fabricii. Totusi, era un festin cand prindeam de cateva ori pe an cateva sticle din licoarea magica. Acum, comuna este renumita pentru faptul ca urmeaza dupa Jilava si pentru sensurile giratorii ce mi-au zdruncinat zdravan furca fixa.

Prima urcare pe podul peste Arges. Avand in vedere ca merg cu bicicleta "just for fun", fara competitii si alte nebunii pe motiv de ruptura de menisc, am fost foarte incantat ca am urcat cu o viteza destul de maricica.

Imediat ce intram pe plat, simt o usoara si lejera durere in fund. Inca nu m-am imprietenit cu noua sa, deci suntem inca la capitolul "dragoste cu nabadai". Teoretic ar trebui sa fim prieteni, deoarece latimea seii depaseste cam cu app 1 cm in fiecare parte distanta dintre renumitele oase, insa nu am putut aplica strict cele 3 metode de masurat distanta (un prieten bun - am, dar nu chiar atat de bun, plastelina copilului - a refuzat categoric sa imi dea 1 kil de plastelina pentru mulaj, foaie de indigo - nu am mai vazut din scoala generala), asa ca am aproximat cum am putut cu o rigla. Se pare ca nu am fost destul de precis in aproximare . Trebuia sa folosesc o ruleta sau o sfoara.
Revenind, aproximarea m-a facut sa se acutizeze durerile dupa nici 15 km, desi am fost generos si mi-am dotat posteriorul cu pampersi. Orice fapta buna nu ramane nepedepsita.

Soarele urca molcom pe cer, padurea era pe partea opusa, sanse de umbra = zero. Colac peste paza, graul a dat in copt si a inceput secerisul. Bineinteles ca toata pleava era purtata de briza diminetii si se aseza gratioasa pe pielea noastra transpirata si bronzata de macho man.

Cu mici pauze de hidratare si dezmortit nervii coaxiali am parcurs peisajul hipnotic pana la Giurgiu. Rapita, grau, rapita, grau, invatand tipurile de seminte si prafuri protectoare folosite. Soarele incepuse sa se joace cu tenul delicat al pieli mele pe cand ne faceam intrarea victoriosi si zoiti in Giurgiu. Cu gandul la o scalda in Dunare si la o bere rece, am intrebat un ajutor de sef de pompa de la benzinarie cam pe unde putem baga glezna in mirobolantul rege al fluviilor. Ne-a vanturat ceva ca pe la Steaua Dunarii si un picior de pod a lui nu stiu cine, ar fi un loc magic de scalda.

L-am pus la index cu gandul ca o sa gasim locatia cand o sa stim istoria locuitorilor urbei de la pasopt incoace si am plecat in identificarea panoului cu bunataturile turistice ale asezarii. Hmm, ioc centru de informare, ioc indicatoare maro, doar un mare semn catre port sau centru.

In imaginatia noastra creata, am crezut ca dam de portul turistic, salupele de la Monte Carlo si esplanada de la Nisa. He, he, doar ne-am adancit in zona industriala. Semne aveau, insa erau semne catre o firma de balastru, cereale, RCA si inmatriculari in Bulgaria. Populatia lipsea cu desavarsire, iar cainii incercau sa ne alunge din teritoriu. Nu-i a buna. Seamana a centura, insa lipseau pana si centuristele care ar fi trebuit sa anime soseaua.

La un colt de strada dam cu ochii de apa. Uraaa, am ajuns la Dunare, numai ca parea cam mica pentru ditai fluviu. Era Canalul Plantelor, aflat pe Aleea Plantelor. Scoate, resemnati GPS si caut ceva locante de umflat matzu pe malu' apei, cu gandul ca acolo o sa gasim si esplanada. Identificam pe GPS un local si ii dam bice pe strada Portului. Trecem pe langa cetatea Giurgiu, pe langa un imobil cam prafuit cu stema RSR pe fatada si ajungem la tinta finala a calatoriei noastre, esplanada din Giurgiu.

300 m liniari de beton cu grilaje, 15 bancute la soare, 6 caini, un paznic molesit de soare, un marinar butaforie cu o carma in brate si Dunaa inacesibila.
Populatia era redusa la zero, turistii erau in Bulgaria, un restaurant vapor ne asasina cu melodii din anii 80 iar singura banca la umbra era ocupata de un exemplar de vreo 150 kile in viu, sugand linistit o cola diet.
Asteptand sa plece, maturam covorul de seminte de pe banca alaturata si ne asezam posterioarele la odihnit, admirand pustietatea dezolanta oferita de acest minunat oras. In lipsa de bere rece si scalda, ne-am scos lichidele incalzite in soarele dulce al tarisoarei noastre, sandwich-urile cu mezel si da-i chef. Muzica de pe vapor s-a oprit la un moment dat si atentia ne-a fost atrasa de scartaitul sinistru al macaralei portuare de langa. Parea neunsa de cand a cazut nea Nicu si se misca in reprize, urmate de zdruncinaturi puternice si tipete lugubre.
Molfaind la mezel si sugand din apa calda, matahala a terminat de lins ciuco dietetic si si-a suit in masina cu o destinatie necunoscuta. Ne-am mutat caii la umbra, am maturat si aici dunele de seminte si am purces la un proces de admiratie a tarii vecine si prietene.
Ne-a dat egalitate la scor, punand in balanta turnurile de racire si lipsa cu desavarsire a oricarei infrastructuri de scos banii de la fraieri.

Intre timp si-au facut aparitia niste localnici pe care i-am intrebat cu frenezie de locatiile de scalda si voie buna. Ne-au trimis la o plaja la piciorul podului, dar asta insemna sa o luam iar pe centura, iar in dreapta ziceau ca ne infundam in port.

Profund dezamagiti de oportunitatile de turism ale mandrei capitale de judet, ne-am indreptat atentia asupra centrului, cu gandul ca dracu nu poate fi totusi atat de negru. Ne cataram iar pe atelaje, ajustam oasele pe sa si ii dam bice.
Centrul era sa il ratam daca mai faceam o rotatie completa la pedalier. Noroc ca era inchis in weekend si ne-a atras atentia pista de biciclete de 200 m lungime. Cred ca prim gospodarul orasului a vrut sa construiasca un patinoar pentru ciclisti, altfel nu imi pot explica 2 piste de biciclete de 200 m fiecare, aruncate de-o parte si de alta a unei strazi inchise cu zabrele in weekend.

Dupa ce am admirat buricul orasului, am stabilit ca obiectivul turistic principal din oras este OMV-ul din Giurgiu. Au umbra, masute, cafea buna, bere rece, voie buna si ... turisti

Ne luam cu greu la revedere de la benzinarie si plecam la drum cu soarele deasupra capului. Trecem iar prin aceleasi sate pline de exemplare pseudo umane, intslnim o colectie impresionanta de biciclete scoase la pensie in 1980, pline de rugina si zgomote suspecte si ne apropiem cu repeziciune de Bucale. Soarele s-a gandit sa ne joace feste si si-a mutat organismu' drept pe partea cealalta, asa incat umbra a devenit o fata morgana.

Sleiti de atata soare si zemuiti in suc propriu, ne-am bagat sub podul din Calugareni si am sarit in apa. Atat cat se poate cand esti imbracat in pampersi. Revigorati de apa cu clabuci de la satenii ce venisera la dusul saptamanal, am plecat iar la drum si nu ne-am mai oprit pana la MOL-ul din Adunatii Copaceni, observand ca am devenit un fel de conservari pe bicicleta si mergem din benzinarie in benzinarie.

Am ras un ciuco cu carbohidrati si ne-am dat drumul la vale pana in Bucale, aproape anesteziati de soarele crancen ce ne scadea IQ-ul cu fiecare minut.
Ne-am trezit la viata pe Luica, unde am inceput sa ne jucam cu un autobuz de-a depasitul pe rand in dreptul fiecarei statii.

Fin

Aha.
Ai reinceput povestile. Si turele
Bun. Asteptam si altele.

Bine ca nu era si Shai-hulud in ea

Singurul loc de vizitat pe care l-ati ratat in Giurgiu a fost parculetul orasului. La un sfert de pedala inainte de "bulivaru' pietonal de uichend", pe dreapta. Cred ca e cat o curte mai mare, dar anul trecut era o pizzerie aproape decenta in el.

Cine stie, cunoaste

Lucmane, sunt atâtea lucruri de vãzut în România și tu te duci la Giurgiu cu bicla... Eu îți strig altceva pe geam: "Ia-ți bã mtb!". Uitã-te pe hartã, pune degetul undeva pe șirul munților și cautã cel mai apropiat vârf din zonã. Încãpãțâneazã-te sã-l cucerești. Când dai cu capul de nori ieșind în golul alpin, uiți de toate...
Apropo' de luat mulajul curului, se face pur și și simplu cu un carton (d-ãla celularo-stratificat)

Pai e MTB bre visule, doar ca e din 1990.
Am zis ca nu o schimb pana nu crapa. Se pare ca e indestructibila. Nu vrea chip sa crape.
Butucii au 25 de ani si merg ca unsi.

Data viitoare sa mergeti pana in Ruse. E un oras incomparabil mai frumos decat Giurgiul.

Pai asa am vrut, insa un buletin a ramas uitat acasa

Bravos Luc si Multumesc pentru text

Si am facut-o si a doua oara.

Se facea ca este duminica dumineata si leneveam fara un scop in sine, doar ca sa zac.
Mi-am luat cafeluta in balcon si admiram plin de voiosie padurea de beton, bucurandu-ma de linistea oferita de somnul naparstocului, incercand sa profit la maxim de tabieturile mele (pana s-o trezi si incepe programul de liber-impuse).

Cu cateva zile inainte ii facusem promisiunea ca mergem la strand, doar daca e cald afara si soare. Cum soare era cam cu dinti, iar cald era din parti, asteptam infrigurat sa se trezeasca si sa isi revendice promisiunea.
In lipsa de solutii cu strand in aer liber, impreuna cu nevasta din dotare, am inceput sa cautam variante eligibile pentru dizlocarea ideii de strand din mintea plodului.

Dupa inca o cafetiera si cateva tigari sudate, ne-am dat seama ca o destinatie exotica e ceea ce avem nevoie. Unde sa gasim o destinatie exotica in curtea din spatele casei? In Ruse bineinteles!

I-am prezentat naparstoacei cele 2 variante si a ales fara ezitare: mergem in Bulgaria cu bicicletele, uitand imediat strandul si balaceala la 20 de grade. Usurati ca am evitat la mustata o raceala , am purces in graba la stabilirea traseului si a punctelor de interes. Fiind deja ora 10, am stabilit doar ca mergem in centru, lasand la inspiratie restul de atractii de vizitat.

Cum nu aveam programata iesirea cu bicla, am inceput sa scotocesc dupa echipamentele de bicla, dar pelerinele de ploaie se dadeau greu de invins. Se ascunsesera in pamant si nu ieseau si pace. Camera de rezerva a iepei nevestei era pitita la echipamentul de schi, casca fetei era tupilata la jucariile ei, iar suportul de telefon s-a pierdut in negura.

Dupa ce am facut inventarul si aveam toate acareturile esentiale, incluzand jucarii de drum si carti de colorat, simteam ca lipseste ceva important. Am inceput sa pun pe hartie ca memoria da semne de oboseala:

Nevasta - este punct.
Plod - este, se aude pe o raza de 100 m si nu am cum sa il pierd
Biciclete - estem si culmea, chiar au rotile umflate
Masina - freamata in 4 timpi si ofileste copacii din parcare
Rucsac cu de toate - este, dar e plin cu gustarele, apa, servetele umed si uscate, papusele, poney si alte mizilicuri
Pasaportul plodului - nema pasport

Infierbantati, incepem sa rascolim dupa carticica datatoare de libertate pe campiile bulgare, dar saracia se tinea bine. L-am gasit in ultimul loc posibil si infrigurati ezitam sa il deschidem. Oare mai este valabil? Daca nu, o sa trebuiasca sa cautam o alta locatie interesanta de scos copilul la zbenguiala si distractie.
Deschidem incet si rasuflam usurati. 2016.
Uraaaa, sa ii dam bice catre Giurgiu atunci.

Prind bicicletele de ieslea mobila de pe portbagaj, plodul il tintuiesc in scaunel, consoartei ii ofer locul de onoare langa naparstoaca ca sa isi tina amandoua de urat si sa am liniste, detectorul e montat, GPS pe bord, ca sa nu ma pierd pana in Giurgiu si ii dam bice la vale spre Dunare.

Din masina drumul pare altfel, dar la fel ca pe bicicleta, este irezistibil ca si fructele chinezesti din plastic si poti invata tratate de agronomie doar plimbandu-te pana la destinatie. E plin de vietati decedate in numele mobilitatii interurbane si al progresului buzunarelor catorva alesi. Lat in solduri, dar sugrumat de satele prin care trece, iti da aripi si apoi ti le taie cu un tuicangiu ce sare in fata masinilor sau cu un radar bine plasat.

Pe la ceasurile amiezii, ne facem intrarea in minunatul oras Giurgiu si ne indreptam fericiti spre Petrom-ul din capatul drumului. Ca sa nu fiu marlan si sa parchez direct, ii intre pe pompisti daca pot lasa masina la ei pana terminam voiajul in Ruse. Cu un ranjet de genul "da-te puii nostrii de fraier" imi comunica ca locul este foarte populat si pot parca doar daca stau maxim 2 ore. Ma uit pe geam, statia este pustie, parcarea goala, mai putin un mertan ultima generatie infipt in usa. Ma uit iar la ei si constat ca vroiau sa le pice ceva la zar. Or avea ceva proceduri, insa in conditiile in care batea vantul prin parcare mi s-a parut cam de porc atitudinea. Ii las in plata domnului si ii intreb din usa:
Ok, si unde pot parca ca sa merg in Ruse cu bicicleta? La Kaufland in Giurgiu sau mai incolo in parcarea unui hotel, vine raspunsul in cor.

Ma lamuresc ca sunt plini de empatitie si dospesc de dorinta de a face fapte bune in mod gratuit. Ei saracii poate nu au nicio vina. Sunt doar exponentii unui sistem bolnav si schizofrenic. Poate ca or avea reguli privitoare la parcarea masinilor in spatiul statiei si blocarea fluxurilor ce servire, insa sunt convins ca daca vroiau, puteau sa zica sa las masina undeva intr-un colt unde nu deranjez masinile inexistente.

Sictirit de ospitalitatea romaneasca, imbarc restul de doua treimi a unitatii familiale in diligenta si o intindem spre statia de taxare. Vazand pogonul de spatiu betonat incpe sa sper ca totusi pot lasa masina undeva in tara si sa incepem aventura trans-danubiana pe biciclete.
La fel ca la statia de benzina, intreb daca pot lasa masina in parcare. Se uita cam lung la mine cand le povestesc ca vreau sa trec pe bicicleta in orasul vecin si prieten, insa nu comenteaza nimic. Ma indruma spre parcarea unde deja infipsesem tractorasu si ma atentioneaza sa fiu atent la trafic pe pod pentru ca e in remont, cum zic vecinii nostrii.

Cat de greu poate sa fie sa treci un pod?
Dau jos martoagele de pe masina, montez scaunelul si in scaunel infiletez copilul ce arda de nerabdare sa o anunt cand suntem in Bulgaria. Ii mai dam un strat de crema solara 50 si purcedem la atacarea redutei de la Ruse.
Cum naiba se face ca partea romaneasca este vesnic in reparatie in plin sezon este un mare mister, in conditiile in care partea bulgareasca nu sufera deteriorari similare.
Incepem sa urcam podul deteriorat si plin de asfalt razuit si ma gandesc ca cineva traieste foarte bine din taxele mele.
Ne uitam dupa pasaj pietonal. Exista, insa doar pe mijlocul podului, nu si pe rampele de acces. Pana acolo pietonii merg pe unde pot.
Ne uitam si la singura banda utilizabila si ne dam seama ca o sa fie funny sa trecem podul.
Cum i spatele nostru Nu e nivio masina, steptam sa puna rosu la coloana de intrare in tara si ii dam bice la cai. Trecem in viteza pe langa turistii zemuiti in masini ce abia asteapta sa ajunga in tara si ma gandesc cam ce o fi in mintea lor.
Uite pentru ce stam la coada asta imensa, ca sa treaca 2 biciclisti! Mama lor!

Ajungem la control pasapoarte, prezentam pasaportul plodului si o anunt ca suntem in Bulgaria.
Un pic dezamagita, imi spune ca pana acum e mai frumos la noi si ca asteapta sa ii prezint ceva mai interesant in Bulgaria.

Adevarul e ca punctele de intrare in tara, atat la noi, cat si la vecini, arata ca in filmele lui Van Damme facute cu buget redus in Europa de Est.
Orgoliul nostru se cam framanta cand suntem incadrati la capitolul tari din lumea a treia, sau mai diplomatic spus emergente, insa adevarul e ca nu suntem in stare sa facem nimic (in afara de furat, unde excelam).

In rondul din capatul podului luam azimut pe Bd. Tutankmon (Tutrakan) si ni se deschide in fata minunata zona industriala cu o pista nou nouta infiintata pe trotuar. Ca si la noi, pista e destul de ingusta si pusa inte bordura si stalpi, destul de dificil daca ai ghidon mai lat. E plina de semne de circulatie si sectionata la fiecare 50m in dreptul intrarilor in fabrici. Cum nu au borduri lasate la fiecare trecere, devine destul de enervant sa o folosim. Nevasta avand suspensie nu dadea semne de iritare, insa eu cu furca fixa si un plod ce se hatanea in spate si imi schimba sistematic centrul de greutate incepeam sa fierb.
Oricum, eram singurii ciclisti ce o foloseau. Ne-am salutat pe sensul opus cu o familie cu 2 copii ce se dadeau la vale si cu o gasca de biciclisti bulgari cu un mod cam ciudat de salut. Ridicau mana dreapta in sus la 20 de grade, cu degetele intinse. Poate mi s-a parut mie ca seamana a altceva, dar trec peste asta ca poate asa e obiceiul casei.

Pana in oras e urcare continua pe vreo 6 km si simt ca trag cam greu decat de obicei. De la plod nu cred ca e. Tocmai ce am dat jos echivalentul ei in greutate si totusi e mai dificil acum cu copchilul pe bicla. Descaunez prichindelul si constat ca piciorul scaunelului imi forteaza canalul de frana si merg infranat. Dau jos scaunul, reinstalez scaunul pe dupa canal, pun iar plodul si il leg cu toate centurile din dotare, ma pun pe atelaj si incerc iar. Uau, deja zbor ca vantul la deal si fortez un pic consoarta sa tina pasul cu noi.
Trecem pe langa o conducta de abur ce fasaia prin mai multe orificii si dam de primele constructii destinate traiului in comun. Daca nu vedeam chirilice pe strada puteam sa jur ca sunt in Berceni, desi in unele zone prichindelul mi-a reconfirmat ca e mai frumos la noi.

Tati, pana acum nu imi place Bulgaria! imi spune plodul.
Cand ajungem intr-un loc frumos?

Cotesc catre parcul Tineretului (Mladeski parc) si dam de o oaza cu multa verdeata si racoare. Ne ducem spre malul Dunarii, cu gandul sa vedem apa si sa ii arat copilului Romania. Ca si la noi, nu ai acces direct la Dunare. Malul e inburienat dar destul de elevat si iti ofera o panorama destul de frumoasa, dar trista a malului romanesc. Dezastrul turistic romanesc se vede si mai bine de aici. Macarale portuare, cateva vapoare amortizate acum 50 de ani, depozite si fabrici.

Traficul pe strazile din Ruse era ca si inexistent duminica, insa la ei soferii nu se prea straduiesc sa iti cedeeze trecerea cand ies de pe strazle laterale , iar cand te depasesc o fac cam la limita. Pentru prima data m-am simtit mai in siguranta in traficul Bucurestean
Troleul avea loc garla sa treaca, firele fiind mai spre banda a doua, bulevardul avea 3 benzi, insa a preferat sa ne stearga praful de pe ghidon.

Pe partea bulgara a Dunarii au totusi un parc destul de maricel si un restaurant foarte frumos chiar pe mal.
Cum prichindeaua ne-a anuntat ca are un pic de foame si fiind vremea pranzului, ne-am varat la terasa sa gustam din specialitatile vecinilor. Am tras calutii langa terasa si ne-am asezat la umbra copacilor seculari.
Plodul a uitat imediat de foame si dusa a fost sa faca review-ul locului de joaca.
Bineinteles, ospatarul o rupea binisor pe romana, meniul era in romana si se poate plati in leva, lei si euro.

Cu norocul nostru la vreme ne-a prins si o ploaie mocaneasca ce ne-a prelungit destul destul de mult sederea in locanta, insa per total a fost o oprire reconfortanta, chiar daca ne-a scurtat din timpul alocat pentru oras.

Am ras inca un expresso la 3 lei, i-am multumit ospatarului pentru informatii si pentru entertainment si cand soarele a scos capul dintre nori ne-am ridicat in sei cap compas "center". Fiind duminica dupa ploaie, zona pietonala din centru era ca goala ca dupa o pandemie. Totul era pustiu, asa ca am profitat de situatie si am pedalat in voie prin areal. Uau, strazi libere si pavate frumos, cladiri ingrijite, magazinase si carciumioare, fantani arteziene, locuri de parcare (cu plata), autocare venite cu turisti straini, masini cu numere de romania, dar totul era cam pustiu. Ploaia bat-o vina. In lipsa magazinelor deschise duminica, turistii nu aveau alta optiune decat sa faca pase-uri sau sa bage la mat. Mi-am dat seama acum si la ce e bun aeroportul Otopeni. Le aduce turisti

Cum repriza a doua de ploaie ameninta sa se reverse, am lasat centrul in urma si ne-am indreptat catre Romanica. Cum bulivarul Tutankamon este construit in panta, imediat ce am parasit orasul ne-am dat la vale fara pedala pana la pod. Era o adevarata placere, asa ca am spus pas minunatei partii de biciclete. Traficul era zero, pedestrii inexistenti, asfaltul ca-n palma, asa ca viteza maxima spre pod.

Bineinteles ca la sensul giratoriu a inceput distractia. Coada de masini ce vroiau sa intre in tara era kilometrica, toti ardeau de nerabdare sa ii sunteze pe ceilalti, asa ca nu prea era nimeni interesat sa acorde atentie unor biciclete. Cu grija mare ca sa nu dea vreun ratacit peste noi, ne-am pus pe pus pe linia de tiruri ce asteptau la cantar si dusi am fost pe pod. Totul a fost frumos pana cand am ajuns din urma coada ce statea la semafor. Tocmai ce pornise si am socotit ca cea mai buna varianta este sa ne incadram in trafic intre masini. Initial ne-au claxonat, cu intentia de a ne zburataci pe margine, insa dupa ce au constatat ca mentinem aceeasi viteza cu ei s-au mai linistit si ne-au acceptat in coloana. La un moment dat s-a oprit iar coada, insa mesteru ce facea pe semaforul ne-a scos din coloana si ne-a invitat sa ne bagam repede dupa ultimul camion ce primise liber, reusind astfel sa salvam vreo 20 de minute de asteptat pe pod.

Cum aveam o fereastra de vreo 30 minute pana incepea ploaia, am zis sa vizitam iar Giurgiul. Fata de data trecuta, faleza era mai animata. Erau mai multi localnici decat turisti, cainii erau omniprezenti, magazinasul era deschis dar avea preturi de aeroport, iar marinarul butaforie invartea la carma netulburat, la fel ca si onor conducatorii nostrii impasibili la nevoile vulgului.
In Giurgiu exista si ruinele unei cetati antice, insa in afara de un gard de plasa si un indicator catre ea nu ai nicio informatie sau un trigger sa te faca sa intri. Iarba e necosita din primavara, poteci pentru turisti ioc, magazinase sau standuri cu racoritoare ioc, panouri informative ioc, nici macar gardul nu este deschis sa poti intra.
Ajunsi in centru, suntem pusi in fata unei dileme. Pe care strada din cele 3 care ni se deschid in fata trebuie sa o luam? Meseriasii au inchis artera principala pentru a permite catorva caini rataciti sa se scarpine in liniste netulburati de masini, insa nu au montat si un amarat de indicator de ocolire.
Bazandu-ma pe omnipotenta Ioana, am reusit sa gasim drumul potrivit, insa ne-a scos tocmai la dracu cu craci aproape de iesire, asa ca am ratat iar o vizita in profunzime a centrului.

Si totusi a fost frumos

Bineinteles domnul meu.
Trebuie doar sa decantezi lucrurile frumoase din mizerie, insa asta e un job de cautatori de aur la sita:)
Si bineinteles, sa faci haz de necaz ca altfel iesim de pe linia de plutire.

18.07.2015: Lupii Dacilor, C-lung Muscel

Lucman, poti incerca o tura lejera la Susai... citind randurile tale, imi pare ca din secolul trecut genul asta de plimbari
Apropo', sunt curios cate pauze de tigara per tura mai faci

Ai devenit prea serios visule

mi-o reprosez si eu uneori...