Ma cam mananca limba sa pun o povestire de anul trecut, avand in vedere ca se apropie vara si e inceputul sezonului de balaceala in riu, asa ca o sa incep cu inceputul, care inseamna traversarea cu feribotul a Marii Baltice, incarcati cu toate cele de trebuinta. Pentru cine nu stie, traversarea cu feribotul e mereu prilej de o mica petrecere intre prieteni, asa ca seara s-a lungit un pic (eu am plecat pe la 2 din bar, insa ora inchiderii e in jur de 4 am, de care mai ales persoanele cu familie si care nu scapa prea des de acasa incearca sa profite din plun). Pentru prima zi, aveam de condus din Stockholm pana in Koppang (Norvegia) cca 600 km, urmand se ne abatem intr-un sat penumelelui Rot, sa verificam la unu' dintre poduri daca mere suficienta apa la vale pentru a ne da.
Nu-mi amintesc prea mult din drumul Stockholm - Rot, decat ca am reusit sa dorm in cateva reprize, si am oprit la o benzinarie pe undeva intr-un sat, care avea atat magazinul cat si buda inchise (ori ca era duminica, ori ca era weekendul cu Midsommar), noroc ca era langa o padure si am gasit relativ usor un copac unde sa scap de lichidele acumulate in procesul de hidratare post euforica. In fine, suntem deja pe pod, mie nivelul apei nu-mi spune prea mult, decat ca sigur nu ne putem da pe acolo, insa se pare ca interpretarea e alta: daca blovanii sunt acoperiti, inseamna ca riul e practicabil. Ok, nu stiu, n-am mai fost, am incredere in uameni. Asa ca parasim drumul principal si urcam pe niste drumuri forestiere care par sa duca de nicaieri catre nicaieri. In plus, vremea mohorata devine o ploaie marunta de vara, parca si aia vine mereu in ultima zi din uichendul cu Midsommar, parca special pentru a te tine in casa si-ti accentua durerea de cap. Ploaia aia marunta de asemenea face ca tot nisipul rosu, suedez, din care e construit drumul, sa se lipeasca de masini, ma si gandeam ca daca avem ulterior nevoie de saci cu balast sa ancoram diverse prin camping, il putem folosi fara probleme, cu conditia sa se usuce mai intai. Pe masura ce continuam cu dialogul asta interior, ajungem la o bifurcatie unde la dreapta se vedea un pod, iar la stanga drumul urca pieptis peste coasta. Mi se spune ca podul ala e locul unde se termina excursia pe riu, si e bine sa nu-l ratez, insa oamenii nu-si amintesc pe unde trebuie sa continuam, asa ca presupunem ca trebuie sa urcam. Eram cu vreo 5 masini si 17 caiace colorate dupa noi, reuseam cu usurinta sa atragem atentia prin satele uitate de lume din "Sverige Midlands". Dupa vreo 500 m de urcat vad un semn care spunea ca e zona militarizata, insa nu am inteles prea clar daca avem voie cu masina pe acolo sau nu. Cred totusi ca la anumite ore si zile din saptamana accesul era interzis, in special noaptea, ma gandesc ca armata suedeza se antreneaza pe acolo, insa mi se spune sa nu-mi fac probleme
dar ca am gresit drumul, trebuia sa o luam pe pod. Cu singura problema ca nu prea poti intoarce masina nicaieri odata intrat pe acel drum, asa ca am facut cel putin vreo 5 km pana am gasit loc, si inca 5 km la vale, evident toata distractia costand aproape 30 minute. Am trecut podul cu pricina, si am aut ocazia sa vad pentru prima data ca pe ce o sa ne dam (imaginea e chiar de sub pod, luata la plecare)
[attachmentid=1627991366]
Dupa inca vreo 30 minute, ajungem in final la un lac (fara nume - zona militara, remember?), cam exact in momentul in care ne prinde din urma un land rover kaki, masina curatica, bine intretinuta, cu ceva proiectoare pe bot si carosata gen aro 243, cu 2 militari in ea. Ma pregatisem sa imi aduc aminte unde am pasaportul, insa domnii nici macar nu s-au dat jos, au parcat masina cu fata catre noi si urmareau interesati circul, respectiv, dat jos barcile de pe masini, gasit hainele de riu, schimbat hainele, inclusiv "underwearul"), urmand ca evidente 2 masini sa plece jos, din care una sa se intoarca, iar cealalta sa ramana la pod pentru a conduce "soferii" si a recupera tot convoiul. Pe cand ma uitam eu la soldatii suedezi, gandidu-ma ca nu e politicos sa le mai fac si poze, dupa ce ca ne lasau in pace, iar ei la noi, cu interes sa vada daca le aruncam in aer micul baraj/hidrocentrala de la capatul lacului, observ o alta chestie faina (pe care nu am pozat-o insa o vad pe gugal):
[attachmentid=1627991374]
Ma si gandeam la o discutie avuta mai demult cu prietena mea in Franta, unde am vazut restrictii de 80 la ora pe zone care aratau cam ca transfagarasanul, numai ca o singura banda pentru doua sensuri. Adica, ori iti trebuie motor la urcare, ceva in genu 160 de cai pentru o compacta daca vrei sa urci aia cu 80 la ora, ori iti trebuie oo sa mergi cu 80 la coborire, si in ambele cazuri mult bulan sa nu vina nimic din sens opus. Se pare ca suedezii au dus-o catre nivelul urmator, mergi matale coae cu maxim 90, ca noi avem reni p'aici prin padure, "högurrogeln gäller" - daca ai dubii, aplica prioritatea de dreapta!
Terminam si cu pregatirile, si vine momentul mult asteptat. Existau doua variante, ori punerea kayakului in lac si trecerea prin baraj, care avea una din porti deschisa, cu un drop de vreo 3 m inaltime si lung de vreo 10m, sau direct in riu. Evident, nu era sa pierd distractia, ma asteptam sa fie mult mai "lipicios" stoperul de la baza insa am trecut prin el fara probleme. A inceput bine.
Urmeaza apoi cateva "repezisuri" tehnice, de creeking, cu unele drop-uri de aproximativ 1 m, in succesiune. In unele zone sunt cam incet in abordarea traiectoriei corecte, si trebuie sa pun padela in apa si sa pivotez in jurul kayakului, insa totul merge bine, ajutat si de faptul ca riul nu curge foarte repede. Situatia ar fi fost mult mai grea cu un debit mai mare.
Dupa vreo 2 km, ajungem intr-un loc unde se pierde linia orizontului, si toata lumea trage pe dreapta pentru a inspecta urmatorul tobogan.
[attachmentid=1627991484]
Asta se dovedeste a fi principala atractie de pe tot traseul. Imi arunc privirea de sus si de undeva de la mijloc, magandesc ca in partea a doua sunt ceva bolovani care nu sunt acoperiti suficient, insa cu ceva viteza si control, cred ca se poate trece, important e sa nu te infigi in ei. O mica ezitare, in final iau decizia de a cobori pe slide. 4-5 vasle puternice, reusesc sa iau directia propusa si incep sa alunec la vale. La un moment dat incep sa deviez usor spre dreapta, lucru care nu imi place, insa maresc viteza si ma inclin usor pe spate, si astfel trec peste primul bolvan. Sunt deja in ultima treime, si sar din bolovan in bolvan, cu efecte interesante asupra partilor moi ale corpului, acum important e sa trec de stoperul de la baza. Lucru care iarasi se intampla fara probleme, reusec sa zbor de la vreo 2 m si ating cel putin 7-8 metri in lungime, cad fix pe apa aerata care amortizeaza bine saritura si reusesc sa raman in picioare (de frica sa nu aterizez plat, m-am inclinat usor spre dreapta).
Trece toata lumea de slide, unii chiar se dau de 2 ori, atmosfera e relaxata.. si ne hotaram sa continuam in 2 grupuri. Primul, grupul care nu a avut "inotatori" si vrea sa mearga ceva mai repede, unde imi gasesc si eu locul. Mai sunt cateva locuri pe traseu cu apa putin adanca si pietre de ocolit, insa nimic spectaculos, pana la ultima "cascada" de sub pod - cea din prima poza. Acolo imi ies bine primele 2 dropuri insa reman cumva pe o directie gresita inainte de al 3-lea, plantez vasla ca pe un bat de schi si reusest sa pivotez in jurul ei pe directia dorita, insa simt ca ramane blocata. Din reflex, ii dau drumul (situatiile de genul asta se pot termina cu umar dislocat, ceea ce s-a si intamplat unuia din grup intr-una din zilele urmatoare, Inainte sa dau drumul la vasla, aud si un usor zgomot de fibra de carbon sparta... Insa, pana sa am grija de asta, trebuie sa am grija de urmatorul drop, de cca 1m, cu stoper si fara vasla. Asa ca ma inclin in fata cat pot, stau cu buzele lipite de kayak si mainile intinse, si reusesc sa mentin suficienta viteza cat sa trec de "backwash" (curent invers?). Imi aduc aminte ca acolo e momentul sa ies de pe riu si mi s-a spus sa nu trec de pod, asa ca reusesc sa pedalez cu mainile in edy in spatele pilonului, iar de acolo traversez un usor fir de apa care nu curge prea tare pana pe mal. Ies din kayak, moment in care mi se aduce vasla, aparent doar crapata si mi se arunca ceva priviri intrebatoare referitor la decizia de a ii da drumul). Le explic ca da, a fost o decizie buna, si le arat ca de fapt una din padele e crapata in doua, fisurile aproape se unesc. Asta era o vasla noua, cumparata chiar inainte de excursie si a fost destul de scumpa (cam cat un kayak mai ieftin de la hibiscus). Noroc ca imi luasem 2 vasle cu mine, asa ca am avut cu ce pedala in urmatoarele zile. In fapt, bilantul final de fiecare an al excursiei in Norvegia include 3-4 vasle rupte. Ulterior am incercat sa cumpar una similara din Strie Strømmer, insa era cam cu 25% mai scumpa decat am luat-o eu. A ramas sa fie reparata prin inlocuirea padelei/"lopetii" drepte la intoarcere.
Cam asta a fost prima zi, dintr-o excursie ce a adunat 3000 km pe sosea in 7 zile si 6 riuri diferite, si mi-a dat ocazia sa cunosc adevarata Norvegie, nu cea turistica, inca de la prima excursie in tara fiordurilor si a cascadelor.