Help - Search - Member List - Calendar
Full Version: Ajutor 1.5 dci 110CP K9K - Engine Failure Hazard
Reno.ro - Forum Renault Romania > Renault - Probleme frecvente, utilizare si reparatii > Megane > Megane III
nzqts
Bună seara și un an nou fericit!
Sunt nou pe acest forum, am achiziționat de aproximativ o lună un Renault Megane 3 2012 1.5 dci 110 CP cod motor K9K, 239.000 km.
Am schimbat toate filtrele + ulei imediat după ce am cumpărat-o, toate bune și frumoase.
Acum 3 zile, venind spre București, pe autostradă pe la km 20, mers regulamentar cu 130, mi-a apărut eroarea Engine Failure Hazard, cheița și STOP, mi-a tăiat ESP și am tras imediat pe dreapta la prima benzinărie.
Am oprit mașina, am lăsat-o 2-3 minute oprită, iar când am pornit-o din nou nu mi-a mai apărut nicio eroare.
Am mers normal până aproape de intrarea în București, când am pățit la fel, doar ca după ce am pornit-o, mi-au apărut și check injection system + check anti-polluation system + check ESC + check stop-start și de asemenea a început să meargă “în 3”.
Am mai mers cu ea până acasă, câțiva km, însă până la 2000-2500 de turații trepida destul de tare, dupa 2500 de turații mergea relativ normal.
Ieri, cu ajutorul unui prieten am pus testerul Delphi pe ea și mi-au apărut următoarele erori (pe care le atașez și mai jos) :
DTC 1525 - Întrerupător regulator de viteză cu limitator de viteză variabil
DTC 0204 - Cylinder 4 injector control
Una din cele două erori DTC 0204 (mai exact signal shape/waveform failure - prezent) s-a șters și nu a mai apărut, însă celelalte 2 au rămas.
Am verificat toate mufele și le-am aplicat și spray de contact, însă degeaba.
Astăzi am pornit-o din nou și îmi apare doar cheița, Check stop-start, check injection system și check ESC, însă tot “în 3” merge.
Dacă mă poate ajuta cineva cu o informație, o părere sau să îmi recomande unde să merg în București cu ea, m-ar ajuta extraordinar de mult.
Mulțumesc anticipat!

user posted image

user posted image

Primele erori afișate pe tester

user posted image

Erorile rămase după ștergere

user posted image

Cantitatea de funingine în DPF
clau166
Testerul este unul generic si poate sa nu indice cu cea mai buna precizie problema. Din eroarea postata singura care te intereseaza este ca partea electrica de la injectorul nr 4 e dusa. Trebuie verificat daca merge vreodata in 4 cilindri si cat sunt corectiile pe injectoare in ideea ca e posibil ca injectorul acesta nr4 sa functioneze cu intermitenta. Daca il prinde in perioada cand functioneaza normal si-ar putea da seama daca debitul de motorina e bun. Pentru confirmarea problemei se pot face unele masuratori electrice ale injectorului nr 4.

Daca ai timp si chef de mestereala pentru confirmarea problemei poti muta injectorul nr 4 in cilindrul nr3 ( mutand evident si codul injectorului ) si confirmi ca eroarea se muta pe cilindrul nr 3.

Pe scurt trebuie reparat injectorul nr 4. Daca mergi la un service specializat vor sti ce e de facut dar aici va depinde de cati bani vrei sa investesti :
- injector nou cea mai buna varianta
- injector refacut e ok dar va trebui ca firma care face asta sa stie ce face si sa-l calibreze corect, generat un alt cod
- injector second hand netestat e cea mai proasta varianta si ai sanse mari sa prinzi un alt injector cu probleme chiar daca nu cu aceeasi problema ca al tau.
grig1960
Tinand cont de faptul ca au aparut mai multe mesaje de avertizare Check... aparent fara legatura unul cu altul si ca au aparut in mers, eu as verifica prima data daca alternatorul este ok, sa nu cumva sa fie dus, nu incarca si cade bateria sub 11 V, caz in care calculatoarele o cam iua razna. Legat strict de cele doua erori, trebuie rezolvata cea cu injectia - injectorul, cealalta DTC1550 (DF1012 Canclip) este consecinta a erorii pe injectie, Cruise Control fiind inhibat automat, isi va reveni dupa rezolvarea erorii pe injectie.
This is a "lo-fi" version of our main content. To view the full version with more information, formatting and images, please click here.
Invision Power Board © 2001-2024 Invision Power Services, Inc.