BUCUREȘTI, 10 ian (MEDIAFAX) - Compania Telemobil, operatorul rețelei Zapp, a lansat un telefon prin intermediul căruia clienții pot utiliza serviciile de telefonie mobilă de pe un terminal fix, care permite accesul la comunicații de voce și date la costuri mai reduse, potrivit unui comunicat Telemobile remis MEDIAFAX.
Denumit Zapp FixTel, serviciul presupune instalarea la sediul clientului a unui telefon fix cu display (model Zapp Z1110), dotat cu modem de mare viteză.
Serviciul este disponibil pe baza de abonament lunar în valoare de cinci dolari (fără TVA) și include 100 de minute de convorbiri în rețea.
Pentru apelurile în rețea, tariful perceput de operator este de 0,03 dolari/minut, în timp ce convorbirile către un abonat RomTelecom sunt taxate la 0,04 dolari/minut, iar cele către alte rețele la 0,15 dolari/minut.
De asemenea, fiecare abonat al Zapp FixTel poate opta pentru maxim șapte numere favorite din rețeaua Zapp, convorbirile cu numerele alese fiind tarifate cu 0,02 dolari/minut.
În fiecare lună, numărul minutelor de convorbiri în rețea poate fi majorat prin intermediul minutelor bonus acordate pentru apelurile primite din afara rețelei Zapp.
Astfel, pentru fiecare minut de apel primit din afara rețelei, abonatul Zapp FixTel primește un minut de convorbire în rețeaua Zapp.
Telefonul Z1110 are încorporat un modem care asigură o viteză de transmitere a datelor de până la 153,6 kbps, care poate fi conectat la computer prin intermediul unui cablu.
Lansat în decembrie 2001 de compania Telemobil, serviciul de telefonie mobilă Zapp se bazează pe tehnologia CDMA în banda de frecvență de 450 MHz.
Telemobil este controlat în proporție de peste 99% de compania britanică Inquam Limited, ai cărei acționari semnificativi sunt Qualcomm și Omnia Holdings Ltd, un fond de investiții din Orientul Mijlociu.