Hai noroc la toată lumea.
După o juma de zi în Veria (http://www.daciaclub.ro/Veria-si-Drama-t296399.html) am taiat-o spre Monodendri, un sat mic din munții Pindului.
De la Veria am mers pe Egnatia Odos până la Ioanina iar de acolo am continuat alergarea spre nord-vest, direcția graniței cu Albania, pe DN 20.
La vreo 20 de km de Ioanina am virat dreapta spre cheile Vikos si zona Zagori.
[attachmentid=1628026359]
Despre zona Zagori: https://en.wikipedia.org/wiki/Zagori
Imediat apare și indicatorul spre Monodendri, destinația acelei zile.
[attachmentid=1628026360]
Traficul era foarte lejer, am văzut mai multe capre decât mașini.
[attachmentid=1628026361]
Drumul este bun
[attachmentid=1628026362] [attachmentid=1628026363]
Iar peisajul spectaculos.
[attachmentid=1628026364]
Monument ridica în memoria femeilor din munții Pindului care au ajutat (cu cârca) la aprovizionarea armatei grecești în timpul războiului greco-italian desfășurat în perioada octombrie 1940 – aprilie 1941.
Voi reveni asupra acestui război mai spre sfârșitul poveștii.
[attachmentid=1628026365] [attachmentid=1628026366]
Daca există vreun vorbitor de greacă.
[attachmentid=1628026367]
Priveliște de la monument.
[attachmentid=1628026368] [attachmentid=1628026369]
Pe Google Maps abia se văd satele din zonă, în pe teren situația este foarte bine semnalizată.
Practic nu este nevoie de GPS.
[attachmentid=1628026370]
Satul Vitsa, cu casele aranjate parcă una peste alta.
[attachmentid=1628026371]
De la Vitsa am mai urcat puțin.
[attachmentid=1628026372] [attachmentid=1628026373]
Apoi am ajuns la Monodendri.
[attachmentid=1628026374]
Presupun că diferența dintre Monodendri (așa cum apare pe hartă) și Monodentri (așa cum apare pe indicatorul din poza de mai sus) ține de vreo subtilitate lingvistică grecească pe care nu o cunosc.
Seara s-a încheiat cu o carafă de vin local (nu prea bun și cam făcut sprit direct în carafă) pe o terasă din piața centrală a satului, sub un copac (bănuiesc că era platan) imens.
Full Version: Munții Pindului și cheile Vikos
19.09.2015
Cheile Vikos
Cazarea în Monodendri a fost la hotelul Ladias (luat de pe booking.com): 105 Euro / camera dubla / 3 nopti, cu mic dejun.
Camera cam mică, insă nimic de speriat.
[attachmentid=1628026454]
Baia era cam inghesuită, însă cât timp stai în baie?.
[attachmentid=1628026455]
Micul dejun a fost foarte bun, mai ales că conținea și diverse mâncăruri făcute în casa, în dimineața respectivă.
Proprietarul Elefterie (Elefterios în greacă) era un tip foarte de treabă, doar că tot timpul butona telefonul.
Cred că și noaptea dormea cu telefonul în mână la cât de atașat era de el.
Cunoaște destul de bine zona Zagoria și cam ce este de văzut pe acolo, doar la cheile Vikos mai dă niște rateuri.
Așadar, hotel Ladias din Monodendri este o locație de recomandat.
Înainte de a pleca spre chei am avut inspirația de a cumpăra o hartă a întregii zone Zagoria (inclusiv cheile Vikos) de la un magazin de suveniruri (mai repede pentru prostit turiștii) din sat.
Mi s-a părut cam mult 8 euro, însă după cum vom vedeam mai târziu, a merita investiția.
Pe lângă hartă am mai avut și 4 kile de apă în rucsac, mai ales că Elefterie ne-a asigurat că nu găsim nicio sursă de apă prin chei.
Planul inițial era să coborâm în chei (800 de metri diferența de nivel sub Monodendri) să parcurgem cheile și apoi să urcăm alți 800 de metri până în satul Vikos (situat la nord de Monodendri).
Teoretic tot traseul ar fi durat vreo 7-8 ore după estimarea mea.
Apoi, odată ajunși în satul Vikos, urma să îl sunăm pe Elefterie ca să trimită o mașină să ne ia de acolo, contra sumei de 30 de Euro / 2 persoane.
Bocancii de vară și bețele le avem cu mine, așa că am plecat spre chei.
Pentru cei mai antrenați, există și varinata de a merge prin chei până în satul Papigo, undeva după satul Vikos.
[attachmentid=1628026456]
Conform indicatorului din sat (primul de sus) până în satul Vikos era 9 km și 4 ore jumate de mers.
[attachmentid=1628026457]
Deși îmi este cam greu să cred, grecii spun că aceste chei sunt cele mai adânci din lume.
[attachmentid=1628026458]
Drumul spre chei este bine semnalizat.
[attachmentid=1628026459]
Chiar dacă nu ar fi semnalizat, chiar nu ai pe unde să te pierzi, având în vedere singura poteca este cea care se vede în poza de mai jos și care are ceva lungime.
[attachmentid=1628026460]
Plus un bun exemplu de “cât de leneși sunt grecii”.
Ce ai și ce nu ai voie să faci în chei.
[attachmentid=1628026461]
Calitate potecii mai scade, însă tot piatră cărată cu cârca este și aici.
[attachmentid=1628026462]
Niște flori.
[attachmentid=1628026463]
Marcajul pe care l-am văzut pe toată lungimea traseului.
[attachmentid=1628026464]
Cheile încep să se vadă.
[attachmentid=1628026465]
Cam asta este înclinația potecii care face legătura între satul Monodenri și baza cheilor Vikos.
[attachmentid=1628026466]
Altă gaură în vegetație.
[attachmentid=1628026467]
Flori grămadă, deși eram la sfârșitul lui septembrie.
[attachmentid=1628026468]
Ajungem la baza cheilor, unde aflăm că până în satul Vikos sunt peste 5 ore, deși indicatorul din sat (800 de metri difernța de nivel mai sus) spunea că tot drumul durează 4 ore jumate.
[attachmentid=1628026469]
12 Mar 2016, 15:21:
19.09.2015
Cheile Vikos – Partea a II-a
Poteca care merge prin chei.
[attachmentid=1628026514]
Pereții pe la baza cărora trecem.
[attachmentid=1628026515] [attachmentid=1628026516] [attachmentid=1628026517] [attachmentid=1628026518]
Rădăcini.
[attachmentid=1628026519] [attachmentid=1628026520]
Continuăm alergarea prin chei.
[attachmentid=1628026521] [attachmentid=1628026522]
Tot cu capul în sus, admirând pereții laterali.
[attachmentid=1628026523] [attachmentid=1628026524] [attachmentid=1628026525] [attachmentid=1628026526] [attachmentid=1628026527]
Ajungem la un grohotiș.
[attachmentid=1628026528]
După care urmează o zonă cu bolovani destul de mari (nu i-am pozat pe toți).
[attachmentid=1628026529] [attachmentid=1628026530]
Cheile Vikos
Cazarea în Monodendri a fost la hotelul Ladias (luat de pe booking.com): 105 Euro / camera dubla / 3 nopti, cu mic dejun.
Camera cam mică, insă nimic de speriat.
[attachmentid=1628026454]
Baia era cam inghesuită, însă cât timp stai în baie?.
[attachmentid=1628026455]
Micul dejun a fost foarte bun, mai ales că conținea și diverse mâncăruri făcute în casa, în dimineața respectivă.
Proprietarul Elefterie (Elefterios în greacă) era un tip foarte de treabă, doar că tot timpul butona telefonul.
Cred că și noaptea dormea cu telefonul în mână la cât de atașat era de el.
Cunoaște destul de bine zona Zagoria și cam ce este de văzut pe acolo, doar la cheile Vikos mai dă niște rateuri.
Așadar, hotel Ladias din Monodendri este o locație de recomandat.
Înainte de a pleca spre chei am avut inspirația de a cumpăra o hartă a întregii zone Zagoria (inclusiv cheile Vikos) de la un magazin de suveniruri (mai repede pentru prostit turiștii) din sat.
Mi s-a părut cam mult 8 euro, însă după cum vom vedeam mai târziu, a merita investiția.
Pe lângă hartă am mai avut și 4 kile de apă în rucsac, mai ales că Elefterie ne-a asigurat că nu găsim nicio sursă de apă prin chei.
Planul inițial era să coborâm în chei (800 de metri diferența de nivel sub Monodendri) să parcurgem cheile și apoi să urcăm alți 800 de metri până în satul Vikos (situat la nord de Monodendri).
Teoretic tot traseul ar fi durat vreo 7-8 ore după estimarea mea.
Apoi, odată ajunși în satul Vikos, urma să îl sunăm pe Elefterie ca să trimită o mașină să ne ia de acolo, contra sumei de 30 de Euro / 2 persoane.
Bocancii de vară și bețele le avem cu mine, așa că am plecat spre chei.
Pentru cei mai antrenați, există și varinata de a merge prin chei până în satul Papigo, undeva după satul Vikos.
[attachmentid=1628026456]
Conform indicatorului din sat (primul de sus) până în satul Vikos era 9 km și 4 ore jumate de mers.
[attachmentid=1628026457]
Deși îmi este cam greu să cred, grecii spun că aceste chei sunt cele mai adânci din lume.
[attachmentid=1628026458]
Drumul spre chei este bine semnalizat.
[attachmentid=1628026459]
Chiar dacă nu ar fi semnalizat, chiar nu ai pe unde să te pierzi, având în vedere singura poteca este cea care se vede în poza de mai jos și care are ceva lungime.
[attachmentid=1628026460]
Plus un bun exemplu de “cât de leneși sunt grecii”.
Ce ai și ce nu ai voie să faci în chei.
[attachmentid=1628026461]
Calitate potecii mai scade, însă tot piatră cărată cu cârca este și aici.
[attachmentid=1628026462]
Niște flori.
[attachmentid=1628026463]
Marcajul pe care l-am văzut pe toată lungimea traseului.
[attachmentid=1628026464]
Cheile încep să se vadă.
[attachmentid=1628026465]
Cam asta este înclinația potecii care face legătura între satul Monodenri și baza cheilor Vikos.
[attachmentid=1628026466]
Altă gaură în vegetație.
[attachmentid=1628026467]
Flori grămadă, deși eram la sfârșitul lui septembrie.
[attachmentid=1628026468]
Ajungem la baza cheilor, unde aflăm că până în satul Vikos sunt peste 5 ore, deși indicatorul din sat (800 de metri difernța de nivel mai sus) spunea că tot drumul durează 4 ore jumate.
[attachmentid=1628026469]
12 Mar 2016, 15:21:
19.09.2015
Cheile Vikos – Partea a II-a
Poteca care merge prin chei.
[attachmentid=1628026514]
Pereții pe la baza cărora trecem.
[attachmentid=1628026515] [attachmentid=1628026516] [attachmentid=1628026517] [attachmentid=1628026518]
Rădăcini.
[attachmentid=1628026519] [attachmentid=1628026520]
Continuăm alergarea prin chei.
[attachmentid=1628026521] [attachmentid=1628026522]
Tot cu capul în sus, admirând pereții laterali.
[attachmentid=1628026523] [attachmentid=1628026524] [attachmentid=1628026525] [attachmentid=1628026526] [attachmentid=1628026527]
Ajungem la un grohotiș.
[attachmentid=1628026528]
După care urmează o zonă cu bolovani destul de mari (nu i-am pozat pe toți).
[attachmentid=1628026529] [attachmentid=1628026530]
19.09.2015
Cheile Vikos – Partea a III-a
Continuăm alergarea prin chei.
[attachmentid=1628026885] [attachmentid=1628026886] [attachmentid=1628026887] [attachmentid=1628026888]
Vegetație care pare crescută în piatră seacă.
[attachmentid=1628026889] [attachmentid=1628026890]
Pe o porțiune scurtă există un cablu de susținere.
[attachmentid=1628026891]
Ajungel la un izvor numit Klima.
[attachmentid=1628026892]
Izvorul este alimentat printr-un furtun care captează sursa de apă de pe celălalt mal al albiei secate de la baza cheilor.
[attachmentid=1628026893]
Că Elefterie (gazda noastră din Monodendri) habar nu avea de existența acestui izvor, construit în anul 2008, contează mai puțin.
Ceea ce într-adevăr a contat a fost faptul că acest izvor era marcat pe harta pe care o cumpărasem în dimineața respectivă.
Ocazie cu care am aflat că am parcurs doar vreo 40% din lungimea traseului prin chei, așa că nu se mai punea problema de continuat alergarea spre satul Vikos.
Am mai stat puțin la izvor, după care, pe același drum (altă variantă oricum nu aveam) ne-am întors la Monedendri.
Soarele începea sa coboare.
[attachmentid=1628026894]
La Monodendri am ajuns pe la ora 20.00, când era aproape întuneric.
Fiind sâmbătă seara, la mica biserică din sat era o nuntă.
Până aici nimic deosebit, doar că atunci când mirii au ieșit din biserică ceilalți nuntași le-au turnat în cap, fără niciun fel de glumă, vreo 10 kile de orez.
S-a dus dracu’ coafura miresei și freaza lui ginerică, însă nimeni nu s-a supărat, toata lumea râdea și se simțea bine.
Mă gândeam cum ar fi reacționat mireasa în RO dacă i s-ar fi distrus coafura la iesirea din biserică și rămânea fără poze de pus pe facebook.
Următoarea oprire a fost în piață centrală din Monodendri, la cealaltă cârciumă față de cea la care am fost cu o seară înainte.
Cu vinul local la carafă deja eram lămurit, așa că cina a încept cu o Retisna Malamatina și o salată grecească.
[attachmentid=1628026895]
Și a continuat cu un souvlaki. Bun, fără să mă dea pe spate.
[attachmentid=1628026896]
Cam asta a fost plimbarea prin cheile Vikos.
Din ce am înțeles de la grecii din zonă, vara se recomanda plecarea la prima geană de lumină deoarece în timpul zilei la baza cheilor este foarte cald, chiar insuportabil.
În rest, traseul mi s-a părut lejer, cu unele porțiuni scurte unde este nevoie de ceva atenție (zona de grohotiș, zona cu cablul și alte căteva zona unde poteca era mai îngustă).
Ca echipament, niște bocanci de vară și bețele de mers cred că sunt suficiente.
Cheile Vikos – Partea a III-a
Continuăm alergarea prin chei.
[attachmentid=1628026885] [attachmentid=1628026886] [attachmentid=1628026887] [attachmentid=1628026888]
Vegetație care pare crescută în piatră seacă.
[attachmentid=1628026889] [attachmentid=1628026890]
Pe o porțiune scurtă există un cablu de susținere.
[attachmentid=1628026891]
Ajungel la un izvor numit Klima.
[attachmentid=1628026892]
Izvorul este alimentat printr-un furtun care captează sursa de apă de pe celălalt mal al albiei secate de la baza cheilor.
[attachmentid=1628026893]
Că Elefterie (gazda noastră din Monodendri) habar nu avea de existența acestui izvor, construit în anul 2008, contează mai puțin.
Ceea ce într-adevăr a contat a fost faptul că acest izvor era marcat pe harta pe care o cumpărasem în dimineața respectivă.
Ocazie cu care am aflat că am parcurs doar vreo 40% din lungimea traseului prin chei, așa că nu se mai punea problema de continuat alergarea spre satul Vikos.
Am mai stat puțin la izvor, după care, pe același drum (altă variantă oricum nu aveam) ne-am întors la Monedendri.
Soarele începea sa coboare.
[attachmentid=1628026894]
La Monodendri am ajuns pe la ora 20.00, când era aproape întuneric.
Fiind sâmbătă seara, la mica biserică din sat era o nuntă.
Până aici nimic deosebit, doar că atunci când mirii au ieșit din biserică ceilalți nuntași le-au turnat în cap, fără niciun fel de glumă, vreo 10 kile de orez.
S-a dus dracu’ coafura miresei și freaza lui ginerică, însă nimeni nu s-a supărat, toata lumea râdea și se simțea bine.
Mă gândeam cum ar fi reacționat mireasa în RO dacă i s-ar fi distrus coafura la iesirea din biserică și rămânea fără poze de pus pe facebook.
Următoarea oprire a fost în piață centrală din Monodendri, la cealaltă cârciumă față de cea la care am fost cu o seară înainte.
Cu vinul local la carafă deja eram lămurit, așa că cina a încept cu o Retisna Malamatina și o salată grecească.
[attachmentid=1628026895]
Și a continuat cu un souvlaki. Bun, fără să mă dea pe spate.
[attachmentid=1628026896]
Cam asta a fost plimbarea prin cheile Vikos.
Din ce am înțeles de la grecii din zonă, vara se recomanda plecarea la prima geană de lumină deoarece în timpul zilei la baza cheilor este foarte cald, chiar insuportabil.
În rest, traseul mi s-a părut lejer, cu unele porțiuni scurte unde este nevoie de ceva atenție (zona de grohotiș, zona cu cablul și alte căteva zona unde poteca era mai îngustă).
Ca echipament, niște bocanci de vară și bețele de mers cred că sunt suficiente.
@gibonu, foarte frumoasa atat relatarea cat si calatoria in sine. 2 mici aspecte: bere si rosii? souvlaki fara tzatziki?
PS: anul la care faci referire mai sus cred ca este 2008
PS2: din ce carne se face souvlaki in Grecia? par ca niste frigarui turcesti
PS: anul la care faci referire mai sus cred ca este 2008
PS2: din ce carne se face souvlaki in Grecia? par ca niste frigarui turcesti
@Jenkins
Nu inteleg unde este berea.
Merge si souvlaki fara tzatziki, nu mi s-a parut sa fie vreo problema.
Am corectat anul corect, respectiv 2008, multumesc pentru observatie.
Souvlaki-ul care se vede in poza de mai sus cred ca era din miel / oaie.
Depinde la ce zona din Turcia te referi.
Daca te referi la costa marii Egee, atunci nu cred ca sunt mari diferente culinare intre cele doua tari.
Nu in ultimul rand, multumesc pentru apreciere.
Nu inteleg unde este berea.
Merge si souvlaki fara tzatziki, nu mi s-a parut sa fie vreo problema.
Am corectat anul corect, respectiv 2008, multumesc pentru observatie.
Souvlaki-ul care se vede in poza de mai sus cred ca era din miel / oaie.
Depinde la ce zona din Turcia te referi.
Daca te referi la costa marii Egee, atunci nu cred ca sunt mari diferente culinare intre cele doua tari.
Nu in ultimul rand, multumesc pentru apreciere.
@gibonu, eu nu ma pricep la bautura greceasca si nici nu stiu greceste. Mai mult de atat, nu am ajuns in Grecia pana acum, dar din poza aceea reiese ca sticla imi pare a fi una de bere. Mea culpa . Atunci ce este?
E vin.
@Jenkins
Sticla care se vede in poza este una de vin.
Mai precis, vinul se numeste Retsina iar producatorul se numeste Malamatina.
Sau, cum am mai spus aici pe forum "aroma Greciei cu dop de tabla".
Retsina este un vin grecesc, cu o oarecare aroma de doaga de butoi.
Gasesti aici mai multe detalii:
https://en.wikipedia.org/wiki/Retsina
Si cateva cugetari ale unui englez (astora nu le place deloc sa bea) despre Retsina:
"Somehow, retsina, even in the cheap half-litre bottles with blurred labels you get in Greek supermarkets, retains a special bizarre charm. What could be nicer, really, than to sit on the quay of a remote and stony island, watching the twice-weekly ferry pull in, eating the same Greek salad you ate yesterday and a plate of smoky, burnt octopus, and washing it all down with a wine tasting faintly of furniture polish?"
Sursa: http://www.telegraph.co.uk/foodanddrink/wi.....-Retsina.html
Retsina se mai gaseste si prin RO.
Insa, ca parere personala, nu are acelasi gust cu cea bauta in Grecia, ideal intr-o carciuma pe malul Mediteranei.
Sticla care se vede in poza este una de vin.
Mai precis, vinul se numeste Retsina iar producatorul se numeste Malamatina.
Sau, cum am mai spus aici pe forum "aroma Greciei cu dop de tabla".
Retsina este un vin grecesc, cu o oarecare aroma de doaga de butoi.
Gasesti aici mai multe detalii:
https://en.wikipedia.org/wiki/Retsina
Si cateva cugetari ale unui englez (astora nu le place deloc sa bea) despre Retsina:
"Somehow, retsina, even in the cheap half-litre bottles with blurred labels you get in Greek supermarkets, retains a special bizarre charm. What could be nicer, really, than to sit on the quay of a remote and stony island, watching the twice-weekly ferry pull in, eating the same Greek salad you ate yesterday and a plate of smoky, burnt octopus, and washing it all down with a wine tasting faintly of furniture polish?"
Sursa: http://www.telegraph.co.uk/foodanddrink/wi.....-Retsina.html
Retsina se mai gaseste si prin RO.
Insa, ca parere personala, nu are acelasi gust cu cea bauta in Grecia, ideal intr-o carciuma pe malul Mediteranei.
Sincer, retsina (tot Malamatina am incercat-o si eu) mi s-a parut un lichid alcoolic facut din struguri vinificati prost. N-am inteles cum naiba le-a iesit acru. Intr-o carciuma pe malu' de care zici are cu totul alt farmec, da' nici acolo n-am putut sa-l beau.
@tatabobu
La Retsina e vorba de gusturile fiecaruia.
Nu mi s-a parut acru niciodata, mi se pare in continuare ca are gust de doaga de butoi, ceea ce ii da savoare si il face unic (cel putin din cate stiu eu).
La Retsina e vorba de gusturile fiecaruia.
Nu mi s-a parut acru niciodata, mi se pare in continuare ca are gust de doaga de butoi, ceea ce ii da savoare si il face unic (cel putin din cate stiu eu).
O fi fost otetit ala de l-am baut eu. O sa mai incerc, da-s sceptic.
QUOTE(tatabobu @ 17 Mar 2016, 14:51)
O sa mai incerc,
O decizie buna, mai ales atunci cand e vorba de alcool.
Exista mai multi producatori, nu doar Malamatina sau Kourtaki.
Doar ca sugestie, mergi pe vinul imbuteliat, pentru ca cel la carafa mi s-a parut de mult ori facut gata spritz.
Si daca nu iti place, nu-i nicio problema, au grecii ce sa iti dea sa bei.
18 Mar 2016, 14:28:
Duminică, 20.09.2015
La 6 km nord de Monodendri se află punctul de observație (asupra cheilor Vikos) numit Oxia.
[attachmentid=1628027320]
Satul Monodendri văzut de sus. Se observă că acest sat este amplasat chiar pe marginea superioara (vestică) a cheilor Vikos.
[attachmentid=1628027321]
Probabil o platformă de aterizare pentru elicoptere.
[attachmentid=1628027322]
Drumul între Monodendri și Oxia (aproape invizibil pe Google Maps) este într-o stare foarte bună.
[attachmentid=1628027323] [attachmentid=1628027324]
Cu un km înainte de Oxia sunt niște stânci numite Pădurea de piatră (Stone Forest în engleză).
[attachmentid=1628027325] [attachmentid=1628027326] [attachmentid=1628027327] [attachmentid=1628027328]
Drumul asfaltat se termină într-o parcare, la 100 de metri de punctul de observație Oxia.
[attachmentid=1628027329]
Cei 100 de metri se parcurg pe o potecă pietruită.
[attachmentid=1628027330]
Cam așa se văd cheile Vikos din punctul de observație Oxia.
[attachmentid=1628027331] [attachmentid=1628027332]
Pentru cei curajoși (nu a fost cazul nostru) există o potecă pe care se merge pe risc propriu.
[attachmentid=1628027333]
Fundul cheilor, văzut de la Oxia.
[attachmentid=1628027334]
Peretele estic.
[attachmentid=1628027335]
Gușterul (sper să nu mă înșel).
[attachmentid=1628027336]
18 Mar 2016, 20:45:
Duminică, 20.09.2015 – Partea a II-a
Deși 99% dintre indicatoarele rutiere din Grecia sunt bi-alfabetice, se mai întâmplă să apară câte un indicator scris doar în greacă (fără să fie urmat de un indicator scris cu litere latine).
[attachmentid=1628027365]
Motiv pentru care este bine să ai la tine o hartă a zonei, hartă scrisă bi-alfabetic.
Urmează podurile din zona Zagoria.
Nu le-am văzut pe toate, însă cele câteva pe care le-am văzut mi-au plăcut.
Primul pod la care ne-am oprit a fost cel al căpitanului Arkouda.
[attachmentid=1628027366]
Podul propriu-zis.
[attachmentid=1628027367] [attachmentid=1628027368] [attachmentid=1628027369] [attachmentid=1628027370]
Monument ridicat în memoria celui care a dat numele podului.
[attachmentid=1628027371] [attachmentid=1628027372]
N-am reușit să aflu cine a fost căpitanul Arkouda, probabil vrein haiduc care s-o fi bătut cu turcii.
Casă de marcat pentru diverse produse vândute pe marginea drumului.
[attachmentid=1628027373]
Câteva vorbe despre podurile din zonă, toate construite din șisturi și mortar, care uneori conținea păr de animal sau albuș de ou.
[attachmentid=1628027374]
Următorul pod pe care l-am văzut.
[attachmentid=1628027375]
Mult mai solid față de podul căpitanului Arkouda,
[attachmentid=1628027376] [attachmentid=1628027377]
inclusiv cu balustradele întregi.
[attachmentid=1628027378] [attachmentid=1628027379]
Duminică, 20.09.2015 – Partea a III-a
Plakidas, care din cate am înțeles ar fi singurul pod cu trei arce (deschideri) care mai există în Zagoria.
[attachmentid=1628027854]
Până la pod se coboară (din șosea) pe o potecă pietruită.
[attachmentid=1628027855]
Podul văzut mai de aproape.
[attachmentid=1628027856] [attachmentid=1628027857]
Partea superioară.
[attachmentid=1628027858]
Podul văzut din alt unghi.
[attachmentid=1628027859]
Poteca pietruită care coboară la pod.
[attachmentid=1628027860]
Bloc de piatră într-un echilibru cam precar.
[attachmentid=1628027861] [attachmentid=1628027862]
Margini de drum din Zagoria.
[attachmentid=1628027863] [attachmentid=1628027864] [attachmentid=1628027865] [attachmentid=1628027866]
23 Mar 2016, 20:07:
Duminică, 20.09.2015 – Partea a IV-a
Următoare oprire a fost în satul Iliochori pentru a vedea o cascadă.
[attachmentid=1628027964]
Inițial am fost leneș și am mers cu mașina către minuscula piată a satului unde era singurul loc în care se putea parca.
Bineînțeles că nu am găsit niciun loc de parcare așa că am urcat înapoi în drumul principal.
Cam așa arata strada pe care am coborât și urcat în interval de 5 minute.
[attachmentid=1628027965] [attachmentid=1628027966] [attachmentid=1628027967]
Primul indicator spre cascadă.
[attachmentid=1628027968]
Dacă nu mă înșel, un platan.
[attachmentid=1628027969]
Curând apar alte indicatoare spre cascadă, indicatoare care te anunță câți metri mai ai de mers.
[attachmentid=1628027970] [attachmentid=1628027971]
Poteca este pietruită.
[attachmentid=1628027972] [attachmentid=1628027973] [attachmentid=1628027974]
Piatra lipsește doar pe niște porțiuni scurte, unde se observă că au fost alunecări de teren.
Partea inferioară a cascadei.
[attachmentid=1628027975]
Cascada.
[attachmentid=1628027976]
Lacul de la baza cascadei.
[attachmentid=1628027977]
Am stat vreo juma de oră la cascadă. Frumos, răcoare, nu prea își venea sa pleci.
Înapoi în satul Iliochori, unde ne-am oprit la cârciuma pentru masa de prânz la ora 17:00.
Souvlaki-ul a fost bun, însă a durat cam mult până a fost gata.
[attachmentid=1628027978]
Planul inițial era să continuăm alergarea spre nord, pentru a face o buclă pe la Konitsa și Kaplaki, însă deja era ora 18:00, așa că ne-am întors la Monodenri pe unde am venit.
La Monodendri, Elefterie m-a servit cu un tsipuro (varianta grecească de tescovină) din partea casei, apoi am continuat cu o carafă de vin (din partea mea).
Carafa pot spune că am băut-o singur și în liniște, deoarece Elefterie, deși stătea cu mine la masă nu a lăsat nicio secundă telefonul din mână.
Doar a apucat să îmi spună că Tsipras tocmai câștigase alegerile (anticipate) în ziua respectivă.
Eu, obișnuit cu alegerile din RO, m-am arătat puțin mirat pentru că nu am văzut semne de campanie electorală, însă Elefterie m-a liniștit, spunându-mi ceva de genul “noi avem alegeri odată la 3 luni, nici pentru noi nu mai este vreun eveniment”.
Plakidas, care din cate am înțeles ar fi singurul pod cu trei arce (deschideri) care mai există în Zagoria.
[attachmentid=1628027854]
Până la pod se coboară (din șosea) pe o potecă pietruită.
[attachmentid=1628027855]
Podul văzut mai de aproape.
[attachmentid=1628027856] [attachmentid=1628027857]
Partea superioară.
[attachmentid=1628027858]
Podul văzut din alt unghi.
[attachmentid=1628027859]
Poteca pietruită care coboară la pod.
[attachmentid=1628027860]
Bloc de piatră într-un echilibru cam precar.
[attachmentid=1628027861] [attachmentid=1628027862]
Margini de drum din Zagoria.
[attachmentid=1628027863] [attachmentid=1628027864] [attachmentid=1628027865] [attachmentid=1628027866]
23 Mar 2016, 20:07:
Duminică, 20.09.2015 – Partea a IV-a
Următoare oprire a fost în satul Iliochori pentru a vedea o cascadă.
[attachmentid=1628027964]
Inițial am fost leneș și am mers cu mașina către minuscula piată a satului unde era singurul loc în care se putea parca.
Bineînțeles că nu am găsit niciun loc de parcare așa că am urcat înapoi în drumul principal.
Cam așa arata strada pe care am coborât și urcat în interval de 5 minute.
[attachmentid=1628027965] [attachmentid=1628027966] [attachmentid=1628027967]
Primul indicator spre cascadă.
[attachmentid=1628027968]
Dacă nu mă înșel, un platan.
[attachmentid=1628027969]
Curând apar alte indicatoare spre cascadă, indicatoare care te anunță câți metri mai ai de mers.
[attachmentid=1628027970] [attachmentid=1628027971]
Poteca este pietruită.
[attachmentid=1628027972] [attachmentid=1628027973] [attachmentid=1628027974]
Piatra lipsește doar pe niște porțiuni scurte, unde se observă că au fost alunecări de teren.
Partea inferioară a cascadei.
[attachmentid=1628027975]
Cascada.
[attachmentid=1628027976]
Lacul de la baza cascadei.
[attachmentid=1628027977]
Am stat vreo juma de oră la cascadă. Frumos, răcoare, nu prea își venea sa pleci.
Înapoi în satul Iliochori, unde ne-am oprit la cârciuma pentru masa de prânz la ora 17:00.
Souvlaki-ul a fost bun, însă a durat cam mult până a fost gata.
[attachmentid=1628027978]
Planul inițial era să continuăm alergarea spre nord, pentru a face o buclă pe la Konitsa și Kaplaki, însă deja era ora 18:00, așa că ne-am întors la Monodenri pe unde am venit.
La Monodendri, Elefterie m-a servit cu un tsipuro (varianta grecească de tescovină) din partea casei, apoi am continuat cu o carafă de vin (din partea mea).
Carafa pot spune că am băut-o singur și în liniște, deoarece Elefterie, deși stătea cu mine la masă nu a lăsat nicio secundă telefonul din mână.
Doar a apucat să îmi spună că Tsipras tocmai câștigase alegerile (anticipate) în ziua respectivă.
Eu, obișnuit cu alegerile din RO, m-am arătat puțin mirat pentru că nu am văzut semne de campanie electorală, însă Elefterie m-a liniștit, spunându-mi ceva de genul “noi avem alegeri odată la 3 luni, nici pentru noi nu mai este vreun eveniment”.
Luni, 21.09.2015
În zona Zagoria tradiția arhirecturală se respectă cu sfințenie.
Concret, în satul Monodendri construcția caselor este permisă doar din anumite materiale specifice zonei, în ideea de a conserva tradiția și patrimoniul deja existent.
De sus în jos, toate acoperișurile caselor sunt realizare doar (sper să nu mă înșel) din ardezie.
Cam așa arată.
[attachmentid=1628028910]
Pe lângă roca propriu-zisă, un astfel de acoperiș presupune o cantitate foarte mare de lemn pe care stă piatră.
Adică costuri infinit mai mari față de tablă, sindrilă bituminoasă sau altele similare.
Am mai văzut asemenea acoperișuri în Piemont și în unele zone din Bulgaria.
Structura de rezistență a caselor este constuită din beton, însă există obligația mascării betonului cu un fel de cărămizi tradiționale care arată cam aș.
[attachmentid=1628028911] [attachmentid=1628028912]
Din câte înteleg sunt niște blocuri de piatră mai puțin dură cioplote fiecare în parte cu ciocanul.
Comparația cu tradiția arhiecturală contemporană din RO, care include case în toată gama de culori ale curcubeului, geamuri termopan și tablă pe casă nu cred că are sens.
Doar că ar trebuie să ne mai gândim puțin atunci când ne dăm cu curu’ de pământ și îi acuzăm pe greci că sunt leneși.
După micul dejun am mai stat puțin de vorbă cu Eletferie și l-am întrebat de aromâni / vlahi. Elefterie știa despre ce e vorba, mi-a spus că în Zagoria nu mai sunt, însă mai există o comunitate destul de mare la Metsovo (vreo 50 km est de Monodendri) precum și cateva familii in zona de vest a Ioaninei.
Apoi i-am mulțumit lui Elefterie pentu găzduire și am plecat spre Kato Pedina și Kalpaki.
Undeva lângă Kato Pedina, Biserica Arhanghelilor.
[attachmentid=1628028913] [attachmentid=1628028914]
Se observă mai bine cum sunt montate plăcile de ardezie ale acoperișului.
[attachmentid=1628028915] [attachmentid=1628028916]
Alt indicator scris doar în greacă.
[attachmentid=1628028917]
Înainte de intrarea în Kalpaki (venind dinspre Kato Pedina) se află un monument în memoria războilui greco-italian din 1940-1941.
Monumentul înfățișează un soldat grec (scuze pentru calitatea pozei)
[attachmentid=1628028918]
care privește spre nord, spre Albania, spre direcția din care veneau italienii în anul 1940.
[attachmentid=1628028919]
Pe scurt, la 28.10.1940 Italia fascistă a lui Musolini a dat un ultimatul Greciei prin care cerea ca aceasta să permită intrarea forțelor Axei pe teritoriul său și ocuparea unor punte strategice care nu au fost specificate.
Răspunsul Grecie a fost “Ohi” (Nu)
Iar ziua de 28.10.1940 a devenit sărbătoare care se celebrează în toate zonele în care există comunități grecești.
Mai multe detalii: https://en.wikipedia.org/wiki/Ohi_Day
În amintirea acelei zile, pe unul dintre dealurile de lângă monument.
[attachmentid=1628028920]
Interesant este faptul că în vara anului trecut, atunci când Tsipras se certa cu UE referitor la planul de măsuri pe care Grecia trebuia să-l adopte, tot cuvântul Ohi l-a folosit pentru a marca politica de refuz.
Apoi a urmat războilui greco-italian din 1940-1941, când grecii le-au tras-o italienilor în munții Pindului și în Albania.
Italienii nu au fost capabili să treacă de rezistența greacă fiind nevoie de intervenția Germaniei din aprilie 1941, intervenție care i-a liniștit de tot pe greci.
Mai multe detalii: https://en.wikipedia.org/wiki/Greco-Italian_War
Din câte știu, pe germani nu îi interesa foarte mult că italienii s-au făcut de râs în fața grecilor ci îi interesa faptul că eventuale bomabrdierele engleze stațioate în Grecia ar fi putut ajuge la rafinăriile de la Ploiești.
Cert rămâne faptul că succestul grecilor contra italienilor din anul 1940 râmăne prima victorie terestră a Aliaților împotriva Axei.
Și ar mai fi un lucru: prin intervenția în Grecia germanii au reușit să-l păcălească pe Stalin și să-l convingă că scopul lor este Canalul Suez și nu Uniunea Sovietică.
La ieșirea din Kalpaki, spre Ioanina există un mic muzeu militar, ridicat în memoria Diviziei 8 Infanterie din armata greaca, prima unitate care a intrat în luptă împotriva italienilor.
[attachmentid=1628028921]
Infanterist grec, în anul 1940.
[attachmentid=1628028922] [attachmentid=1628028923]
Muzeul văzut din stradă.
[attachmentid=1628028924]
Ghid în cadru muzeului era un soldat grec fluent în engleză, care pe lângă ceea ce știam deja mi-a mai spus că intervenția germană în Grecia a amânat invazia Uniunii Sovietice și mi-a explicat cum de fapt Grecia a schimbat cursul războilui.
Omu’ era prea pătruns de ceea ce explica, așa că i-am mulțumit pentru explicații și nu l-am contrazis.
După care am taiat-o spre Lefkada.
Cam asta a fost.
Dacă are cineva vreo întreabare, cu cea mai mare plăcere.
În zona Zagoria tradiția arhirecturală se respectă cu sfințenie.
Concret, în satul Monodendri construcția caselor este permisă doar din anumite materiale specifice zonei, în ideea de a conserva tradiția și patrimoniul deja existent.
De sus în jos, toate acoperișurile caselor sunt realizare doar (sper să nu mă înșel) din ardezie.
Cam așa arată.
[attachmentid=1628028910]
Pe lângă roca propriu-zisă, un astfel de acoperiș presupune o cantitate foarte mare de lemn pe care stă piatră.
Adică costuri infinit mai mari față de tablă, sindrilă bituminoasă sau altele similare.
Am mai văzut asemenea acoperișuri în Piemont și în unele zone din Bulgaria.
Structura de rezistență a caselor este constuită din beton, însă există obligația mascării betonului cu un fel de cărămizi tradiționale care arată cam aș.
[attachmentid=1628028911] [attachmentid=1628028912]
Din câte înteleg sunt niște blocuri de piatră mai puțin dură cioplote fiecare în parte cu ciocanul.
Comparația cu tradiția arhiecturală contemporană din RO, care include case în toată gama de culori ale curcubeului, geamuri termopan și tablă pe casă nu cred că are sens.
Doar că ar trebuie să ne mai gândim puțin atunci când ne dăm cu curu’ de pământ și îi acuzăm pe greci că sunt leneși.
După micul dejun am mai stat puțin de vorbă cu Eletferie și l-am întrebat de aromâni / vlahi. Elefterie știa despre ce e vorba, mi-a spus că în Zagoria nu mai sunt, însă mai există o comunitate destul de mare la Metsovo (vreo 50 km est de Monodendri) precum și cateva familii in zona de vest a Ioaninei.
Apoi i-am mulțumit lui Elefterie pentu găzduire și am plecat spre Kato Pedina și Kalpaki.
Undeva lângă Kato Pedina, Biserica Arhanghelilor.
[attachmentid=1628028913] [attachmentid=1628028914]
Se observă mai bine cum sunt montate plăcile de ardezie ale acoperișului.
[attachmentid=1628028915] [attachmentid=1628028916]
Alt indicator scris doar în greacă.
[attachmentid=1628028917]
Înainte de intrarea în Kalpaki (venind dinspre Kato Pedina) se află un monument în memoria războilui greco-italian din 1940-1941.
Monumentul înfățișează un soldat grec (scuze pentru calitatea pozei)
[attachmentid=1628028918]
care privește spre nord, spre Albania, spre direcția din care veneau italienii în anul 1940.
[attachmentid=1628028919]
Pe scurt, la 28.10.1940 Italia fascistă a lui Musolini a dat un ultimatul Greciei prin care cerea ca aceasta să permită intrarea forțelor Axei pe teritoriul său și ocuparea unor punte strategice care nu au fost specificate.
Răspunsul Grecie a fost “Ohi” (Nu)
Iar ziua de 28.10.1940 a devenit sărbătoare care se celebrează în toate zonele în care există comunități grecești.
Mai multe detalii: https://en.wikipedia.org/wiki/Ohi_Day
În amintirea acelei zile, pe unul dintre dealurile de lângă monument.
[attachmentid=1628028920]
Interesant este faptul că în vara anului trecut, atunci când Tsipras se certa cu UE referitor la planul de măsuri pe care Grecia trebuia să-l adopte, tot cuvântul Ohi l-a folosit pentru a marca politica de refuz.
Apoi a urmat războilui greco-italian din 1940-1941, când grecii le-au tras-o italienilor în munții Pindului și în Albania.
Italienii nu au fost capabili să treacă de rezistența greacă fiind nevoie de intervenția Germaniei din aprilie 1941, intervenție care i-a liniștit de tot pe greci.
Mai multe detalii: https://en.wikipedia.org/wiki/Greco-Italian_War
Din câte știu, pe germani nu îi interesa foarte mult că italienii s-au făcut de râs în fața grecilor ci îi interesa faptul că eventuale bomabrdierele engleze stațioate în Grecia ar fi putut ajuge la rafinăriile de la Ploiești.
Cert rămâne faptul că succestul grecilor contra italienilor din anul 1940 râmăne prima victorie terestră a Aliaților împotriva Axei.
Și ar mai fi un lucru: prin intervenția în Grecia germanii au reușit să-l păcălească pe Stalin și să-l convingă că scopul lor este Canalul Suez și nu Uniunea Sovietică.
La ieșirea din Kalpaki, spre Ioanina există un mic muzeu militar, ridicat în memoria Diviziei 8 Infanterie din armata greaca, prima unitate care a intrat în luptă împotriva italienilor.
[attachmentid=1628028921]
Infanterist grec, în anul 1940.
[attachmentid=1628028922] [attachmentid=1628028923]
Muzeul văzut din stradă.
[attachmentid=1628028924]
Ghid în cadru muzeului era un soldat grec fluent în engleză, care pe lângă ceea ce știam deja mi-a mai spus că intervenția germană în Grecia a amânat invazia Uniunii Sovietice și mi-a explicat cum de fapt Grecia a schimbat cursul războilui.
Omu’ era prea pătruns de ceea ce explica, așa că i-am mulțumit pentru explicații și nu l-am contrazis.
După care am taiat-o spre Lefkada.
Cam asta a fost.
Dacă are cineva vreo întreabare, cu cea mai mare plăcere.
This is a "lo-fi" version of our main content. To view the full version with more information, formatting and images, please click here.