sad.gif

QUOTE
Azi dimineață, aeronavele operatorului de transport aerian ungar Malev au fost reținute la sol pentru neplata datoriilor, care totalizează 60 miliarde forinți (270 milioane dolari). Compania a intrat în faliment după 66 de ani de activitate. Malev a intrat în această săptămână în faliment, sub protecție specială față de creditori, iar guvernul a numit un administrator special, transmite Reuters. Furnizorii au început să ceară plăți în avans pentru serviciile prestate, iar guvernul nu mai poate finanța compania, măsură interzisă în luna ianuarie de Comisia Europeană. "Această situație a accelerat cheltuielile într-o asemenea măsură încât astăzi situația companiei a devenit nesustenabilă. Consiliul de Administrație a dispus încetarea operațiunilor pentru a minimiza pierderile", se spune într-un comunicat al Malev. Toate zborurile companiei au fost suspendate începând de la ora 5:00 GMT (6:00 ora locală la Budapesta).

Comisia Europeană a cerut luna trecută Malev să restituie ajutoare de stat în valoare de 390 milioane de dolari, încasate în perioada 2007-2010.

Fondată în 1946, Malev opera deja practic în faliment încă din 30 ianuarie, când guvernul a declarat-o companie cu importanță strategică, statut care protejează afacerile de creditori, transmite Bloomberg.Malev generează 40% din rulajul anual al aeroportului internațional de la Budapesta și dispune de o flotă de 22 de aeronave pentru pasageri, contractate în leasing.

Guvernul ungar nu a reușit să privatizeze compania cu 2.600 de angajați și a renunțat din 2010 la această strategie.

Veniturile și profitabilitatea companiei au fost afectate sever de concurența dură cu companiile low cost, precum Wizz Air, situație care se va înrăutăți din primăvară, când Ryanair a anunțat că va relua zborurile la Budapesta după 18 luni de pauză.

Wizz Air a anunțat vineri că oferă pasagerilor Malev blocați pe aeroporturi străine tichete speciale la preț redus până la Budapesta, pentru 9.900 forinți, echivalentul a 45 dolari SUA.


http://www.jurnalul.ro/economia/compania-a...e-ce-603277.htm

QUOTE
Maghiarii primesc inca o veste proasta. Transportul public din Budapesta, capitala Ungariei, este la un pas de a da faliment! Istvan Tarlos, primarul Budapestei, face eforturi uriase pentru a nu lasa situatia sa fie scapata de sub control. Falimentul BKV (Budapesti Közlekedési Zrt) ar costa economia Ungariei 14 miliarde de forinti pe zi!

BKV Zrt, compania care detine controlul asupra transportului public din Budapesta, este indatorata pana peste cap si are o datorie de 65 de miliarde de forinti, pe care trebuie sa o plateasca imediat, potrivit Expat Times.Guvernul condus de Viktor Orban a alocat doar 32 de miliarde de forinti, in conditiile in care, pentru a functiona la parametrii normali, compania ar trebui sa beneficieze de la stat de 150 de miliarde de forinti, aproximativ 480 de milioane de euro.

Din costul biletelor de transport nu se asigura decat 50% din costurile de functionare ale companiei. BKV a supravietuit pana acum vanzand garaje mai vechi si o serie de baze de reparatii, acolo unde, in locul lor, s-au construit mall-uri si blocuri de locuinte.


http://www.euractiv.ro/uniunea-europeana/a...e-faliment.html