QUOTE
După ce Adrian Sobaru a făcut gestul din Parlament, am ascultat reacții, discuții, comentarii. Nu vreau să fiu ipocrit. Am urmărit ce se vorbea pentru că îl cunosc relativ bine pe Adi. Am lucrat cu el ani de zile, la redacția economică. Ne vedeam zilnic, prin anii ’97-’98, atunci cînd a aflat care este diagnosticul primului născut. Era doborît. Ne-am uitat pe Internet (în vremea aia cred că nu exista nici măcar Wikipedia) și i-am turuit puținele lucruri pe care le știam despre autism, dintr-o fragilă cultură generală pe temă, căpătată din filme (Rainman, de exemplu) și din almanahuri. „Sînt copii speciali, deficitul de capacitate de comunicare se compensează cu abilități neobișnuite, au o sensibilitate ieșită din comun, sînt cazuri multe de pictori geniali, profesori universitari de excepție, scriitori nemaipomeniți“. Ce mai! Încercam să ridic moralul colegului meu dezorientat total. Cred că îi făceau bine conversațiile noastre, deși recunosc că erau strict la nivelul „totul va fi bine, o să vezi“. Argumente serioase nu aveam.
Apoi, a început să se intereseze de grădinițe speciale. A găsit una, îngrozitor de scumpă. O perioadă nu ne-am mai văzut. Am înțeles că s-a angajat ca șofer la grădinița respectivă, pentru a fi tot timpul cît mai aproape de fiul lui. De-abia după niște ani a revenit în TVR. Am mai lucrat de cîteva ori împreună. Părea să fie bine. Un tip extraordinar de politicos, muncitor, foarte bun coleg. La orice filmare mergeai cu Adiță, el căra valiza de „electrică“ (normal, asta era treaba lui), dar și trepiedul operatorului sau bagajele unei colege, dacă mergeam în deplasare. Zîmbea tot timpul și nu puteam să îl conving să mă (ne) tutuiască. Nu l-am auzit niciodată să vorbească urît sau să mai scape vreo expresie cazonă. Un tip foarte timid. Cînd am auzit că el a făcut gestul acela (numele lui a fost spus un pic mai tîrziu), nu mi-a venit a crede.
Mi-am dat seama că, în ultimii zece ani, nu l-am întrebat nici măcar o dată ce mai face fi-su, cum merge terapia sau dacă Mădălina (soția lui) a găsit serviciu. Găseam mereu alte subiecte de conversație, ușurele, cît mai plăcute, așa, ca niște focuri de artificii.
Îmi pare rău.
http://www.dilemaveche.ro/sectiune/ce-lume.../articol/sobaruoare citi dintre noi nu facem la fel ? iar cind e (prea) tirziu nu mai avem cui sa cerem iertare...