| Salut!
O dată cu lăsarea frigului am obeservat o pornire mai greoaie până când am ajuns să dau la automat și să nu mai pornească decât cu spray. Are acumulator nou, deci nu se pune problema, filtrul de motorină a fost schimbat acum două schimburi de ulei.
Ideea e următoarea, când încerc să o pornesc la rece, aceasta pornește în 65% din cazuri fără spray. După 3-5 secunde motorul moare, dau să o pornesc iar, și din păcate învârte la automat fără a mai porni, doar dacă o ajut iar cu spray. Până la urmă pornește și se aude un zgomot care e asemnător unui disc de flex lăsat pe ciment, pentru 1 secundă, zgomot ce vine din zona pompei de injecție, ceea și cred că este defect.
Bun, o las la ralanti un minut, timp în care motorul oscilează între 700-800 RPM, uneori dă să moară și ajunge 300-400 RPM. Dau să plec de pe loc, merge totul ok, și câteva secunde după se aude ca și cum ar fi o pompă ce trage din greu, zgomotul bănuind că vine tot din partea pompei de injecție. O dată ce motorul s-a încălzit, zgomotul dispare, și supriză, dacă o opresc într-un loc, și o las câteva minute și dau să plec iar, motorul pornește la sfert de cheie, ceea ce mă face să exclud faptul că e stricat vreun injector sau vreo supapă de retur.
Ce părere aveți? V-ați confruntat cu această problemă? O fi pompa de injecție?
|