Iata ca prima expeditie cu bicicleta s-a intamplat.
Dupa multe planuri, inscrieri, descrieri, renuntari si aparitii de ultim moment, dupa ce am schimbat ora de adunare pentru ca unii dintre noi nu isi terminau in timp util somnul de frumusete, ne-am adunat la ora stabilita in punctul desemnat pentru plecarea in marea expeditie.
Unii dintre noi au venit incarcati ca Mos Craciun, de se auzea la fiecare hop cum dadea un 6-6 la table, altii au venit mai lejer dar toti plin de avant si voie buna.
Care pe cursiere, care pe ciclocross, care pe MTB am purces toti la drum. Pot sa jur ca in capetele tuturor se invartea aceeasi intrebare. Ajung singur acasa sau pun mana pe telefon sa vina sa ma ia de pe drum.
Primi 6 km de Bucuresti si Jilava au trecut OK. Casper a reusit sa isi gaseasca o pozitie astfel incat sa nu para ca merge pe tricicleta, Vis-a-vis a reusit sa lege papornita pe portbagajul spate, Zax s-a impacat cu furtunul de apa ce ii iesea din rucsac, iar eu reusisem sa ma dumiresc pe ce parte trebuie sa tin pedala.
Vijeliosi am intrat in pasajul de cale ferata din Jilava si tot asa de repede am franat. Craterele existente erau de mare efect. Mutzu mai ca simtea cum se arcuiau jentile.
Podul de peste Arges a fost prima proba de catarare din numeroasele ce aveau sa urmeze. Muschii picioarelor se flambau dar noi nu renuntam pentru nimic in lume. Mai rau a fost cand am inceput sa urcam o minunata panta de vreo 400 m. 10 minute am asteptat in deal ca sa ne regrupam.
Mutzu si Vis-a-vis au incercat mersul la trena cu 45 de km la ora. Dupa aceea Vis-a vis a incercat franarea aerodinamica.
In Calugareni abatorul ilegal era in plina desfasurare, halci de miei, porci sau pulpe de vaca vedeai prin toate portbagajele. Politia pazea traficul sa se desfasoare in bune conditiuni, adica cei care treceau cu pieile de oaie atarnand pe jos sa o faca pe trecere.
Am lasat in urma Calugareniul cu miroasnele de organe atarnad la soare si colbul de pe strazi intreptandu-ne catre Uzunu, locul nostru de schimbare a directiei.
Zax a fost rasplatit cu o succesiune de vai si dealuri spre bucuria sufletului lui.
Rabdarea noastra a dat roade dupa ce ne-am facut triumfator intrarea in rezervatia Comana. Pacat ca cei de la drumuri nationale ne considera animale copitate si pentru a veni in sprijinul nostru asteapta sa se cojeasca tot asfaltul. In felul acesta vom merge pe pamant si nu vom avea probleme.
Garminul montat cu multa truda si inventivitate pe ghidonul bicicletei ne-a semnalizat ca trebuie sa facem la stanga pe un drum de exploatare. Bariera si noroiul de 10 cm ne-a dat de inteles ca trebuie sa ii dau recalculare traseu.
Noul drum ales de navigator adica je a fost ok pentru toata lumea, mai putin pentru Mutzu ce a mers o bucatica pe langa bicicleta. Pietricelele de pe drum ii afectau jantele.
Superb e putin spus. Dupa 3 km prin padure am dat de o panta de 10 grade unde ne-am incercat puterile la cine ajunge cel mai sus. Unii au mers 10 m, altii mai mult, dar toti am fost aruncati in lastaris de un ciocoflender cu masina. Drumul prin padure a meritat tot efortul, toata lumea era fericita si plina de energie. Pana la ponton sau mai degraba ce a mai ramas din respectivul ponton, adica o scandura din 3 sau 5. Unii dintre noi au avut probleme de apreciere a distantei dintre scanduri, altii au avut probleme de apreciere a greutatii suportate de scanduri, iar altii au trebui sa fie luati pe sus 
Conacul sau mai degraba ce a mai ramas din el in urma anilor de distrugere intentionata si delasare ne-a intampinat calduros. Ne-am asezat fiecare pe unde am putut si am purces in mod glorios sa inlocuim grasimea arsa in timpul deplasarii. Cei mai curajosi si plini de viata s-au dus la o scalda la Neajlov, exersand pasitul pe bibani sau giumbuslucuri ca foca.
Uzi si secati de energie s-au intors la cartierul general. Starea de moleseala ce ne cuprinse-se pe ceilalti era de rau augur. A trebui sa mai mancam odata, sa bem ce mai aveam prin papornite si sa luam drumul spre casa. Cum am trecut de furcile caudine ale pontonului am intrat iar in civilizatia romaneasca cu mici, copii turbati, parinti cu scobitoarea in gura si manele la maxim in difuzoare gajaite. Plini de praful SUV-urilor ce pendulau intre sat si padure ne-am facut intrarea in Comana, satul cu cei mai multi militanti electorali pe mentrul patrat. Ne-am adapat si spalat la barul PDL-ului si ne-am umplut iar de praf de la Q7 celor de la PSD.
Primarul in exercitiu asfalta cu grederul, adica ciobea asfaltul si imprastia bolovanii in mod uniform.
Dupa ce ne-am facut damblaua si ne-am cumparat inghetata de anul trecut de la magazinul din centru, am plecat spre Bucale. Plecat e mult spus, de fapt incercam sa ocolim gropile in slalom urias.
Urmatorii 20 de km s-au desfasurat in liniste si cu multe pauze pentru domolirea durerilor in zona dorsala.
Intrarea pe drumul national s-a facut in marea de praf de la podul de peste Arges.
Pana la destinatie nu a mai scos nimeni niciun cuvant. Eram preocupati sa ne bronzam uniform in soarele dupa amiezii.

Per total a fost frumos, a fost superb chiar as putea spune, iar necesitatea continuarii acestor iesiri se impune de la sine.

In acest fel am parcurs aproape 100 km plini de peripetii ce nu se pot descrie in cuvinte, dar pot fi traite participand la astfel de expeditii.