Atentie topic lung si pozne multe.

Povestile din batrini incepeau pe vremea tineretii mele in felul urmator : „A fost odata ca nici-odata, ca daca n-ar fi nu s-ar povesti. Cind se potcovea puricele cu 99 de oca de fier si tot zicea ca nu are ce sari”. Ei povestea pe care o incep eu aici incepe un pic diferit. In urma cu vre-o 3 ani pe mina mea a intrat o dacie fabricata prin anul de gratie 1987 si devenita membru al familie pe 04.11 acelasi an. Ei si cum mie imi plac foarte mult calatoriile, si in ultimii 2 ani am fost mai mult vizitator pe acasa, decit locuitor al apartamentului, imediat mi-a incoltit in cerebel ideea de a face o calatorie ceva mai lunca cu babuta mea. Cum la momentul respectiv sufeream de o acuta lipsa de timp si de bani, strict in aceasta ordine planul a trecut pe planul secund, mai important fiind, zic eu, punerea la punct a Cristinicii care dupa vre-o 3 ani si ceva de stat pe propriile roti in fata blocului ajunsese sa fie o candidata sigura pentru programul Rabla. (Ehei maica citi m-au batut la cap sa o dau la Remat si sa-mi iau o chestie de asta noua pe injectie si cu aer conditiona.De fapt pe mine la o masina nou m-ar interesa sa aiba doar AC si MP3 player. Restul tin de eminenta cenusie aflata intre scaun si pedale/volan.). Asa revenind la oile noastre.
Anii au trecut, vre-o 3 la numar, masina a suferit numeroase reparatii si imbunatatiri, de astea ceva mai putine, dar totusi destul de eficiente, zic eu,. Si iata-ne ajunsi in anul de gratie 2008, dupa momentul vopsirii masinii. Visul meu de „milenar” incepuse sa ma zgirie pe cerebel destul de frecvent si persistent, asa ca am trecut la punerea pe hirtie detaliilor. In primul rind kilometrii de parcurs. Initial am zis sa fac un „mic” turneu prin tarile peninsulei scandinave Finlanda-Norvegia si retur prin Suedia-Danemarca. Am purces la calcularea rutelor si a modalitatilor de ajungere/plecare din zona, si am constata ca nu numarul mare de km, peste 7000 mi-ar putea pune probleme ci traversarea tarilor fostului tratat de la Varsovia, in special Ucraina, despre care auzisem destul de multe lucruri, putin de bun augur. In al doilea rind m-am cam speriat un pic cind am vazut preturile la cazare prin Norvegia, asa ca urma sa renunt la ea. Mai raminea o problema : Timpul. Cit timp sa aloc expeditiei si cit timp aveam sa pierd pe drum. Avind in vedere ca cele expuse anterior am renuntat la turul Scandinaviei dar cum pe mine tot ma tragea ata spre zona de nord a Europei, (am eu un feeling aparte pentru acea zona – feeling care pina acum nu m-a dezamagit) am zis ca daca tot renunt la peninsula macar sa ramin cu Danemarca. Zis si facut, timp de vre-o luna de zile m-am documentat pe net, carti/reviste/putini oameni care au fost prin zona, cam ce as putea sa vad si cam care ar fi preturile.
La capitolul preturi, am constat ca danezii nu sunt foarte scumpi, nici la mincare si nici la cazare, (chestia asta nefiind valabila la hotelurile lor) . Obiective turistice: opa, ca aici avem o problema. Initial ma gindisem la 3 nopti de stat la Copenhaga si inca vre-o 2-3 prin zona peninsulei Itland, sa mai vizitez citeva orasele din vremea Ligii Hanseatice. Ei si aici intervine prima chichita .In zona metropolitana a Copenhagai sunt multe lucruri de vizitat: Tivoli, Rosenborg, Fredericksborg, si lista ar putea continua. Concluzia, 4 nopti la Copenhaga =prea putin timp. Schimbare de plan. Maresc durata la 5 nopti ca sa ma pot incadra in buget. Eu nestiind la momentul respectiv modalitatea in care se prezenta infrastructura de transport daneza, ma gindeam ca oricum or sa-mi ramina niste lucruri nevizitate, dar asta e.Poate mai fac o tura pe acolo.
Mi-am pus la punct planul, si cu ajutorul viamichelin mi-am facut si traseul. Cind l-am examinat, opa-trece si prin apropiere de Viena, Praga si Budapesta.Tot suntem pe traseu, nu putem merge zi-lumina, fac un calcul la buget si constat ca intr-o oarecare masura ma incadrez. Le calculez zilele si cheltuielile, ii spun prietenei, este incintata de idee, asa ca le pun pe hirtie. In mintea mea, ma gindesc ca dupa 2 saptamini de vagabondare prin Europa, ne-ar prinde vre-o 4 zile de odihna in Apuseni, asa ca mai adaug la lista si o cazare de 4 nopti prin Apuseni (mare greseala – o sa revin mai tirziu.). Cu planul pus pe hirtie in cele mai mici amanunte am trecut la punerea lui in aplicare.
Punctul 1 masina. Pun la punct ultimele chestii la masina, recte schimb garniturile de la sistemul de frinare, din no-name cu unele Rolast si placutele de frina pe fata cu unele Ferodo.Mai fac vre-o 1.300 km prin tara de rodaj sa vedem cum se comporta masinuta si e gata de drum.
Punctul 2 cazarea. La Viena am facut rezervare la o pensiune, la Aabenraa la o pensiune linga fiord, la Copenhaga am rezervat o camera prin intermediul unui site unde locuitorii capitalei daneze dau anunturi de inchiriat camere cu mic dejun in plus, la Praga imi rezerv o camera pe Viltava la Botel Raceck, iar la Budapesta o camera la Botel Fortuna (prin site-ul Venere.com/booking.com nu m-a placut si nu m-a acceptat). Mi-am mai rezervat si o camera la Pesniunea Spiritul Muntilor, sat Ocoale, com Garda de sus, pentru cind aveam sa revin in tara.
Nici nu au trecut bine 2 saptamini, ca rezervarea de la Copenhaga imi este „putin anulata”, dar pentru ca oamenii sunt destul de parolisti prin acea zona, aceeasi persoana, imi aranjeaza cazare intr-un alt loc, in aceleasi conditii, si cam in aceeasi zona.OK, mic inconvenient, rezolvat cu bine. Prin luna iulie plec din Bucuresti in interes de serviciu pentru vre-o saptamina la Iasi, (asta cu vre-o 2 saptamini inainte de plecare efectiva) , moment in care primesc un e-mail, prin care sunt anuntat ca si rezervarea de la Viena imi este anulata.Nu discut aici motivele, tin de mine si persoana respectiva. Revenit in Bucuresti , rezolv si cazarea la Viena, asa pe ultima suta de metri la o alta pensiune, de data asta in apropiere de centrul capitalei.Rezolv si ultimele probleme de la birou si intru in concediu. Imi fac ultimele aprovizionari si rezolv si cu bugetul sa-l trec pe un card tip Visa si gata. De vre-o luna de zile pe mine deja ma mincau talpile sa plec, si ma uitam la zile ca nu treceau mai repede. Ma gindiscem initial sa-mi iau un GPS, dar eram un pic cam in corzi cu finantele in RON-ii, asa ca am optat pentru varianta de a achizitiona harti pentru Budapesta, Praga Viena, si o harta rutiera a Europei (optiune care avea sa ma coste destul de mult ca timp si bani). Si pe principiul, daca nu ma descurc cu harta in fata intreb la fata locului, eram pregatit sa plec la drum.
Traseul era urmatorul :
Bucuresti – Pitesti (oprire pt o noapte)-Satu Mare(oprire pt o noapte)-Viena(oprire doua nopti-o zi de vizitat)-Aabenraa(oprire pt o noapte)-Kolding(Legoland)&Egekov Castle-Copenhaga(5 nopti)-Praga(Oprire doua nopti-o zi de vizitat )-Budapesta(Oprire doua nopti-o zi de vizitat)-Apuseni(4 nopti cazare)-Pitesti(oprire pentru o noapte)-Bucuresti.
Total – Undeva pe la vre-o 5.000 km.
Etapa 1 : Bucuresti – Pitesti – Satu Mare - Viena
In fine a venit si ziua plecarii.Mi-am imbarcat bagazele in masina, inclusiv 2 baxuri de apa de 2.5 l sticla (prinde bine la sete si drum intins) si m-am dirijat spre Pitesti.Asa numai dupa ce am facut citeva pozne la babuta mea inainte de plecare. Ajung la Pitesti, pe vestitul drum comunal A1 (fara suparare dar asa mi se pare acum), asta dupa ce merg cuminte cu 100 km/h si multi momorlani care cred ca soseaua a fost inventata doar pt ei imi dau flash-uri la greu sa ma dau la o parte de pe banda 1 ca lor le e frica sa mearga pe banda 2 care e facuta pentru depasiri si alte asemenea exhibari ale lipsei de materie cenusie din dopul pus pe umeri pentru a nu le ploua in git. In fine ajung la Pitesti unde constat ca prietena nu este gata decit cu aproximativ ½ din bagaje, fara sa fi achizitionat si ultimele nimicuri pe care trebuia sa le mai luam cu noi. Ne facem planul de bataie si cu nervii de rigoare ne impartim la facut cumparaturi. Intr-un final apoteotic, prin jur de ora 22.00 terminam, dus scurt si la culcare.Miine momentul adevarului. Bineinteles ca a incercat in nenumarate rinduri sa ma convinga sa renunt la mersul cu Dacia si sa luam Nissan-ul ei. Mi-a insirat o serie de avantaje, care ar fi adus o imbunatatire substantiala la confortul calatoriei, dar planul era sa mergem cu Dacia, si cu Dacia urma sa mergem. A renuntat la tiradele cu care incerca sa ma convinga si s-a impacat cu ideea.
Am strins ultimele bagaje, le-am imbarcat si ne-am pregatit de plecare.L-am rugat pe varul ei sa ne faca citeva pozne inainte de plecare.Omul foarte amabil, se conformeaza, si incepe munca de lamurire a mea.De ce e bine sa luam Nissan-ul, bla-bla-bla. Ii spun scurt. „La Dacie daca se infunda jiglerul de benzina il dau jos l-am curata si am plecat mai departe, La Nissan daca se infunda injectorul calculatorul nu-mi permite sa merg mai departe.” Inghite un pic in sec, si continua: „ Plecati 3 o sa va intoarceti 2, fara Dacie” Candid ii raspund: „Vorbim peste vre-o 2 saptamini jumate”. Mai incearca de citeva ori sa ma convinga, nu reuseste. Renunta.Oricum eu ii promisesem prietenei ca daca Daciuta face figuri pina la SM, vin cu trenul la Pitesti si Iau nissan-ul si mergem cu el.Oricum stiam din start ca nu va face figuri. Varul se ofera sa vina sa ne ia cu jeep-ul din dotare in caz ca se strica masinuta pe drum, din Germania, Austria, sau pe unde o sa ne lase in pom. NU A FOST CAZUL.
Asa ca in jur de 10.10 am pornit la drum.Eu am luat in calcul ca plecind simbata o sa avem parte de mai putine tiruri pe drumurile patriei. Lucru care nu prea s-a confiermat. La dealul Negru am stat cam vre-o jumatate de ora in spatele unui tir pina am reusit sa trecem de el.Bineinteles, prietena, la vre-o 100 de km de Pitesti isi aminteste ca si-a uitat adidasii acasa. Nu ne intorcem dupa ei??NU.
Pe Valea Oltului constat ca nu s-a schimbat nimic in comparatie cu drumul pe care l-am facut in urma cu 2 ani pe acolo, semafoare multe, aglomeratie, lume iesita la plaja pe malul girlii cu gratare si alte elucubratii muzicale asa zis cintate de catre etnie conlocuitoare, samd. La Sibiu se lucra la sensul giratoriu cu iesirea spre Brasov.Vrei – nu vrei faci popas 30 min pina se trezesc „drumarii” sa mai lase cite o masina sa treaca . facem oprire scurta pt satisfacerea necesitatilor fiziologice si continuam fara probleme La Alba Iulia prindem un pic de ploaie sa ne mai racorim. Personal nu ii simteam lipsa, abia spalasem masina la plecarea din Bucuresti. La Zalau opresc sa pun benzina, si constat ca modulatorul FM pe care il achizitionasem de la un hypermarket din Bucuresti se decide subit sa iasa la pensie.Asa ca ramin doar cu discutiile cu prietena si zgomotul motorului care torcea ca un motanel satisfacut dupa ce a dat pe git un litru de lapte.
Citeva pozne pe traseu.






In fapt de seara ajungem la Satu Mare. Amicul Alex ma asteapta , ca doar deah nu ne-am mai vazut anul trecut. Mergem intr-restaurant sa rontaim ceva. Deja se facuse 21.00 si incepuse sa-mi cam fie foame. Dupa ce vizitam vre-o 2-3 restaurante, „ce la ora asta se vine?Va rugam sa plecati in 20 min inchidem” ajungem intr-o cafenea la o terasa unde in liniste si pace si pe racoare mincam si noi ca oamenii si mai iesim la o plimbare in fapt de seara.


A doua zi suntem in picioare luam micul dejun si la drum. Mai opresc la o benzinarie pt a mai pune 4 ,5 l de benzen si directia Petea.
Viena or bust.
Trecem granita.Control sumar, vamesii se uita la noi un pic cam ciudat, si ura am ajuns in Hungari. Ii spun prietenei sa iau piatra in gura ca a ajuns pe teritoriu strain. Spune sa opresc masina. Ii zic ca nu e cazul era doar o expresie. Imi arunca printre dinti ca si eu ar trebui sa iau pietre.Ii raspund ca la mine nu e cazul.In urma cu vre-o 23 bintuiam prin Piata Rosie, Kremlin si Zagorsc. Mai bodogane ceva si pune mina pe aparat la facut pozne. Oprim la o toneta de vignete, iau vigneta pt 4 zile. Dau sa platesc in forinti, aveam o bancnota de 5.000 huf, imi zice ca nu are sa-mi dea rest, si imi arata un tabel afisat pe geam, unde era trecut echivalentul in ron 40 ron.Platesc si la drum.

In aprox. 100 km ajungem la Nyrechaza si ma catar pe autostrada. Asta dupa ce am tot mers prin sate si comune, unele cu asfalt mai bun, altele vai de mama lor, de ziceam ca si-a batut cineva joc de mine si m-a teleportat inapoi in Romanica. Ma uit prin curtile oamenilor dupa vre-o Dacie uitata de timp pe acolo.N-am noroc.

Calc pedala, stabilesc viteza de croaziera pe la 120 km/h si cu vintul in spate ne indreptat spre Budapesta.Asa spuneau indicatiile de la Viamischelin. Dupa cum am spus pe la Zalau modulatorul a iesit la pensie si o zi de condus cu Dacia pe autostrada nu este chiar visul tuturor in pofida sunetului inconfundabil al motorului. In apropiere de Budapesta vedem panourile care indicau un hypermarket, si ne vine la amindoi ideea sa oprim sa vedem cam cum arata. Asa de curiozitate. Asa ca in loc sa ma indrept spre M0 –sos de centura ma indrept spre magazinul cu pricina. Bineinteles, ratez intrarea de pe M3 si ies ceva mai incolo. La un semafor o intreb pe o tanti intr-un Suzuki, in engleza, incearca sa-mi explice ceva, nu-i iese. Imi zice sa ma tin dupa ea. In 10 min ajungem in parcare. Intru in magazin. Constat ca este cam dublul celui din Buc. Si mult mai aerisit. Ochesc raionul de troace elctrice/electronice. Ochesc si un modulator si ma duc cu el la casa sa-l platesc. Intreb vinzatoarea in engleza de garantie. Primesc raspunsul clasic : „Nem tudom” . Ma mai invirt inca vre-o 20 min pe acolo intrebind in stinga si in dreapta de garantie, si primind acelasi clasic raspuns.Intr-un final apoteotic reintru in magazin si ma duc la un angajat si-l intreb de garantie. Dupa 5 min de chin in care iiexplic si in engleza si in franceza ca am luat un produs si vreau sa stiu daca are agarntie, se dumireste ce vreau si iese cu mine la casa centrala.In fine obtin foaia cu garantie, si ma duc la masina. Prietena nervoasa imi face 5 min morala ca de ce am lasat-o sa astepte atit. Degeaba ii explic ca si ea a fost de acord cu oprirea.Nu mai vrea sa intre in magazin si pornim. Bineinteles ratez iarasi intratea pe M3 si ajung la un alt hypermarket vecin si prieten cu cel la care oprisem anterior. Ies din parcarea acestuia, ma iau dupa indicatoare si in 15 min sunt in centru Budapestei. Nu era unde vroiam sa ajung, dar asta e. GPS-ul era sfint. Scot harta orasului si incerc sa ma dumirescpe unde am ajuns. Nu imi iese. Incerc sa intreb niste pusti de liceu. Probabil au recunoscut masina si numarul ca primesc iarasi clasicul raspuns. Nem tudom. Chit ca am intrebat in engleza.
In fine dupa vre-o 20 de min de ratacire prin Budapesta, vad un indicator catre M1 si suntem salvati.In 15 min suntem pe autostrada. Directia Viena.


La vre-o 2 km de granita cu Austria constat ca acul de la benzina era cazut pe rosu, alimentare obligatorie. Bag intr-un Mol. Si dau sa pun benzina. La pompa de linga pompa mea trage o masina neagra , nu retin marca, din care coboara un tuciuriu care imi face semn sa-i pun benzina. Ma fac ca ploua. Insista.Ma fac in continuare ca ploua. Ma striga, si-mi face semn sa-i pun benzina. Dau din umeri. Imi zice din nou.Ii spun frumos ca nu lucrez la benzinarie, sunt doar sufer ca si el. Sa-si puna singur benzina. Se uita chioris la nime, nu cred ca a inteles, dar se duce la unul care lucra pe acolo.Platesc, si plecam.
Trecem in Austria. Repede oprire la benzinarie pentru vigneta. In fata mea la coada un momirlan, ii vine rindul si ajunge la vinzator. Tipul clasic de teuton, solid, bine facut cu un pic de burta, blond cu ceva barbuta, si oarecum amabil. Momirlanul, rastit : „Vigneta!!”. Se uita austriacul la el , mai ca ii venea sa se ridice de pe scaun, si dupa estimarile mele era undeva pe la 1.95 si vre-o 110 kg, iar momirlanul la vre-o 1.74 si 65 kg, de-l sufla vintul. Vine rindul meu, spun frumos ce vreau, teutonul imi zimbeste frumos, imi da vigneta, imi explica cum trebuie aplicata, si-mi ureaza drum bun.
Plecam. Ajungem dupa inca ceva km in Viena. Prin Ungaria pina prin jur de Budapesta autostrada era destul de goala, prin apropiere de Viena, deja incepuse aglomeratia. Toata lumea merga cam cu 100-130 km/h si trebuia sa faci un adevarat slalom sa te poti strecura prin floxul de masini.
Ok. Ajungem in Viena.Incepem cautarea pensiunii.Opresc in fata unui bloc/casa si ii spun prietenei sa-mi caute pe harta o straduta pe numele ei „EINBAHN”, dupa cum vedeam eu pe un indicar pe care il zaream printre crengile unui copacel. Dupa 2 min imi spune ca strada nu exista.
-Cum dreacu nu exista, ca eu vad indicatorul?
-Nu exista!
-Uite indicatorul!Cum nu e ?
-Pe harta nu e.
Ma dau jos din masina, fac citiva pasi, si ma lamuresc ca EINBAHN este de fapt sens unic, iar denumirea strazii era un pic mai in fata. Ma intorc la masina fericit ca am rezolvat aceasta dilema existentiala, si caut strada pe harta. Strada pe care eram si strada pe care trebuia sa ajunge. Ma dumiresc intr-o oarecare masura.Pornim. traversam un pod peste Dunare. Ma ratesc iar. Ma dau jos iar caut o strada. Simt de parca ma invirt intr-un glob de cristal fara iesire. Intr-un final apoteotic ajung sa parchez pe contrasens pe o straduca cu sens unic. Ma dau jos si ma invirt in jurul cozii. Ma vedem un conational si repede imi spune ca sunt pe drumul cel bun. Mai trebuie sa merg 2 intersectii pe strada de pe care intrasem si pe urma la dreapta, urcam pe o strada stinga inca vre-o 500 m si sunt la destinatie.Ii multumesc frumos. Providenta mi l-a scos in cale. Intr-un final apoteotic ajungem. Era ora 22.30. Parchez in fata pensiunii si cu e-mail-ul de rezervare ma duc sa ma cazez.
In fata mea alti turisti proaspat ajunsi. Imi astept rindul. Constat ca receptionerul, un tip cam la vre-o 50 de ani, intelege engleza, oarecum, dar vorbeste numai germana-sigur. La naiba imi spun. Cum dracu ma descurc eu ??
Imi vine rindul.Ii spun ca am o rezervare.Ii arat e-mail-ul.
-Yeah-yeah, eine reservation-107 si mai mormaie el ceva acolo,
Completez formularul imi da cheia si dau sa plec. Imi face semn si imi arata ceva pe monitor. Ma uit. Nu pricep. Deah Oboseala.Ia un pix ai imi arata din nou.Suma de plata pt camera.II spun ca sunt de acord, pe atit ne-am stabilit. OK. NO, imi face semn ca trebuie sa platesc acum.Ce mai,??ca la curve.Draci chiori nici nu am vazut camera. Ce dracu bussines este asta?
-Nein, pay now or go!!
Ok.Platesc dar vreau parcare.Parcasem in zona cu parcarea interzisa si erau semne pe stilpi ca se ridica masinile parcate neregulamentar.Imi arata o poza cu o parcare acoperita.Da. de acord aici vreau si eu sa parchez.
-Nein, 8 lots-ful.no parcking.
In fine platesc.Iau cheia si ma duc in camera. Camera mare, dar foarte calduroasa.Asta mai imi trebuia caldura noaptea sa nu ma pot odihni.
Imi car bagajele in camera, si de mina cu prietena incepe sa cautam ceva restaurant/cafenea/fast food sa mincam si noi ceva. Era 23.00 ora Vienei. Gasim intr-un final apoteotic un fast-food condus de un arab, luam ceva de haleala. Foarte bun si portie zdravana si incepem sa cautam loc de parcare pt masina. Mai ne intilnim cu o masina de Buc.care efectua aceeasi operatiune. Intretimp gasesc loc de parcare in parcarea unei biserici la vre-o 300 m de hotel si ziua se termina cu bine.

Atit pt acum. Continuarea in episodul urmator.
Sper ca nu v-am plictisit prea mult.

aha:)deci de aia ai lipsit;) mai pune poze;)

asta da vacanta
sper ca n-ai umplut totusi jumatate de portbagaj cu scule si piese de rezerva

o poza cu "brandusa" se poate?

ps: "brandusa" botez eu toate daciile

Piese de rezerva:
Un alternator reconditionat, la cel de pe masina nu s-a umblat niciodata
O elice in caz ca ar fi cedat electro-ventilatorul, nu a fost cazul
O bobina de inductie
O pompa de benzina+2 membrane de Scornicesti
Un set de semnalizari, modelul in bara
Becuri pt faruri si triple
Releu pt semnalizarea directiei, releu regulator de tensiune, releu de faruri
O parindere electronica cu senzor
2 membrane pompa sprit
2 pivoti, in caz ca nu se stie
2 curele de alternator
Trusa de chei, surubele, patent, ciocan si cam atit.
Poze zic ca ar fi mai indicat sa postez la final.


<span class='edit'>25 Aug 2009, 21:31:</span>
Partea a II-a
Viena
Pentru ca in prima postare am omis sa postez harta treseului o fac acum:

Ei si ma trezesc dimineata, ma aranjez o trezesc si pe prietena sa mergem la micul dejun. Cit o astept pe ea vad ca in fata blocului de peste drum parcheaza un nefericit cu un Peugeot 206 si intra intr-un magazin. La etajul 3 al blocului de peste drum apare capul unei „doamne” care cum da cu ochii de masinuta dispare. Reapare cam in 30 de secunde. In 3-5 min apar si baietii de la serviciul de ridicat masini si ii salta omului masina. „Doamna” afiseaza un rinjet satisfacut, mai sta citeva minute, poate mai apare vre-un musteriu, si se retrage in plina glorie.
Mergem la micul dejun, halim pe rupte, deah eram un pic cam fomisti si ne pregatim de mersul prin oras.
Ah:: Viena, capitala valsului si a civilizatiei. Fosta capitala de imperiu te-ai astepta ca civilizatia sa fie la ea acasa. Ei, este si nu prea. Ma rog. Mai visez la un snitzel vienez, asa ca la mama lui, deah sunt si un pic de gourme, chit ca la burta nu se vede.Ne echipam, si pornim. Ma opresc intii la Cristinica sa vad daca totul este in regula, constat ca in urma forjei de pe Satu Mare - Viena mi-a papat vre-o 0.75L ulei.Completez, toate bune si frumoase pina aici. Prietena face niste poze , mie, masinii, bisericii, si ma intreaba ce fac la masina. Probabil se ingrijorase ca o sa ne lase masina la Viena, cind nu facusem nici macar &frac12; din drum. Ii explic ca mai nou Cristinica daca merge constant o perioada lunga cu viteza mai mare de 110 km/h o cam da nitel pe ulei. Oricum mie deja incepusera sa-mi umble niste idei prin cap, asta avind in vedere ca in etapa urmatoare urma sa facem cam vre-o 1100 km intr-o zi ca sa ajungem la Aabenraa. O luam la pas pe niste stradute, ajungem la o straduta ceva mai mare. Mai facem niste pozne.











Mai hoinarim prin magazine si incet-incet se face 12.00 si noi abia ne apropiam de centru. In gindul meu vroiam sa vizitez si eu Hofburg-ul, Shornbrun-ul, Catedrala Sf. Stefan, si daca mai imi raminea timp si Belvedere. Ei planul de acasa nu se prea potriveste cu realitatea de la fata locului. Cu harta in mina ajungem la niste cladiri foarte frumoase. Constat ca era vorba de palatul de justitie varianta austriaca si la Palatul Parlamentului.





25 Aug 2009, 21:34:
La parlament, constructorii/zugravii/restauratorii au gasit o varianta simpla pentru a suplini lipsa de spatiu locativ.












Mai facem citeva pozne si observ ca in fata palatului parlamentului isi face aparitia un punc de informare pentru turisti.Ma apropii si domnisoara vazindu-ma turist ma intreaba daca nu as dori un pliant. Mai mult curios decit interesat o intreb in engleza, daca are in limba romana. Cauta prin lada cu pliante si imi scoate 2 in limba romana.Opa deci lumea stie de noi pe aici.

Inca citeva pozne si imi iau prietena de mina si mergem spre Hofburg.











25 Aug 2009, 21:34:
Intram prin parculet, care mi-a placut la nebuie si ajungem in spatele palatului. Inca citeva pozne, aparatul incepe sa faca figuri. Le rezolvam, luam bilet si intram. Cine a fost in palat stie despre ce e vorba, cine nu este rugat sa-l viziteze. Merita.


















25 Aug 2009, 21:35:
Se face ora 4.30 si intr-un final apoteotic iesim si noi din palat. Nu dam atentie norilor de ploaie care aparusera amenintator, ca doar deah pelerinele erau in camera, nu cu noi. Ca in camera trebuiau sa-si faca treaba de a ne apara de ploaie. Nu apucam sa mergem 5 min ca incepe o ploaie in terente de nu se mai vedea om cu persoana. Ne adapostim in porticul intrarii la o banca si asteptam. Bineinteles cit au mai iesit si intrat oamenii prin respectiva usa s-au uitat cam chioris la noi, dar asta e. Doi turisti rataciti prin Viena cu pelerinele la hotel.
Dupa vre-o 30 de min ploaia se opreste si putem sa mergem iar pe strazi in liniste si pace.
Hotarire de moment. Mergem la hotel sa luam pelerinele si pe urma continuam cu vizitatul. Ne indreptam catre hotel, dam peste cladirea asta. Nu am putut sa o pozez toata ca in piata din fata ei se organizase un cinematograf in aer liber si un festival de film sau ceva de genul asta.



Mai fac citeva poze si mergem la hotel.








Pe drum tramvaiul trecea printr-o intersectie pe unde se lucra la sinele lui. Si totusi miracol, se circula.




25 Aug 2009, 21:35:
Dupa vre-o 30 min de odihna purcedem inapoi spre centru isteric. Intr-un final apoteotic ajungem al catedrala,. Un noroc mare ne insoteste, ajungem cred cu vre-o 15 min inainte sa se inchida.Mai apucam sa intram si sa o vizitam, asa un pic in viteza. Foarte frumoasa si impunatoare. Plecam. Constatam ca locul in care ne-a prins ploaia mai devreme era la numai 5 minute de mers pe jos de catedrala. Dar din cauza cladirilor mari nu vedeam turla/turnul de nici o culoare din unghiul in care eram.






















Ei si se lasa seara, si necesitatile fiziologice intruchipate in acest moment intr-o senzatie acuta de foame incep sa-si faca simtita prezenta.Bine-bine, vizitam-vizitam, dar noi cind mincam??. In drumul de intoarcere din oras prima data, am pus ochii pe un fel de cafenea/terasa/pub, la parterul unui bloc, unde era cam in permanenta ocupat, si portiile aratam destul de bine. In fine mergem la Einstein, caci asa se numea localul, ne asezam si intrebam de un meniu in limba engleza. Limba lui Goethe refuza in continuare sa se prinda de mine, nici scris nici vorbit nu percutam.

Dupa ce traduc meniul prietenei ne hotarim ce sa luam si dam comanda. Eu „stiam” de la o colega ca in general in exterior portiile la restaurant nu sunt asa de mari precum la restaurantele din Romania, cel putin restaurantele din zona Ardealului-Transilvaniei. Cind imi vine cu portiile mai sa ramin masca. Astea nu erau puse pe farfurie ci pe ceva ce batea mai mult spre platou. O portie zdravana de snitel cu sunca si ceva maioneza, garnisita cu ceva mai multi multi cartofi prajiti, o salata pe care a mincat-o prietena, si sosuri. Apa minerala si inca citeva chestii. Total undeva pe la vre-o 25 E. Super bine zic eu.
Punem burta la cale, si agale, incet-incet ne deplasam catre hotel. Ajungem, ne spalam si ne pregatim pentru a doua zi. 1100 km. Cu Dacia.


25 Aug 2009, 21:37:





Viena – Aabenraa

Dis de dimineata, trezirea –micul dejun- impachetarea in graba. Observ ca afara a inceput sa ploua. Nocorul nostru cam incepuse sa se epuizeze.Cu un rucsac in spate ma indrept spre masina. Deschid portbagajul, bag rucsacul, dau sa intru in masina. DEZASTRU. De la ploaie si coroborat cu indolenta celor care mi-au vopsit masina anul trecut, constat ca atit in partea soferului cit si in partea pasagerului sub bord m-am pricopsit cu o mare balta. Mocheta uda, presurile ude. Totul UD.
Mi se mai demonstreaza inca o data daca era nevoie, ca in Romania, chiar daca dai bani in plus, pentru un serviciu, acesta tot prost/de mintuiala este facut.dar la pret se tine de nu-i adevarat. In fine le urez ceva de dulce baietilor, incerc cu vre-o 2-3 cirpe sa mai repar din dezastru si plec spre hotel. Parchez pe o straduta mai laturalnica si imi iau bagajele si mindra de la hotel. Ne inbarcam si ne pregatim de drum. Iesirea din Viena este simpla, 2-3 viraje stinga-dreapta si am ajuns pe autostrada. Directia Republica Ceha.
Bineinteles vremea tot nu vroia sa tina cu noi.O tinea intr-o ploaie mitocaneasca destul de deasa.


La vre-o 15 km de granita parca si ploaia se domoleste si ajungem la asfalt uscat.trecem in Cehia, nici un control, nici o granita/vama sau ceva asemanator. Doar o masina de politie austriaca, sta parcata pe un delusor privind la furnicarul de masini.
Cind eu am configuratata asta de 1100 km, mai mult m observat ca din etapa asta de 1100 km, o distanta cam de vre-o 300 km era pe drumuri nationale si nu pe autostrada. de unde a rezultat si un mers cu 50/80 , localitati, semafoare, sensuri giratorii, samd. la litera regulamentului, fapt care a dus la pierderea a destul timp pe traseu. In fine Cehia am tranzitat-o fara nici o problema sau incident neplacut.






Alimentam undeva la vre-o 75 km de Praga si ne pregatim de trecerea in Germania si mersul pe autobahn. Eu calculasem ca mai aveam vre-o 25-35 km, in realitatea erau ceva mai multi. Undeva pe la vre-o 100. Ma uit la ceas vad ca era cam 15.35 ora Romaniei. Aha, avem timp.






Trecem printr-o serie de tunele, cu tirurile pe banda intii si turismele pe banda 2 si am ajuns in Germania. Pina in apropiere de Leipzig, unde nici prietena nu a fost foarte atenta, si combinata neatentia ei cu nestiinta mea, am ajuns sa intram spre oras. In fine, destul de repede remediem problema si suntem inapoi pe autostrada catre Hanovra. Dupa inca 100 km, aprox. Reusim sa o facem lata. La o iesire pe unde trebuia sa o luam spre Hanovra/Braunschweig ne indreptam spre Frankfurt/Berlin. Bineinteles la momentul respectiv nu realizam greseala si merge spre Berlin, crezind ca mergem spre Hanovra. Abia dupa vre-o 35 de km realizez ca noi trebuind sa iesim pe iesirea 37, nu aveam sa o intilnim prea curind din moment ce numarul de ordine al iesirilor continuau sa scada, 17-16-15. Opresc la o benzinarie si vinzatorul imi spune exact ceea ce aveam eu vaci banuieli. Merg spre Berlin nu spre Hanovra. Intorc, un fel de-a spune, si directia Hanovra. Daca pina atunci am mers potolit 100-110 km/h Cristinica a inceput un adevarat tur de forta , acul vitezometrului se stabilizase pe la 120-130 km/h depaseam tiruri si subnutriti intr-o veselie, (a se citi buburuze cu motoare sub 1.2 cmc) . Si mergeam. Dar ce folos, deja seara se lasa la orizont si noi eram inca la vre-o 140 km de Hanovra. Urma Hamburg inca vre-o 100 si ceva, si pe urma Aabenrra. Prietena deja incepuse cu spaimele ei ancestrale ca nu mai ajungem la destinatie. Eu, incercam sa o linistesc dar in acelasi timp trebuia sa fiu atent la drum. O dacie pe sosea la 130 km/h nesupravegheata nu face o impresie buna la 2000 km de casa. In fine intr-o mare vijiala trecem pe linga Hanovra si ne indreptam catre Hamburg. Observ ca becul de la benzina incepe sa clipeasca amenintator, si dupa inca vre-o 40 km incepe sa ramina aprins. In goana calului turbat gasim o benzinarie, bag ceva benzen, de ce euro mai aveam schimbati prin buzunar si mai departe.
Era 10 seara cind am ajuns prin apropiere de Hanovra. Asta e. String din dinti si cu mare atentie nimeresc iesirea catre Hamburg. Iar forja pe autobahn, Cristinica se comporta impecabil. Nu ciriie, nu miriie, nu horcane nu troncane. Cuminte, isi vede de drum halind ca nebuna kilometri dupa kilometri. Trecem de Hamburg si ne indreptam spre Tunelul Elba. Ei si aici se lucra. Dar se lucra, in sensul ca din 3 benzi pe sens se mai circula pe una. Moment in care una bucata tir turcesc aflat pe banda intii, banda care se afla in reparatii ia subit stinga de volan si imi taie calea. Bag o frina de-mi iese fum din roti, fara absolut nici o exagerare, am vazut in oglinda retrovizoare fumul, si norocul meu ca la ora aia in momentul ala nu se afla nimeni in spatele meu ca altfel armonica eram facuti.
Pe prietena o apuca istericalele, incepe sa tipe si sa plinga. Ca nu mai poate, ca ii e rau.Era speriata si nu pot spune ca nu o intelegeam. Trag un pic pe banda de urgenta, o linistesc un pic, intram in tunel si continuam incet incet pina la iesirea din el. Tunelul, destul de pustiu.


Iesim din tunel si dam de un refugiu. Oprim, si hotarim sa inoptam aici.
O sun pe gazda de la Aabenraa si ii spun ca nu mai ajungem in seara aia, era deja 12 noaptea, si noi mai aveam minim inca vre-o 200 km pina la Aabenraa. Deci exclus. Mormaie ceva in limba lui Anderssen, imi ureaza un noapte buna. Si asta e. Intre timp se facuse un frig afara de ziceai ca e februarie si nu inceputul lui august. Luam ceva haine mai groase din portbagaj si incercam sa motaim un pic sa ne linistim.
Cu aceasta „ocazie” constat ca nu ma mai incadrez in limita de virsta 12-14 ani si nici inaltimea mea nu e pe la vre-o 1.20-1.35 m inaltime, iar dormitul pe bancheta din spate a daciutei mele, poate fi considerat cu usurinta un sport extrem pentru ca nu reuseam sa incap de nici o culoare. Nu ca in vremurile tineretii mele, cind ai mei conduceau in fata cind plecam dimineata la mare, iar eu pina in jur de 10-11 dormeam intr-o veselie pe bancheta din spate printre prosoape de plaja si genti de voiaj.

Continuarea in episodul urmator.
Sper ca nu am depasit limitele cu postarea aceasta.

da-i bataie in continuare

Da Dacia unde e Dacia (in poze) ?

Un fragment de Cristinica se observa in poza a doua din a doua postare. Daca chiar se vrea o sa postez pozne cu ea din Ungaria, de pe autostrada, de la Viena si din Copenhaga. Personal preferam sa le postez la final ca o concluzie.

Ne trezim dimineata,ei bine, impropriu spus ca ne trezim, ca de dormit nu prea a fost vorba. Ma rog la rasaritul soarelui suntem treji, trec la volan, pornim, incet-incet catre granita. Nupa vre-o ora si jumatate trecem granita si iata-ne ajunsi in Danemarca.Prietena incepe sa prinda glas si incepe sa ma bata la cap sa renuntam , sa sun la cazare si sa anulez rezervarea si sa ne intoarcem. Resping categoric aceasta idee. Cum naiba sa nu o fac. Am condus atitea mii de kilometrii ca sa ma inec „la o aruncatura de bat de destinatie”. Si asa in gindul meu incepusem sa-mi dau bobirnace ca ratam Legolandul si Egeskov Castle, dar chiar nu mai mergea sa oprim si prin aceste locatii. Pornim dis-de-dimineata, in jurul autostrazii o chestie tare ciudata, pamintul era acoperit de un strat de aprox. 10-15 cm de ceata, de parca era inca in patura.Scuzat a-mi fi faptul ca parbrizul se prezinta in halul asta.




Opresc la prima benzinarie, luam un sandwich, bagam benzen si mai iau si un litru de ulei pt Cristinica. Toti participantii la calatorie se hidrateaza, si pornim. Nu va puteti imagina cu ce bucurie am primit veste aratata de un indicator ca mai aveam vre-o 300 km pina la Copenhaga, vre-o 100 pina la Kolding si vre-o 170 pina la Odense. Parca prinsesem aripi si Cristinica la fel. Oboseala nici nu mai stam de ea. Ce face adrenalina asta din om. Nu tu cafea, ceai, sau alte bauturi energizante. Doar speranta ca dupa 2000 km parcursi de destinatie te mai despart doar 300 km. Un mizilic.Mai ales ca ii aveam de parcurs numai pe autostrada, nici macar un singur km pe drum national sau alte asemenea balarii.
Dupa citiva kilometri ma dumiresc cum vine cu sistemul de semnalizari si indicatii danez. Este suficient sa stii unde vrei sa ajungi si sa te iei dupa indicatoare. Ajungi fara nici o problema.
In zona Odense am intrat intr-o ceata de parca eram pe virf de munte. Stric numai peste pod. Ceata si ceata. Nu se vedea nimic. Toata lumea ca la o comanda data de undeva de sus a lasat-o incet cam pe la 50 km/h. Nu conta ca eram pe autostrada. Toate luminile aprinse si incet incet dupa cum se vedea si soseaua inaintam spre capatul podului. La capatul podului se termina si ceata. Probabil o fi fost la oferta speciala.






Trecem de Odense si dupa ceva vreme ne apropiem de podul Storebaeltsbroen. O minune a tehnicii umane. 26 km de pod ceva de genul, mergi si mergi si mergi dar capul nu i-l vezi.
Adica asta, pozat de altii


31 Aug 2009, 18:37:



Si pozele din masina.






A fost prima si singura data cind am primit un flash, pt ca mergeam cu aprox. 90 km/h in zona de 110 km/h, pe banda intii pentru ca prietena sa faca niste poze. Oricum soferul cind a trecut pe linga noi s-a prins si si-a cerut scuze. Primul contact cu civilizatia daneza. Cel de la benzinarie nu se pune.
Inca putin, vre-o 100 de km si am ajuns la Copenhaga. Ei aici incepe bilciul. Doar cu indicatiile de la Viamichelin in brate, fara harta gaseste o adresa intr-o capitala europeana in care nu ai mai fost nici-o data. SUCCESURI.
Ma invirt un pic pe linga autostrada pina ajung in parcarea unui bloc unde vad o postarita. Opresc masina si ma duc la ea sa o intreb unde e adresa pe care o cautam. Intre timp calc in „politica” dar in nesimtirea mea nu observ nimic. Doamna imi da indicatiile de rigoare, imi spune ca sunt la vre-o 250-350 m de destinatie si cind dau sa urca in masina , ma opreste si imi spune sama duc cu adidasul intr-o balta sa-l spal. Nu ma prind in prima faza ce vrea. Insista. Iar nu ma Prind. Ma da un pic intr-o parte si-mi arata in ce am calcat. Ma prind. Ii multumesc frumos, ma curat pe talpa si inapoi la masina. Incet incet incep sa constientizez ceea ce se intipla in jurul meu. Era aproximativ ora 1 PM si eu abia vedeam cite o masina pe strada. Pietoni mai deloc. Intru in soc. Dupa ce la Viena se circula cu 70-80 km/h in plin centru si abia-abia reuseai sa-ti faci loc si gasesti un loc de parcare ma pomenesc acum intr-o capitala de tara straina pe unde trecea o masina la aprox. 10 min. Nu tu claxoane, nu tu injuraturi/zbierete si alte onomatopee. Incerc sa fiu atent la bicileta, dupa cum am citit pe net ca danezul de rind merge mai mult cu bicicleta decit cu masina. Si biciclisti erau un fel de „rara avis”. In fine in 10 min, ajung in dreptul unui supermarket de cartier. Intreb din nou, si mi se spune ca pe unde am venit, inapoi 150 m si ajung la destinatie. Mai fac o poza la muscle car.


Si iata-ne la destinatie.
COPENHAGA Emdrup Vaenge. Destinatia mea finala pentru 5 nopti. Facem poze. Suntem rupti de oboseala.


Ne primeste gazda si-mi spune ca ma astepta mai pe diseara dupa cum am spus in e-mail. Ii spun ca initial a fost programata o oprire la Aabenraa, si sa vizitam Legaloand-ul, dar pt ca am ratat drumul si am fost nnevoiti sa dormim in masina am renuntat la idee si am venit direct.
Ok. Ne duce in camera, ne prezinta imprejurimile. Dus, spalat si la masa. Se facuse ora 3.Ora Copenhagai. Din discutiile mele cu ea intelesesem ca in zona sunt 2 sepremarket-uri, le-am gasit, dar nu aveau mincare gatita, si noi eram cam rupti de foame, o pizzerie, care era in inchisa, proprietarul fiind in concediu, un magazin de legume, nu ma incalzea absolut deloc, si un fel de mini – restaurant , ceva gen fast-food, condus de un chinez.Dupa o ora de ratacire prin zona, gasim restaurantul chinezului si dupa ce ma dumiresc cu meniul din daneza, cu ajutorul vinzatoarei care mai stia ceva engleza, dam comanda. Friptura de pui la gratar cu cartofi prajiti si salata, sosuri, ca la meniu.
Dupa vre-o 25 de min vine vinzatoarea cu 2 platouri pe care tronau cite o jumatate de pui fript cu cartofi din belsug, salata, sosuri, mirodenii si tot felul de alte chestii. Ramin efectiv masca. Prietena la fel. Incepem sa mincam, eram rupti de foamen, si mincam, si mincam si portiile nu se mai terminau. Dupa aproape o ora reusim sa dam gata platourile si incet incet facem o mica plimbare, pret de 2 statii de autobuz si un parculet si ne retragem spre camera. Rupti de somn ne culcam, gindindu-ne la ce o sa fie in ziua urmatoare.


31 Aug 2009, 18:37:
Copenhaga- pe indelete in pasul turistului.
Intreb gaza cum putem ajunge mai rapid in centru, autobuz sau metru. Imi spune metro. La 10 min de mers pe jos marcata cu S mare este statia de metrou. Bilete, de la chioscul din statia de peste drum de casa. Statia de peste drum de casa este inchisa asa ca pe principiul „lasa ca luam din statie de la ghiseul de bilete purcedem la drum”. In statie ghinion, nu exista ghiseu de bilete, doar un automat de bilete.Noroc cu o daneza draguta ca ne scoate din incurcatura si ne invata cum sa procedam. Ajungem pe peron, compostam biletele, si asteptam metroul. Inca un soc, vedeam metroul intrind in statie la 5 m de mine dar nu auzeam NIMIC. Parca era pe perna de aer. Ne urcam, banchete cu tapiterie de plus albastra. Moi si aratau aproape noi. Lume civilizata, nimeni nu zice nimic. O liniste de nu era adevarat. Pina ne asezam, metroul deja parcursese vre-o 10 metri. Ne prindem ca a plecat din statie. Intreb o alta daneza, la a cita statie trebuie sa cobor pentru centru. Imi arata tabela informatizata. OK. De aici ma prind.
Ajungem in gara centrala. Ceva mai multa lume. Opa, incepe sa arate a oras populat.Stam bine. Mergem la biroul de informatii si ne luam un card pentru 72 h, cu care aveam sa alergam prin toata zona metropolitata si sa intram la majoritatea muzeelor si la Tivoli.
(Danezii- -biroul de turism, sau mai stiu eu ce chestie asemanatoare au pus la punct urmatoarea chestie: pentru 450 dkk, achizitionez un CHP card valabil 72h cu care te plimbi pe autobuz,tramvai,metrou si tren prin zona metropolitata Copenhaga. Asta include din nor de la Helsiongor pina in sud la aeroportul Copenhaga.Pentru o idee de pret, doar intrarea la Tivoli era 215 dkk de caciula).

Primaria








Revenind la oile noaste. Luam card-ul si incet-incet incepem sa vagabondam. Ce ma frapeaza curatenia de pe strazi, nu vezi hirtii, pungi de plastic sau pet-uri aruncate pe jos. Nici macar chistoace de tigari. Tot danezul isi duce cuvinte gunoiul la unul dintre cosurile aflate din 2 in 2 metri cam peste tot. In fata primariei, ni se aduce aminte ca suntem romani. Apar in zona 3 reprezentante cu fuste inflorate ale natiei conlocuitoare cu traditionalul „Hai minca-ti-as sa-ti ghices sa-ti moara boracii din harem”. Bineinteles aceasta dulce fraza era adresata unei nemtoaice blonde de vre-o 1. 80 dar care nu a percutat la o asemenea oferta de nerefuzat. In liniste plecam din zona, si dupa 2-3 intersectii ajungem la Rosenborg Slot. Fosta resedinta a de vara a familiei regale. Aici se pastreaza bijuteriile coroanei si coroanele folosite la incoronare. Adica care se foloseau cindva, ultima ocazie la care a fost purtata o coroana, a fost in urma cu vre-o 40 si ceva de ani, la nu mai tin minte ce inmormintare a unui suveran european. Nu avem voie sa face poze. Ne multumim doar cu cele facute cu exteriorul si gradina.


31 Aug 2009, 18:38:
[










In curte pe iarba, stateau relaxati danezii la plaja, unii in pantaloni scurti, alti in slipi altii pur si simplu in chiloti. Ne mai plimbam prin curtea palatului, pozam soldatii la instructie. Pai viata este asta, unii viziteaza muzeul si altii fac instrctie cu arma si rucsacul in spate. Hala dreptate e pe lumea asta.

Plecam de la palat. Militarii de la instructie au trecut la fotbal iar noi o luam pe o straduta si de indreptam spre Vor Frue Kirke (catedrala Maica Domnului) si la Rundertarn. Cel mai vechi observator astronomic aflat inca in exploatare.
Rundertarn – Legenda spune ca in anul 1716 tarul Petru cel Mare al Rusiei, aflat cu ceva trebi mai importante la vecinii danezi, s-a urcat calare, urmat de tarina intr-o trasura trasa de 6 cai pina pe platforma turnului.




31 Aug 2009, 18:38:
Copenhaga vazuta de la inaltime





Vor Frue Kirke









Si un descendent al lui Harald Dinte Albastru


Plecam, mai facem un tur cu city circkle pentru a ne face planul pt ziua urmatoare si ne ducem spre masa. La masa, alte portii zdravene, mincam si la culcare.

la sfarsit daca se poate si bugetul pentru aceasta nazdravanie, asa in grosso modo

frumos,foarte frumos:)
sper ca pompa de apa si placutele au fost bune:D

Asta as vrea sa aflu si eu.

pe mine continuarea ma intereseaza mai MULT!
si la urma, evident, bugetul necesar!

Foarte tare excursia voastra si felul in care ai povestit-o pana acum. Felicitari! Astept cu nerabdare continuarea si cum au spus si colegii sunt tare curios cat ati cheltuit.

Salut,

Spune-mi si mie te rog. Vreau sa merg si eu cu o Dacia 1310 din 1997 la Viena. Si am inteles ca nu pot iesi cu ea din tara deoarece nu am Euro 2, 3 sau 4 (nu stiu exact). Este adevarat? Te-a controlat cineva?

Deci de o ora nu m-am dezlipit de calculator si am savurat povestirea.
Cand e episodul urmator
cat mai curand, sper

Oricum conteaza si modul in care povestesti.
Felicitari STORMTROOPER

@kleampa&einstein1984 - bugetul a fost gindit pentru niste cheltuieli mai mari decit am avut pe drum. Oricum a fost destul de marisor, dar la intoarcere mai aveam pe card aprox. 359 E. Bugetul total cheltuit a fost cam pe la 1.450 - 1.500 E pentru doua persoane. Aici includem absolut tot ceea ce s-a cheltuit de la iesirea din tara si pina la intrare. Oricum povestea nu se termina la intrarea in tara.

@ydaniel - atit pompa cit si placutele s-au comportat ireprosabil. La un moment dat am prins niste mizerie intre placute si discul de frina pe roata fata stinga si freca serios, roata mergea infrinata si se incalzea in disperare janta. Am curatat mizeria si nu am mai avut nici o problema.

@cool_io85 - atita timp cit masina se prezinta intr-o stare mecanica&estetica buna si tu te bazezi pe ea, sau crezi ca te bazezi pe ea, poti iesi din tara si cu un Trabant. Am vazut destule prin Ungaria si Cehia. Nu te intreaba nimeni de sanatate si nu ai parte de controale cum sunt pe la noi. In 5.100 km cit am facut nu am vazut decit foarte rar politie sau ceva de genul asta, si doar prin zonele in care era normal sa fie. Succes si drumuri fara evenimente.

Va multumesc pentru aprecieri. Continuarea o sa vina cred saptamina viitoare, deoarece acum am ceva probleme cu pc-ul si site-ul unde urc pozele si cum miine plec din Buc, nu am timp sa le repar.
va multumesc inca o data.

Asteptam continuarea:)

frumos drum ... felicitari pentru calatorie ... mai ales avand in vedere ca ai facut-o cu berlina

Copenhaga- ziua 2&3
Prea multe nu ar fi de povestit pe aici . Incercam , si reusim destul de usor sa ne integram in masa de danezi care misunau prin capitala. Luam micul dejun si plecam mai departe. Tinta : Cristianborg Slot&Amalienborg Slot. Cele 2 resedinte ale familiei regale daneze.
Din nou ne frapeaza curatenia si organizarea pe care le vedem in jurul nostru la tot pasul.O chestie pe care o observasem si in ziua precedenta. Daca pe tabela scrie ca la 10.24 autobuzul/trenul/metroul o sa fie in statie, pai la 10.24 mijlocul de locomotie este in statie cu usile larga deschise. Soferii/vatmanii, sunt foarte prietenosi gata sa te ajute, zimbitori si lipsiti de orice urma de stres. Lucru pe care il observam si la restul populatiei daneze aflate in zona.
Vizitam in ordine Cristianborg-ul, cu salile in care se tin receptiile regale. In ultima sala se afla un LCD pe care se deruleaza scene din istoria palatului. Cele 2 incendii care l-au mistuit, ce s-a mai salvat din ele si cum a fost reconstruit.












7 Sep 2009, 18:35:
Plecam din palat, si ne indreptam spre statia de vaporas.
Da, la Copenhaga, poti ajunge dintr-o parte in alta a orasului cu vaporul. O familie de danezi, amindoi cam trecuti de 50 de ani, vazind ca suntem turisti, se opresc sa ne intrebe daca ne pot ajuta cu ceva. Ramin siderat. Asa ceva nu am mai vazut pina acum, si cred ca nici nu o sa vad prea curind. Le explic in engleza unde vreau sa ajung. Stiam unde vreau sa ajung si cu harta in fata stiam ca mai aveam vre-o 250 m pina la destinatie.Dar asa de proba am vrut sa vad daca se confirma ceea ce se spune despre nordici, ca sunt reci si zgirciti la vorba.Nici pomeneala de asa ceva Cu un zimbet larg ne spun sa ii urmam. In 5 min, ajungem la statia de imbarcare. Asta dupa ce in prealabil ne-au povestit cum au fost construite canalele din capitala de ce au fost contruite si ce rol mai au in prezent.
Ne imbarcam, si pornim spre Amalienborg.


Trecem pe linga biblioteca regala


Pe vaporas un malaezian, si el in vizita. Intra in vorba cu noi, facem poze, ne face poze. La coborire vrea sa mergem la Mica Sirena. Ii explic candid ca pe Mica Sirena o gasim la locul ei, (speram) si la 12 noaptea, dar la Amalienborg inchide la 4. Ne salutam si plecam spre palat.Facem o mica oprire la fintina Gefion.




7 Sep 2009, 18:36:
Ajungem la Amalienborg Slot, intram si aratam card-ul. Imediat domnisoara de la intrare/receptie, cum vreti sa-i ziceti (o alta vajnica descendenta a reginei valkyrie Brumhilda – a se vedea Inelul Nibelungilor-blonda, ochii albastri, cam 1.75-1.80 ,undeva pe la 90-60-90), ne primeste cu un zimbet larg si ne intreaba in ce limba vrem sa ne dea ghidul. Ii raspund : „Banuiesc ca in romana nu-l aveti?”. Se uita un pic surprisa la mine, si imi zimbeste frumos in timp ce imi spune ca nu imi poate satisface doleanta. Ii zic sa-mi dea 2 in engleza ca e bine si asa. Rasufla usurata.

Amalienborg Slot










Terminam de vizitat palatul, tot nu avem voie sa facem poze in el si iesim impreuna cu cei ce il administreaza. Ne oprim la Mica Sirena, mai facem niste poze si plecam.


7 Sep 2009, 18:37:
Trecem pe linga Biserica de Marmura, biserica palatului, mai facem citeva poze, vrem sa intram, era inchis, trecuse bine de 5.00 PM asa ca luam vaporasul 2 statii.

Trecem pe linga Opera si coborim la Nyhavn .


Aici era aglomeratie. Frumos dar aglomerat.




.


7 Sep 2009, 18:38:
Ne urcam iar in vaporas si admiram apusul de soare pe canale






Ajungem seara inapoi. Pina sa ajungem in centru mai vagabondam nitel pe strazi



In centru. Vrem sa intram la Tivoli. Cozi la fiecare intrare, nu prea mari, dar suficiente cit sa ne taie elanul. Draci chiori, ce naiba, tot danezul merge vinerea la Tivoli de-s cozile astea? In 2 min se spulbera msiterul. Era concert Aqua.renuntam si lasam pentru ziua urmatoare.Mergem spre casa.



7 Sep 2009, 18:39:
Ziua urmatoare, Helsingor si Hilerod. Zic eu. Mergem in gara luam trenul si suntem pe drum. Dupa ce mergem vre-o 3 statii constat ca de fapt suntem in trenul catre Hilerod si nu spre Helsingor. Ok. Schimbare de plan. Intii Fredericksborg Slot si pe urma Kronborg Slot.
Ajungem la destinatie. O luam pe nsite stradute si dupa vre-o 20 de min ajungem la castel. Fosta resedinta regala, astazi muzeu national. Aratam cardul, intram si constatam ca spre deosebire de Amalienborg si Cristianborg putem vizita aproape tot castelul si putem face poze la tot ceea ce ne place. Singura conditie fara blitz ne conformam si ne punem pe pozat. Noroc ca aveam la mine si cardul de 4Gb ca altfel nu stiu ce faceam. Fredericksborg Slot













7 Sep 2009, 18:41:














7 Sep 2009, 18:41:














7 Sep 2009, 18:42:






Socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din tirg asa ca terminam de vizitat pe la 5. PM, ne mai plimbam prin curtea castelului, si observam restul de turisti, printre care si un grup de francezi, care vedeau foarte bine ca si noi si altii de prin zona vroiau sa facem poze, dar nu se miscau de nici-o culoare. Cu greu imi inabusesc o dorinta subita de-ai trimite la origini, pre limba lui Voltaiere. Ne mai plimbam putin prin curtea castelului si observam o expozitie de aranjamente florale. Ma rog prietena o observa, eu eram preocupat sa pozez castelul si imprejurimile. De observat o observa dupa ce eu trecusem de poarta de acces, nu era nimeni la intrare la acel moment, si vrea sa vina dupa mine.Moment in care cineva apare si o intreaba de bilet. Bineinteles cum prietena nu rupe nici o boaba pe limba lui Andersen, ma striga.Omul de la poarta imi spune mie ceea ce i-a spus si ei : „Biletul la control”. Ii arat card-ul si ne spune ca nu e valabil la expozitie. Bine dar eu nu vreau sa vizitez expozitia ci sa fac niste poze la castel, si pentru ca eram obosit si nu vreau sa-mi iasa miscate am nevoie de gardul care desparte gradina castelului de expozitie ca sa-l folosesc pe post de trepied. Aha. Imi zimbeste frumos, imi spune ca nu-i nici o problema, pot sa fac cite poze vreau atit timp cit nu pozez aranjamentele florale. Bineintele prietena se uita la mine ca si cum vorbeam chineza, si nu pricepea de ce si eu si portarul zimbim. Ii explic si misterul se lamureste.si incet-incet ne indreptam spre Copenhaga. Pe drum ne mai intilnim cu un grup de romanasi. Facem cunostinta. Ne spun ca merg spre Helsingor. Nu percutam, si ne retragem spre Copenhaga.

Ajunsi aici ne indreptam spre Tivoli. Pina sa nimerim intrarea nimerim afisul asta. Uite ma un romanas de-al nostru ce este in stare sa faca.

Ne plimbam pina seara si facem poze la greu.
Tivoli








7 Sep 2009, 18:44:











Pe ultima suta de metri, ne amintim ca totusi mai trebuie sa si mincam ceva inainte de culcare. Ora : 22.15.Opa??!!O mai fi deschis la chinez? Este o singura cale de a afla. Iesim din Tivoli, traversam un bulevard, in 2 minute vine si metroul. La 22.45 suntem la intrarea in restaurant. Vinzatoare ne vede, ne recunoaste, si ne invita sa luam loc. Este aproape 22.50 si restaurantul inchide la 23.00. Ne intreaba ce am dori sa mincam. Dam comanda si asteptam. Stai sa vezi ca astia ne aduc comanda miine la 12.00 cind deschid. Noroc ca am comandat la pachet. Pe la 23.15 este gata si mincarea. Platim&plecam. Pe fata vinzatoarei nici macar o umbra de plictis sau enervare ca „am avut tupeul sa vrem de mincare in apropiere de ora la care inchide restaurantul”.
Plecam .

Superbe pozele si foarte frumos povestit, chiar asteptam continuarea. Sper sa ajung si eu vreodata prin Danemarca, dar cu situatia de acum slabe sanse pentru urmatorii 2-3 ani

Asteptam episodul urmator!

Frumoasa calatoria ... dar spune-mi cum reactionau strainii la vederea berlinei?

intorceau privirile ca la un Ferrari? ca banuiesc ca nu mai vazusera o asa minunatie de masina sa cutreiere Europa

Sa inteleg ca se va prelungi asteptarea, si nu vom vedea berlina, saptamana asta?

E o dacie normala din 87 al carei posesor merita tot respectul. Inca o data e clar ca nu conteaza masina, conteaza soferul! Poate intelege si driverx

@UXE – nu s-au uitat prea multi dupa noi. La ei nu exista faza: „ Ce are vecinul in curte”.Gazda ii schimn avea probleme sa creada ca masina are vre-o 22 de ani vechime. Chit ca nu mai vazuse modelul asta de masina pe la ei. 2 Tiristi la iesirea din Viena s-au crucit si-si scuipau in sin cind ne-au vazut cu Daciuta, dar in rest nici o problema.S-au crucit si mai rau cind au auzit de unde venit..
@catal1n2000 – prin iulie, inainte de plecare am postat citeva pozne cu babuta la sectiunea dedicata de pe forum. Era exact cum am plecat cu ea.
@ag02cws – te rog frumos, sa avem reson. Dacia mea e „departea de a fi normala„, e paranormala. De fapt a fost in lotul pentru Irak, dar a fost refuzata la export.Probleme de motor. Oricum la o astfel de calatorie conteaza si masina, conteaza si soferul. Am un plus in schimb pentru ca m-am dus cu o masina, pe care multi o denigreaza, si afirma ca se strica cind ti-e lumea mai draga, dar omit sa spuna ca merg pe principiul „Las-o ba ca merge si asa” atit la piese cit si la consumabile. Dar este o masina in care in ciuda vechimii stiu exact ce am bagat si cit.




A doua zi dis-de-dimineata ne imbarcam in trenul catre Helsingor. Iesim din gara si in 2 minute vedem castelul. Conform cardului avem voie sa vizitam doar o parte din castel si terasa.





Ne plimbam prin castel si admiram expozitia de machete navale daneze, sunt si citeva exponate in starea in care au fost gasite. O piroga inuita. In fapt este o trecere in revista a istoriei maritime a santierelor navale daneze, din cele mai vechi timpuri si pina aproape de zilele noastre.







12 Sep 2009, 11:56:






Urcam in tur. De aici panorama este superba.






La coborire dam de specia indeobste cunoscuta ca „turistul latin” spaniolii si italienii. Galagiosi, zgomotosi, plini de ei, inginfati. Tipa cit ii tine gura, sa stie lumea ca au ajuns ei prin zona. Lipsiti de orice urma de bun simt. Ghida, o daneza maruntica, ii privea cu lehamite, probabil intrebindu-se de ce tocmai ea trebuia sa-i conduca in tur.Brusc mi se face rusine ca sunt de origine latina. Iesim din castel si incepem sa ne plimbam in jurul lui. Vedem cum din port pleaca ferry-boat-urile catre Helsingnorg in Suedia. Doar 20 de min pina in parcea cealalata. Neah - las ca mergem la Copenhaga si de acolo luam autobuzul pina la Malmo.


12 Sep 2009, 11:57:














Ne intoarcem la Copenhaga si ne pregatim sa trecem podul la Malmo. Sau cel putin, asta era planul.
Mergem in statie, asteptam autobuzul. Si asteptam, si asteptam. In ziua cind am achizitionat card-ul am luat si un pliant cu mersul autobuzului care traversa podul din ora in ora Pliantul fiind in daneza. Asteptam si asteptam. Pe pliant scria ca trebuia sa vina in statie la 14.40. era 15.15 si nici urma de autobuz. Intilnim 3 urmase ale Brumhildei care stateau pe o scara in fata unei case si sporovaiau. Le intreb daca ma pot ajuta si le spun care-i problema. Se uita pe pliant, se uita pe placuta aflata in statia de autobuz. Se uita un pic la noi si iar la pliant. Se prinde. Suride si ne spune ca daca vrem miine se ajungem la Malmo putem sa asteptam in continuare autobuzul in statie. Duminica nu circula, si cam era duminica. Ii multumim frumos si stam si ne uitam unul la celalalt.
Suntem in Copenhaga. Este duminica dupa-amiaza, si a doua zi urma sa plecam. Malmo era la aproximativ 50 km de noi. Mergem sa-l vedem, asa in fuga sau nu? Hotarire in unanimitate : DA. Era si pacat. Cine stie cind ne mai intilneam cu o asemenea ocazie. Coborim in statia de metrou. In 10 min a venit si trenul si iata-ne in drum spre Malmo.


12 Sep 2009, 11:58:
Ajungem in aprox. 40 min. Cind trecem podul prietena face niste pozne.




Pacat ca nu am reusit sa luam autobuzul, masinile trec peste pod, trenul trece pe sub autostrada. Privelistea este super, dar pacat ca se tot interpun in fata noastra grinzile podului. Hotarit lucru.Daca mai ajungem pe aici trecem cu masina.
Coborim in gara si incercam sa ne orientam.

Il intrem pe un agent de paza din gara cum ajung in centru. Imi zimbeste si-mi arata o harta atirnata pe un perete. Imi arata unde suntem pe harta si pe unde e centru. Il rog sa mai repede, pentru ca avea un debit verbal foarte rapid si nu intelegeam chiar tot. Amabil imi repeta polologhia si iesim din gara. Suntem in oras. Surpriza, dupa ce am trecut de zona garii, parca au disparut oamenii. Si pe aici biciclete la greu, si pe aici canale, dar oameni, pauza. O luam frumos la pas pe stradute. Fara harta la noi, fara nimic, doar ne stabilim niste repere cit sa ajungem inapoi in gara sa luam trenul spre Kobenhavn.






Ajungem la o bisericuta. Intram sa o vizitam si intram pe una din aripi. Incepem sa facem poze, cind aud zgomote de usi inchizindu-se. Halt, ce naiba??!! Ies repede din aripa o vad pe ingrijitoarea bisericii cum tacticoasa se pregatea sa inchida. Hello.!!Hey!! Suntem si noi pe aici!!Face niste ochi mari, :Dar voi de unde ati aparut? Pai acu 2 minute am intrat sa facem si noi niste poze!
-Nu se mai poate trebuie sa inchid.


12 Sep 2009, 11:59:
O rugam frumos sa mai stea 2 minute, dar ne refuza politicos si ne spune ca are un copil mic acasa care e bolnav si s-a invoit la sefi sa plece mai devreme.O salutam si iesim.Asta e data aviatoare. Daca va mai fi o data viitoare.






Iar suntem pe strazi, iar liniste si pustiu. Lume, doar turisti rataciti ca noi. Unde naiba or fi suedezii astia??Unde naiba or fi suedezele astea??


Ajungem intr-un fel de piata la un magazin de suveniruri.Intram.Inauntru surpriza, dam peste malaezian-ul de acu 2 zile. Se uita la noi, nu-i vine sa creada?

-Ati ajuns si aici?
-Normal!Malmo este la 30 min de Copenhaga, crezi ca ratam?
-Cum ati ajuns?
-Cu trenul!Tu?
-Cu autobuzul?
-Ce autobuz ca nu circula duminica?
-Cu un microbuz inchiriat. Se uita un pic in stinga/dreapta si-i face semn unui danez.Mi-l prezinta
-Cu el am venit, este soferul.
Il salutam.Curios intraba:
-Ati venit de la Kobenhavn?
-DA?
-De unde sunteti?
-Romania.
-Nu se poate. Se uita un pic ciudat la noi si continua.Nu sunteti din Romania. Nu sunteti romani.
-Ba suntem romani.Venim din Bucuresti, eu, Pitesti prietena.
Se mai uita o data lung la noi. Eu cam 1.80, atletic, blond, ochii verzi, alb la fata. Prietena si ea pe la vre-o 1.70, blonda, ochii albastri, alba la fata si la piele.
-Nu sunteti romani, continua.Faceti misto de mine.
-Suntem romani, am venit in vizita in Danemarca, si acum am ajuns pt citeva ore si la Malmo.
-Nu puteti fi romani. Majoritatea romanilor din Copenhaga, sunt inchisi la culoare, bruneti cu ochii negri, au niste haine foare colorate, si se ocupa cu cersitul prin fata primarie si cu furatul.
Ii explic omului ca aia nu sunt romani, ci tigani cu cetatenie romana, il mai las vre-o 2 minute sa se uite chioris la noi, isi cere scuze si se retrage.Plecam si noi. Ne mai plimbam pe niste strazi, mai dam de o piata in care probabil a fost vre-un festival ceva, dupa ambalajele care tronau pe jos, si ne retragem spre gara. Frumos si Malmo. Pacat ca nu aveam mai mult timp la dispozitie sa-l vizitam mai mult. In gara vad ca din trenul care trebuia sa ne duca inapoi, coboara un individ care este luat imediat in primire de 2 politisti sudezi. El incerca sa le explice ceva, in germana, politistii vorbeau suedeza. Le arata ceva pe ecranul aparatului foto. Opa. Sa vezi ca nu aveam voie sa pozam podul din tren. O intreb pe controloare daca am voi sa fac poze din tren.Imi spune ca da, si daca vreau poate sa-mi serveasca si ca model pentru poze. Simpatica faza.Ne urcam in tren, ingindurati, dar de fapt eram mai mult tristi
Acasa, constatam ca venicii dadeau o mica petrecere. Erau deja vre-o 3 sticle de vin golite pe masa, dar noi faceam eforturi sa ne dam seama daca vecinii nostrii si invitatii lor vorbeau. Nici vorba de muzica data tare sau alte zgomote care sa deranjeze vecinatatile.
Ziua urmatoare era plecarea spre Praga, si daca la inceput, la plecare, prietena m-a intrebat candid:
-Oare avem ce sa vedem,sa facem la Copenhaga?Acum mai ca ii venea sa plinga ca trebuia sa plecam.
Pacat.

Kobenhavn – Praga – sau trezirea la realitate, sfirsitul normalitatii sau a fost odata un vis frumos
Ziua plecarii.Ne trezim dis-de-dimineata si incepem in goana calului turbat sa impachetam. Afara ploua de rupea. La naiba, vremea iar nu tine cu mine decit 50%. Urasc sa conduc pe ploaie, dar imi place racoarea pe care mi-o ofera. Mai schimb ultimele cuvinte cu gazda. Ne spune ca pina sa ajungem noi a plouat, si ca am fost foarte norocosi ca pe toata perioada sederii nu am avut parte de nici un pic de ploaie. Ii spun si eu, ca bunica mea are o vorba:
„Atunci cind ploua cind trebuie sa pleci dintr-un loc in care ti-a placut sa stai, se spune ca si locului nu-i place/convine ca tu pleci.” Ne luam la revedere si plecam spre Gedser.La revedere KOBENHAV.Mi-a placut pacat ca nu mai pot sta. O sa-mi lipseasca curatenia de pe strazi, relaxarea oamenilor, zimbetul strainilor ce treceau pe linga mine. Bun-simtul danezului de rind, discutiile de seara/dimineata cu gazda. In fine o sa-mi lipseasca tot. Bineinteles la momentul respectiv nu prea constientizam chestiile astea. Lipsa lor am resimtit-o din plin la Praga si Budapesta. In Romania nu mai pun la socoteala.
Era cam 7.45 pina in 10.00 ajungem. Asa ma uitasem eu la plecarea din tara ca era ferry-boat-ul catre Germania, din 2 in 2 ore. 8 – 10-12-samd. De plouat ploua in continuare. Si ploua urit. Vizibilitate mult diminuata lumea mergea pe autostrada cu 70-80km/h .Oprim sa punem niste benzen de cite coroane mai aveam prin buzunar si constat ca la danezi benzina este mai ieftina decit in Germania. Mai mergem si ploaia sta. Soseaua devine uscata si putem sa acceleram ca in regim de autostrada.
Ajungem la intrarea pe chei. Un ceas suspendat imi arata ca este 10.16.Incep sa injur de toti sfintii si dracii din calendar .Dupa cum stiam eu urmatoarea cursa era la 12.00. Adica 2 ore de stat pe acolo si ajungeam in Germania pe la 14.00 si pina la Praga mai erau 600 km. Dupa o curba ajung in fata unui panou. : „Urmatoarea cursa la 11.00”. OPA. AL de Sus tine cu noi. Tragem repede la chei, vaporul nu se zarea inca. Avem timp de un sandwich si o gura de apa. Linga noi un cuplu de germani in vacanta isi fac poze la masina Ne oferim sa le facem si noi si ne fac si ei. Asteptam vaporul.
Pe la 10.35 apare si Prins Joachim, trage la docuri, ies din el tiruri, autocare si restul de masini mici. Destul de putine. Prietena se uita mirata de unde tot ies. La 10.45 incepem imbarcarea .in 10 min, pe ceas toate masinile sunt in vapor .O sirena scurta si vaporul se desprinde de docuri. Incet-incet ne departam de tarmul danez. Ma surprinde ca vaporul nu are pic de tangaj. Lume pe punte lume sub punte. Plimbam vaporul dintr-o parte in alta si mergem la shop/duty-free. Luam ceva dulciuri pentru cei de acasa si revenim pe puntea superioara .Pina la debarcare stam si admiram peisajul.Vreme frumoasa, marea calma, norii, putini cit au mai ramas erau maturati de o briza racoroasa.Relaxare in mijlocul marii.








12 Sep 2009, 12:00:
La 11.50 coborim din burta printului si na indreptam spre Rostok. In Danemarca am lasat vre-o 20 de grade si o briza racoroasa, aici ne intimpina un soare suparat foc pe noi si afara cred ca erau peste 35 de grade.Urit. Trecem in goana pe linga Rostock si la vre-o 20 km tragem intr-o benzinarie. Alimentam, plin pina in buza , mai halim ceva si la drum.
De data asta imi permit sa merg relaxata. Cristinica se comporta impecabil. Mai depasim niste tiruri de Ilfov, ne saluta si le raspundem la salut. Probabil su uitam crucis de unde dreacu la vre-o 2000 km de casa ii depaseste o dacie cu numar de Buc.
La un moment dat ma depaseste chestia asta.


Incerc sa ma tin dupa ea. Aveam deja 130 km/h si nu reuseam sa ma apropii de ea de nici o culoare. Am renuntat.
Ajungem la Berlin. Intram printr-un sistem de tuneluri, alternanta, cind soare cind intuneric. Nici nu mai stiam ce safac cu ochelarii de soare.sa-ii tin pe nas, sa-i las in torpedou. Trecem si de Berlin.



La vre-o 150 km de granita cu cehia incepe ploiaia. De fapt daca ii spun furtuna nu se supara nimeni. Prietena care de felul ei este foarte spaimoasa. Incepe sa ma bata la cat sa oprim pe undeva pina se mai domolesc tunetele si fulgere. Nu ma apuc sa ma cert cu ea. Nu aveam nici un chef. Trag intr-o parcare si stam vre-o juma de ora. Deja era cam 6.00 PM, aproximativ, si mai aveam inca vre-o 200 km pina la Praga. Furtuna se mai domoleste. Pornim si ajungem in apropiere de Praga. Din cauza ploii intunericul se lasa ceva mai repede. La vre-o 2-3 km de intrarea in copitala ceha mi se aduce la cunostiiinta ca am ajuns in ceea ce reprezenta odata estul Europei. Iau 2 gropi de-mi clantane dintii in gura. Ma rog sa nu pateasca nimic daciuta. Nu simt nimic la directie. Ajungem in Praga, ratacim de 2 ori drumul, dar ajungem la destinatie.
Botel Raceck . Un fost vas de agrement transformat in hotel plutitor. Frumos.
Ma prezint la receptie iau in primire cheia si camera. Receptionerul imi spune ca restaurantul inchide la 23.00, deci daca vreau sa maninc ceva, sa ma grabesc, era 22.30. Imi iau prietena, lasam masina asa cum era, si mergem la masa. Ne intimpina un chelner prietenos, ne ia comanda si ne tragem si noi sufletul. Ne aduce 2 portii zdravene de friptura de piept de pui, deah carnivorul de mine, apa rece, prajitura la desert si gata. Este 24.20 . Toata lumea zimbeste, nimeni nu pare plictisit sau iritat ca am stat la masa pina la ora asta. Mai facem 2 poze de pe punte.

Ospatarul se ofera sa ne faca niste poze. Acceptam.
Suntem rupti de oboseala, dar si ziua s-a terminat.

foarte frumos

splendid.... nu va suparati ca am fost si eu cu voi ...virtual ma refer

asteptam continuare

mi-ar placea si mie excursie asa;)
eu am fost in danemarca,dar la un concurs si nu am vazut mai nimica.

din atatea poz(N)e cu masina si cu voi doi nu ai pus niciuna... sa vedem si autorii... ca de altfel chiar ca m-ai captivat.

Pentru ca ati cerut pozne cu eroii acestei expeditii, dar si avind in vedere ca prietena este mai rusionoasa de felul ei, postez o poza cu subsemnatul si domnisoara Cristinica facuta prin Ungaria, dupa ce m-am catarat pe autostrada.



Praga – sau orasul de aur, aur = tinichea????

Ne trezim la ora X, ne e foame. Normal as spune. Ne aranjam si ne urcam la micul dejun. Vrem o masa cuvedere la Viltava. Nu mai gasim. Ne multumim cu una pe centru salii de mese. Luam la cunostiinta de oferta de mincare pentru micul dejun. Constatam ca cele descrise pe tripadvisor sunt cit se poate de intemeiate. Nu avem parte de o mare diversitate de mincare, doar citeva feluri de salamuri, unul in genul salamului de Sibiu de la noi, destul de bun. Ceaiul are o culoare ciudat de neagra, de parca ar fi cafea nu ceai, in rest cam putine lucruri de remarcat.
Coborim la receptie, baietii de la receptie foarte amabili ne dau toate informatiile pe care le solicitam, si incet-incet o luam pe firul apei spre centru isteric al orasului.

Reusim in 2 ocazii sa evitam, in ultima clipa o ciocnire cu biciclisti. Dupa citiva pasi ne dumirim ca mult stimatii edili praghezi, am decretat ca pe trotuarele pe unde circula/merg pietonii, sa circule si bicilcistii, si roller-ii si skater-ii, asa ca pe masura ce ne apropiam de zona noastra de interes trebuia sa fim foarte atenti sa nu fim luati pe ghidon de vre-un biciclist cu MP3-ul in urechi, sau sa nu fim luati pe sus de vre-un tip cu skateul care facea figuri sa-si impresioneze prietena aflate pe role la 2-3 metri in fata lui. Trecem pe linga o cladire destul de maricica, bineinteles o pozam.

Continuam, trecem printr-un tunel,


si dupa el observam o bisericuta cocotata pe un fel de virf de deal. Eram destul de entuziasti dupa exeperimentul Copenhaga, asa ca urcam in viteza maxima.De fapt urc, muierea a aparut cam dupa vre-o 15 min. Facem iar citeva pozne si incepem sa ne preumblam prin zona.





16 Sep 2009, 16:34:














Ca sa intram si sa vizitam biserica&pozam interiorul mai trebuia sa achitam o taca de vre-o 15 E. Cam mult pt buzunarul nostru de romani. Renuntam, mai ales ca nu aveam o reprezentare exacta a finantelor ramase pe card. Ne plimbam prin jurul bisericii, prin cimitir si o luam agale spre Castelul din Praga si Catedrala Sf. Vitus. Ratacim pe niste stradute si luam si apa minerala. Cea cu care plecasem din Bucuresti se terminase, si doar nu se facea sa facem setea pe meleaguri straine.


16 Sep 2009, 16:34:









Mai schimbam niste euro, asa ca sa avem de cheltuiala , constat ca imbecilii lor nu se deosebesc cu prea mult de cei mioritici. Un individ cam pe la vre-o 19-20 de ani, a incercat timp de vre-o 45 de min sa-si verifice soldul de pe card. In acest rastimp sa format o ditamai coada in spatele lui, dar individul nu-i pasa. Vorbea la mobil la banconat, se uita pe MP4player ce videoclip avea pe acolo, mai scotea o hirtie si se chiora pe ea. Iar suna pe cineva, samd.. Noi renuntam O luam incet spre Podul Carol.
Pe masura ce ne apropiem de obiectivul turistic, incep sa-si faca aparitia specia de muieri cunoscute indeobste la noi drept „papitoance” rujate, fardate tipator in toate culorile curcubeului si altele amestecate din clasicul spectru ROGVAIV , bluze mulate pe suncile atirnatoare, sunci urlind de durere din cauta constringerilor la care erau supuse in asa zisii pantaloni mulati. Ce sa mai vorbim, cu toate ca ar mai fi de vorbit, ne-am intors in Estul Europei. Aglomeratia pe strazi incepuse sa devina insuportabila, pentru noi obisnuiti cu civilizatia (intoarcerea in est si acomodare s-a dovedit cu mult mai grea decit acomodarea cu civilizatia&cultura vestica – daneza in cazul de fata). Mizeria deja incepuse sa-si faca simtita prezenta. Hirtii, pet-uri, damfuri de transpiratie de la cei ce trecea pe linga noi, mucuri de tigara aruncate pe jos, harmalaie, gaalgie. Parca eram la o petrecere cimpeneasca, lipseau lautarii si fumul de mici.


16 Sep 2009, 16:36:




Ajungem al Podul Carol. Facem citeva poze pe linga el si incercam sa-l traversam. MARE GRESEALA. Podul era arhiplin, de parca era nu stiu ce manifestatie pe el, sau se dadea carne moca pe el. Nici vorba de asa ceva. Incercam sa facem citeva poze. Daca la Copenhaga cind incercai, luai pozitia sa faci o poza, absolut toata lumea se oprea si te lasa sa faci poza in liniste aici, parca de-ai dracu se bagau toti in cadru sa-i pozezi, sa ai amintiri si cu ei, chit ca pe mine nu ma interesa absolut de nicioculoare mirobolanta lor persoanlitate. Mortii si ranitii, trec in revista toti sfintii din calendarul ortodox si catolic, brevetez si niste injuraturi noi si continuam. In general sunt un om destul de calm, dar incepusem sa-mi ies din pepeni. Prietena incerca sa ma tina, sa ma calmeze, dar nici ea nu era prea departe de o izbucnire nervoasa. Cu chiu cu vai traversam podul si o luam spre catedrala. Avind in vedere ca deja se facuse cam 12.oo aveam si noi nevoie la o toaleta. Deah necesitati fiziologice. Toalete IOC.O intreb pe o duduie de la un birou de informatii unde gasesc o toaleta, imi raspunde candid ca trebuie sa cumpar ceva de la McDonalds daca vreau la buda. HA???POFTIM??CUM VINE ASTA??Vreau la buda si fac vinzare la un fast-food??Ori eu m-am dilit ori este ceva in neregula cu orasul asta. Nu tu o toaleta publica?La Kobenhav, gaseam toalete cam la fiecare pasul, in Viena nu am avut probleme si aici??!!??!!??!!??!!.
Urcam spre catedrala. Undeva pitita pe o strada, in apropiere de catedrala gasim o toaleta. Rezolvam problema, si dau se ne continui drumul. Pe prietena o apuca pandaliile ca si-a uitat nu stiu ce la hotel si trebuie sa ne intoarcem.
-Ce??Acum??Abia am ajuns aproape de catedrala.
-Trebuie sa ne intoarcem!ACUM!!
Dupa citeva parlamentari cedez, si o luam la trap spre statia de tramvai. Ii dau dreptate in mintea mea nemuritorului si inegalabilului Phil Hartman, din News Radio „Femeile, nu poti trai cu ele, nu le poti impusca pe toate! Cu toate ca nu sunt prea sigur de a doua parte”.
Ajungem din nou la biroul de informatii pentru turisti si o intrem pe aceeasi tanti daca are bilete de tramvai. Imi spune ca nu tine asa ceva dar putem achizitiona de la magazinele care vind ziare si tututn. Si apucate maestre sa cauti un magazin de asta. Intr-un final apoteotic gasim si ne apucam sa traversam din nou podul.
Ajungem la Botel, rezolvam problema si plecam inapoi. Constatam ca baietii de la receptie vind biletele de tramvai ceva mai scump decit in statie, nu luam.
Ajungem din nou la pod, dar de data asta cu lectia invata. Ii spun prietenei sa stea lipita de spatele meu, bag capul intre umeri, ii iau privirea de taur turbat, curbez spatele, si incep sa despic multimea de pe pod intr-o viteza de prietena mea abia se tine dupa mine. Mai un umar impins, mai un cot bine plasat, mai un ghiozdan cu o sticla de apa si miracol. In 2 minute am traversat podul. Incepem din nou sa urcam spre catedrala. Ne oprim la magazin mai luam 2 bilete de tramvai pentru returul de seara si continuam. La jumatatea drumului incepe ploaia. Scoatem pelerinele, le imbracam si continuam. Ajungem la catedrala. Nu mai avem noroc catedrala tocmai se inchidea. La dracu. Asta e. Prietena incepe sa se vaicareasca ca ploaia i-a udat rochia (de parca am pus-o eu sa-si ia rochie si nu pantaloni scurti) si ca din cauza ploii or sa i se strice sandalele cumparate din Danemarca. Fac abstractie de aceste zgomote de fond si incep sa ma plimb in jurul catedralei.










16 Sep 2009, 16:36:



Valeu dar mare e. Dupa vre-o 20 de min prietena constata ca eu numai atent la vaicarelile ei nu eram, se potoloeste si incepe si ea sa admire peisajul.





Ne terminam vizitam si incepem coborirea. Mai pozam orasul de sus si seara se lasa agale.

Mai de dimineata ochisem o pizzerie asa ca o luam la pas spre masa de seara.




Ajungem. Comandam o pizza zdravana, si halim. Cind sa ne aduca nota, ospatarita imi spune o suma pentru cit am consumat si o suma pentru cit am consumat+bacsis.Stop Joc! Pai bacsisul nu ti-l lasam eu daca eram multumit de servicii, sau pe aici se cere din oficiu, inclus in nota? Stiam ca la danezi la restaurante era inclus in nota de calcul, dar aici??
Sunt un pic confuz. Nu mai am puterea sa port conversatii in contradictoriu.Platim, ma rog ce mai aveam prin buzunare dupa ce ne-am luat ceva suveniruri, si ne retragem spre botel.





16 Sep 2009, 16:38:



Mai stam un pic pe punte si admiram Viltava noaptea. Frumos. O racoare placuta a noptii si adia o briza dinspre apa ceva de vis.


NB. Avind in vedere ca saptamina aviatoare nu o sa am acces la pc&internet continuarea o sa o postez dupa data de 01.10.2009.

Felicitari pentru excursie si pentru pozele minunate !
Imi permit totusi (cu scuzele de rigoare) sa nu fiu de acord cu tine in ceea ce priveste descrierea Pragai ! Corect, comparativ cu tarile nordice ai dreptate, dar totusi Praga este unul din cele mai frumoase orase europene (in multe clasamente este situat peste Viena), iar podul Carol trebuie facut la pas, calm, indiferent la agitatia din jur ! Ati urcat cumva in turnul de la capatul lui, sa vedeti ce priveliste aveti de acolo ?
Asteptam continuarea !

@ergo – Iti accept punctul de vedere, dar in data de 11.08.2009 cind eu ma aflam in minunata Praga, situatia se prezenta exact cum am descris-o eu. Nu neg ca Praga este un oras frumos din punct de vedere arhitectonic, dar cam atit. Am stat si la Viena, exact atita timp cit am stat si la cehi. Am vizitat obiective turistice, vremea a fost cam la fel, dar diferenta este clar in favoarea Vienei, daca stam sa le comparam. La Viena nu am avut parte de peturi si hirtii aruncate pe strada,chistoace de tigari la tot pasul si nu am avut parte de aglomeratie, sau de nesimtirea celor din jurul meu ca la Praga. Si da, Praga este mai curata ca Bucurestiul, daca aveam doar termenul asta de comparatie, era o alta discutie, dar acum la final de expeditie am putut sa fac comparatia intre 4 capitale europene, si sincer, daca as avea timp si bani, miine m-as urca in masina si as conduce non-stop pina la Copenhaga.
Exemplu: La fintina arteziana care se afla inainte de pod, nu am reusit sa fac nici macar o poza in care sa apara mai putin de 10 nesimtiti in ea.Pe podul Carol, efectiv nu se putea trece sau merge la pas. Toata lumea statea pe el, si parca asteptau sa se prabuseasca in apa. Prietena mea a fost calcata pe picioare, imbrincita si aproape ca a fost trintita pe jos. Eu fiind ceva mai infipt ma dezechilibrez/cad mai greu, asa ca oricit de relaxat pleci in concediu, iti cam trece cheful de vizitat in situatii de astea.

Eu am vizitat de 2 ori Praga, de fiecare data in aprilie si mi-a placut foarte mult, la fel de mult ca Viena(pe care am vazut-o tot de 2 ori, de fiecare data in Aprilie).
La ce aglomeratie era pe Podul Carol nu vreau sa ma gandesc ce era in centru...pe bulevardul ala care are in capat Muzeul National de Istorie si in celalt magazinul New Yorker.

Tot cu ocazia asta m-am convins ca nu sunt de vizitat diverse orase in vara, prea multa lume, prea multa caldura.

PS: Foarte misto in nord, la anul sa te duci in Scotia si Irlanda de Nord

@STORMTROOPER
Abia acum imi dau seama - mii de scuze - de greseala mea, in sensul ca nu am fost atent la data cand va aflati in Praga. August...hm... Acum nu mai pot decat sa fiu de acord cu tine...aglomeratia intr-adevar te face sa nu mai te poti bucura de ce vezi in jurul tau...
Eu sunt considerat un ciudat printre cunoscuti. De ce ? Pai noi facem concediile ori in mai-iunie, ori in septembrie-octombrie ! (precizez ca nu sunt deloc un adept al marii, asa ca aspectul nu ma intereseaza). In august mai ramanem doi insi in birou ! Avantajele sunt numeroase in aceste perioade: lume mai putina, preturi mai mici la cazari, nu te sufoci de caldura, etc.
Asteptam continuarea si poze !

nimic?

Numai eu nu pot viziona pozele?

Felicitari. Nici eu nu reusesc sa vad pozele, dar am citit... Impresionant!

Incepind de astazi pozele ar trebui sa fie vizibile. Imi cer scuze pentru inconveniente. Continuarea in curind.

Felicitari STORMTROOPER, si pentru povestire si pentru "Cristinica" , am stat pana la 3:35 dimineata sa citesc si nu imi pare rau !


Numai bine,

Ok.aºteptam.

Praga – Budapesta

Dimineata a venit pe nesimtite, adica nesimtita de ea a dat buzna peste somnul meu si m-a trezit. Am deschis geamul sa aerisesc un pic camera si ma intimpina cu priviri curioase 2 lebede si citeva giste asa zis salbatice.


Ne imbracam si mergem la masa. Acelasi ceai de culoare cafenie-negricioasa, macar avea gust de ceai si era suficient de tare cit sa ma scoata din amorteala.
Ne facem bagajele si le incarcam in Cristinica.Pe la hotel au mai aparut vre-o 3 masini cu numere de Danemarca. Deja incepem sa devenim nostalgici – ultima noastra legatura cu civilizatia. Ma duc la baiatu de la receptie sa-l intreb unde-i cel mai apropiat pod ca sa trec pe malul celalalt ca zarisem o benzinarie. Imi spune ca nu e cazul sa trec pe partea cealalta , ca ar fi cam complicat, dar benzinarie gasesc si la vre-o 500 m de botel. De asemenea ma indruma sa ies pe soseaua de centura si de acolo sa ma orientez spre Brino, fiind mult mai simplu decit indicatiile pe care le detineam eu de la viamichelin.
In fine mai facem citeva poze la plecare si suntem gata de drum.Iesim din parcare si in nici 500m dau de o benzinarie. Fac frumos plinul, Cristinica toarce satisfacuta, si ma duc sa platesc. Daca tot sunt aici vreau sa iau si vigneta sa nu am probleme pe autostrada. Cit incerc sa-i explic individului de la benzinarie ce vreau el nu vrea sa priceapa. Nu vorbeste engleza, nici franceza, romina nici atit.Doar ceha de la mama lui. Nu percutez asa ca ma las pagubas. Plec din benzinarie intru pe soseaua de centura. Ma rog un fel de-a spune, ca mie imi parea mai mult autostrada decit soseaua de centura. Aglomerata ca naiba, deah era mijlocul saptaminii. Cu greu ne facem loc si iata-ne in drum spre Budapesta.Vremea tine cu noi. E inourat dar nu ploua si este racoare.

La intrarea pe autostrada opresc la o benzinarie si iau si vigneta si LA DRUM.
Ma tot chiorasc sa vad vestitii soferi kamicaze de pe soselele Cehiei, dar ei refuza cu obstinatie sa apara in calea mea.Merge ce merg, admiram peisajul si cam prin acelasi loc in care m-am urcat pe autostrada cind veneam de la Viena m-am dat jos si am luat-o incet incet spre Znojmo.Prietena se uita chioris la mine, se uita pe indicatiile de la Viamichelin, iar se uita chioris la mine si momentan tace. Intram pe niste drumuri nationale, traversam localitati si dupa vre-o 15 km nu se mai poate abtine:
-Trebuia sa mergem inainte pe autostrada nu sa iesi de pe ea si sa ne ratacim pe aici.
-Taci ca stiu ce fac.
-Nu stii, in hirtii scrie ca trebuia sa ajungem la Birno si de acolo pe autostrada spre Bratislava.
-Trust me i know what i am doing.
- O sa ne ratacim si o sa ajungem iarasi noaptea. Eu nu vreau sa mai ajungem noaptea, ne descurcam greu. Vreau sa ajungem pe zi.
O mai las vre-un sfert de ora sa cleveteasca si se potoleste.Pe undeva printr-o localitate dupa Znojmo, la dus am zarit o dacie cu numere de Cehia, i-am spus sa tina aparatul pregatit poate aveam noroc si de data asta. Nu a fost sa fie. La momentul in care ajungem pe linga granita cu Austria incepe sa recunoasca peisajul.
-Dar noi am mai trecut pe aici.
-Ei incepi sa te prinzi.
-da de ce am luat-o pe aici si nu am mers inainte pe autostrada?
-Pentru ca ar fi trebuit sa trecem prin Slovacia si taxa de drum este 30 E, si chiar nu am chef sa dau atitia bani pentru 100 km de autostrada.
-Aha.


Intram pe autostrada, oprim pentru vigneta si continuam. Trecem pe linga/prin Viena acelasi sistem ca la Berlin tunel-sosea-pasarela-pot-tunel, si inainte sa ne dam seama trecem si de Viena.





Ei de aici la Budapesta, este floare la ureche. Mare greseala din partea mea. La 20 de km de Viena, facem un popas pentru a rontai ceva de haleala si o gura de apa. In aceeasi parcare cu noi mai trag 2 tiruri de Ilfov. Soferul din al doilea tir, cind zareste daciuta incepe sa claxoneze furibund, pe cel din fata si sa strige la el:
-Ba!!O dacie pe linga Viena!!Esti nebun!!Bai de cind n-am mai vazut o dacie pe aici!!Se uita la mine si la prietena, se freaca la ochi si zice ca are vedenii.
Il asigur ca nu, ca suntem reali si ca suntem cu dacia in Austria. Intre timp apare si cel de-al doilea sofer care, ceva mai batrin decit primul, nu se mira prea mult.Primul sofer incepe, catre mine:
-Bai fa-ii poze si pune-o pe youtube.Nu in fiecare zi vezi o Dacie prin Austria.
-Gogule.Vin cu ea de la Copenhaga, nu de la Viena
Se cruceste mai mult decit prima data.Isi face cruce, isi scuipa in sin si zice ca fac misto de el.Il asigur ca nu, ii arat chitanta de la traversarea cu feriborul si taxa de traversare a podului Stroenbolt.Ma crede.Dar tot e mira.
-Cum neamtul nu te-a oprit sa te intrebe de ce n-ai decit 3 prezoane la roti?E lege in Germania ca n-ai voie pe autostrada daca nu ai minim 4 suruburi la roata.
-De la iesirea din Romania nu m-a intrebat nimeni de sanatate, asa ca....
Terminam popasul, ne luam la revedere si pornim la drum.Trebuie sa spun, ca pina in apropiere de Debrecen,majoritatea masinilor cu numar de RO, in proportie de 95% mi-au raspuns la salut, cu exceptia unui momirlan cu un Logan cu numere de Galati.


8 Oct 2009, 19:53:
Pauza de vigneta la intrarea in Ungaria. Nu mai aveam euro, doar card-ul si ceva roni de-ai nostri.Ma duc la ghiseu, nu accepta card, doar bancnote. Scot 40 ron , cit am platit si cind am intrat in Ungaria, platesc si-mi da rest 1000 forinti. Hopa,.asa s-a schimbat cursul in 2 saptamini. Ma prind ca vita incalcata de la granita cu Romanica m-a fentat la cursul de schimb. O trimit fara menajamente la origini, in lipsa si ne continuam drumul.
Trecem de Gyor, si suntem la vre-o 100 km de Budapesta. Toate bune si frumoase, calatorie fara incidente.La vre-o 15 km de Budapesta brusc autostrada se aglomereaza si la km 7 pe auostrada toata lumea se opreste. Se incepe circulatia in hopuri si salturi.Pina la km 5 de acolo se merge stind.



Bun, deci nici macar nu am ajuns la intrarea in Budapesta si deja ma incearca un sentiment de deja-vu. Initial nu mi-l pot explica. Zic sa stau linistit de la km 5 si pina la hotel mai aveam fix 8,5 km. Hai catinel-catinel, om ajunge noi. Si se merge stind. Masini cit cuprinzi cu ochii, si pe stinga si pe dreapta. Totusi nimeni nu claxoneaza. INCA. Inca e lumina afara, e bine. E doar 4 . O medie orara destul de buna. Plecati pe la 10.00 de la hotel, si este cam 4.30. Si stam, si stam, si stam. Ma uit la kilometraj, fac un calcul scurt km la plin km acum, si constat ca aveam parcursi 550 km fara sa mi se aprinda becul de la benzina. Cea mai buna benzina bagata in masina in aventura asta.Ma lamuresc de unde vine sentimentul de deja-vu. Daca Nu ar fi fost numerele de inmatriculare ale masinilor din jurul meu puteam sa jur ca printr-o ironie ciudata a sortii am ajuns in Bucuresti, Si chiar nu imi doream asta. Cu toate ca daca stau bine sa ma gindesc, in ultima vreme, poate si datorita crizei – partial - traficul in mult izbita noastra capitala a inceput sa se civilizeze, un pic, dar parca se vad ceva schimbari. Ma rog incepe corul claxoanelor, imbecilii lor incearca sa croseteze rindurile, nu le iese, se repliaza si asteapta rabdatori iesirea din meleu. Stam cam 2 ore in blocajul asta, si ajungem la intersectia unde trebuia sa viram dreapta. Facem dreapta o luam pe linga cheiul Dunarii si ajungem la hotel. Deci de la km 5 pe autostrada si pina la hotel am facut 8 km in 2h 45min.Curat trafic de capitala europeana moncher.
Ne cazam, luam in primire camera Joquin Cortez, si ne descarcam bagajul. Prietenei nu-i vine sa creada ca am ajung pe lumina. Degeaba i-am spus eu ca o sa ajungem pe lumina nu ma credea.
Mergem la restaurant sa luam si noi ceva de haleala. 2 ospatarite, una care cica stia engleza si una care abia daca stia maghiara. Ma rog, comandam ceva si ne linistim. Portiile aici sunt ca la un hotel de trei stele, destul de scumpe si fugaresti carnea prin farfurie in incercarea disperata de a o ingurgita. Platim cu cardul si iesim sa mai facem citiva pasi pe cheiul apei. Racoare, si tintari. As vrea sa spun liniste si zona inconjuratoare placuta, dar nu pot. Era galagie, harmalaie, claxoane, si pe la colturi un miros de urina persistent. Linga o scara de acces gasim si un boschetar. Se uita chioris la prietena mea, mormaie ceva , il ignoram si ne continuam plimbarea.

Budapesta – sau Ce MAMA DRACULUI CAUTAM NOI AICI??

Dimineata, ma duc sa-l intreb pe cel de la receptie unde e sala de mic dejun. Ma indruma spre o camera aflata in chila vasului, si imi spune zimbind candid, ca daca am venit cu masina si am parcat-o in fata hotelului va trebui sa o mut.
-De ce?
-Pentru ca de fapt nu este parcarea hotelului, chit ca pe site asa scrie, este parcarea primariei si vin cei de la primarie sa o parceleez si sa o amenajeze intr-o parcare cu plata.
-Ha?Ce spui tu straine?
-Da. Ne pare rau dar va trebui sa va mutati masina pina in ora 11.00 .
Mirii ceva printre dinti, imi piere apetitul si bombanind ma duc la masa.Ii spun prietenei ca o sa trebuiasca sa schimbam un pic planul. Intii tre sa caut loc de parcare si pe urma vizitarea acestei „minunate” capitale europene.
Dupa masa il mai iau pe receptioner la o tura de intrebari. Imi da o harta cu zona din jurul hotelului si imi incercuieste 2 locuri unde as putea parca. In fine, injurind la foc automat, imi iau Cristinica si ma indrept spre primul loc de parcare incercuit pe harta. Il gasesc destul de usor, fiind la nici un km de hotel. Ma uit in stinga/ma uit in dreapta/ma uit inainte/ma uit inapoi, ioc loc de parcare. „Bai astia fac misto de mine!!” In fine mai fac vre-o 200 m pe o straduta si ajung la un fel de minisuper-market de cartier.gata imi las si eu masina pina miine aici. Trag in parcarea cind o vad o tipa in masina de linga a mea ca bombanea si injura la greu in limba lui Attila. Ma observa ca ma uit un pic ciudat si imi zice ceva. Ii raspund ca inteleg doar engleza.
-M-au amendat astia ca am depasit cu 15 min timpul de parcare.
-Poftim?? Deja nervii mei, daja intinsi la maxim, au atins noi cote de elasticitate.
-Da.Am fost in magazin sa iau ceva pentru copil (care se afla pe bancheta din spate) si mi-au si lasat amenda pe parbriz ca cica nu am platit parcarea.
-Cum adica?Aici platesti parcarea pentru ca vii la magazin sa-ti facu cumparaturile?
-Da uite aparatul de taxare acolo- mi-l arata peste strada pe care parcasem eu.
Ii multumesc frumos, ma razgindesc sa mai las masina in locul asta si plec in cautarea cei de-al doilea loc de parcare incercuit pe harta. Intr-o juma de ora il gasesc. Iar ma invirt vre-o 20 de min pina se elibereaza un loc si fericit parchez masina. Cind ma dau jos, privirea imi cade pe automatul de taxare.Ptiu baga-mi-as !!!!!!!!!!!!Deja luasem la exprimare cam toate injuraturile stiute, cele nestiue+unele inventate pe loc. Plec. Dupa vre-o 2-3 curbe si intersectii ajung pe linga cheiul Dunarii, la vre-o 500 m de hotel. Gasesc un loc de parcare si parchez. Dau sa plec vad iar automatul de taxare. Bai sa-mi bag picioarele astia stau cu automatul de parcare si in fata blocului.Mortii si ranitii.Ma dau jos din masina si vad pe una ca umbla la aparat sa scoata ceva bani din el. Ma duc la ea si-i spun ca vreau sa-mi las masina in parcarea pina a doua zi cind plecam-
-Nu se poate!
-De ce!
-Nu se poate!.
-Cucoana platesc pentru 24 de ore, cit de scump poate sa fie?
-Nu se poate!
-Cucoana nu auzi ca platesc.-Nu se poate sa o lasati 24h.Puteti sa o lasati doar 4 h.
-Cum adica??
-Da puteti lasa masina pentru 4 ore si trebuie sa platiti-
-Poftim.Adica imi las masina aici pt 4 ore, ma duc pina in centru, vizitez centrul in 2 ore, dau o fuga inapoi, mai platesc pentru 4 ore.si ma duc in citadela si dupa 3 ore iar ma intorc sa platesc.Si la 2 noaptea ce fac?Ma scol din pat sa platesc parcarea??.Matale sau astia care au facut chestia asta erati trezi sau amortiti de palinca/unicum/sau mai stiu eu ce substante de astea
-Asta-i legea.
Ple bombanind, si gasesc un loc de parcarea in parcarea unui bloc linga un parculet cam vis-a-vis de de botel.Imi bag picioarele nu platesc nimic, sa vedem ce or sa faca. Constat ca din acest punct de vedere adbministratia Bucurestiului este ceva mai civilizata. Hotelurile au parcarea lor privata, si poti parca linistit pe o straduta laturalnica atita timp cit nu incurci traficul si nu iti lasi masina pe 3 locuri de parcare.La botel il intreb pe receptioner dacva prin zona au prostul obicei sa ridice masinile sau doar sa le dea amenzi in speranta ca cineva le plateste. Aflu ca doar se dau amenzi, se ridica doar cele ce blocheaza/incurca traficul.
Dunarea cea albastra este cam maronie




8 Oct 2009, 19:54:
Imi iau prietena la plimbare spre citadela. Ne oprim intr-un magazin pentru 2 sticle de apa minerala si ceva de rontaiala. Pina acolo ne „delectam” cu ingheuiala mai ceva decit la Praga, mizeri la triplu, autobuze care trec pe linga noi si ne ingroapa intr-un nor de fum de motorina, (aici iar trebuie sa laud Bucurestiul – cel putin avem autobuze decente, atit pentru calatori cit si pentru pietoni) praful stirnit de vint si care ne intra in ochii in pofida ochelarilor de soare, gropile, sau altfel spus craterele din asfalt/trotuar pe care incercam sa le evitam sa nu ne rupem picioarele, galagia insuportabila, asta si in comparatie cu bucurestiul (ROG FRUMOS A NU SE INTELEGE CA LAUD BUCURESTIUL/IL RIDIC IN SLAVI- CI doar ca mi s-a demonstrat ca se poate si mai rau). Trotuare blocate de materiale de constructii, utilae samd. Uite asa imi piere tot cheful sa mai vizitez ceva.




Parlamentul de pe malul opus.


Odata undeva cindva in timp, ceva important era aici, acum a ramas doar asta





Deja era 2 PM. Daca tot suntem aici hai macar pina la Sf. Gilert, tipul ala de pe deal.

Cind sa ajungem la scari ne ia de nas un miros, sau mai bine spus, o duhoare de fecale si urina ceva de speriat. Si nu, nu era de la apele termale. GATA.ATIT.MI-A AJUNS.
Mai facem citeva poze si inapoi.


8 Oct 2009, 19:54:





Nu mai merg sa vad nimic, traversam podul si o luam inapoi spre botel. Trecem pe linga o patiserie, luam ceva de mincare si mergem mai departe. Ajungem intr-o zona cu ceva verdeata, in verdeata numai boschetari. 2 cite 2 pe cartoane, plastice, aproape la fiecare pas. EI mortii masii!!!Trecem pe linga parlament.






Ajungem la hotel ne culcam.
Seara iesim la o plimbare pe chei. Ne intilnim cu tot felul de boschetari, ii ignoram.



Revenim la hotel si mergem la restaurant pentru masa de seara. Aici o vajnica urmasa a Ciociolinei, ceva de genul 1.80, 55 kg, 75-50-75 – femeia snur n-are t**e n-are c*r ne zimbeste frumos, ca doar atita stia sa faca si ne ia comanda. Numai ca o da in bara. La desert eu am comandat inghetata si prietena clatite, ea ne aduce 2 inghetate. Ii spun ce am comandat, nu pricepe. Engleza/franceza nu vorbeste, asa ca trebuie sa o cheme pe bucatareasa sa-i traduca. Tot prin intermediul bucataresei ne spune ca nu mai au clatite.Ei nu mai aveti clatite, prietena nu vrea inghetata (are gitul sensibil – nu poate sa manince &frac12; kg de inghetata la o masa ca subsemnatul).


8 Oct 2009, 19:55:
Se rezolva acest mic incident, si ne terminam seara pe puntea superioara la un pahar de suc&vorba pina pe la miezul noptii, cind era sa raminem inchisi pe afara de femeia de serviciu.






Imi cer scuze daca v-am plictisit. Continuarea in episodul urmator.

Nu stiu cine ti-a spus asta, dar imi pare rau sa te anunt ca te-a dezinformat grav...

Ai perfecta dreptate!! De 4 ani procedez la fel. Plec in concediu in mai sau septembrie-octombrie, pentru ca vreau sa ma destind, nu sa ma duc sa ma inghesui si sa ma coc. Marea o folosesc doar pentru pescuit sau navigat. Se lasa uneori cu baie in larg.

@STORMTROOPER : foarte frumos! Poate citesc si unguri

@Vio - cu vre-o saptamina inainte de plecare gasisem pe net informatia ca in Slovacia s-a introdus taxa de autostrada de 30E pentru 30 de zile, nefiind alta alternativa.
@ergo - buna ideea ta, dart din pacate la mine nu se poate pune in aplicarea in mare parte datorita serviciului, si citeva probleme auxiliare. Cit priveste ideea de a merge la mare, o uras de-a dreptul, avind in vedere ca urasc si conceptul in esenta,dar de 2 ani prietena ma bate la cap sa maeraga si ea la mare, cred ca va trebui sa-i fac pe plac pentru un week-end.Probabil prin decembrie-ianuarie-februarie.

Va multumesc pentru aprecieri, si in masura in care o sa-mi permita si timpul o sa postez si ultima parte.

Frumos,da poze cu bolidu' nu pui?

Splendid!Da bag sama, ca gastele erau rate...

giste - rate tot zburatoare plutitoare domesticite se cheama.

Eu chiar am tranzitat Slovacia in august 2009, si nici vorba de asa ceva... de fapt o tranzitez dus-intors cam de 3-4 ori pe an... costul vignietei cu cea mai scurta perioada (o saptamana parca) e de fix 4,90 euro... dealtfel eu acolo si alimentez pe traseu, pentru ca au introdus euro si nu mai sunt nevoit sa cad prada teparilor cehi la schimbul euro-coroana...

pe departe unul din cele mai tari episoade.... m-am amuzat copios atunci cand cautai loc de parcare si dadeai de aparatele minune...

pai sa fi fost in ro asa ceva cred ca dispareau instant dupa lasarea intunericului.

io cred ca lasam masina pe unde apucam chit ca strangeam un teanc de amenzi ... le aruncam dupa aia la cos


asteptam noul episod

Vineri dimineata, ultima noastra zi petrecuta pe meleaguri straine. Trezirea destul de anevoioasa, in timpul diminetii a ploat, asa ca cerul era intunecat si tragea la somn.Ne desteptam, ne facem bagajele si mergem la masa. Dupa aceasta activitate, prietena incepe sa ma bata la cap sa mergem la o dugheana pe care o ochisem seara sa luam niste suveniruri. Nu am chef de ceasrtza, asa ca mergem. Surpriza, dugheana inchisa. Mai facem citiva pasi si intram intr-o statie de metrou. Aici gasim un mic magazinas in care intram. Nici nu apucam sa ne dumirim de ce are dugheana de vinzare ca apare o unguroaica la vre-o 55-60 de ani, tipul de babornita tocmai buna de scos la pensie, proasta si ingimfata care le stie pe toate si toata lumea trebuie sa o stie de frica. Incepe sa se ia de noi, ca cica am intrat in magazin, fara sa-i dam buna ziua, fara sa o intrebam ce face, cum se mai simte?Asta de parca ne stiam de-o viata. Bun eu stiu ca uneori sunt destul de politicos, aca sa am salutat-o.N-a fost de ajuns. A inceput sa guite, ca ce vrem noi din magazin?Cm de ne permitem sa intram?
Ce daca suntem turisti putem sa cumparam suveniruri de la orice magazin?Trebuie sa avem un comportament ireprosabil ca sa putem cumpara din maghernita ei, si alte chestii pe care le oracaia babornita pe acolo.(O mica chestie. Toata discutia asta, adica monologul babornitei se tine in maghiara. Nu vorbesc maghiara, stiu doar citeva cuvinte sa spun, dar am un cerebel care ma ajuta sa inteleg limba asta, asa cum inteleg si cite elemente de baza din norvegiana si daneza. In Danemarca, cind reveneam de la malmo, deja intelegeam anunturile facute de conductorul trenului, si cam ce se discuta in jurul meu, recunosc sunt varza la matematica si alte stiinte de astea exacte).Brusc imib sare tandara, prietena ma calmeaza si ma scoate din magazin pina acum sa-mi dau drumul la gura. Babornita mai guita ceva in spatele nostru. In nici 15 m mai gasim un magazin. Vinzatoarele 2 tipe dragute, vorbeau si engleza, ne-am inteles cu ele.Ne luam suvenirurile si mergem la masina.
Pe parbriz SURPRIZA, ma astepta o amenda. In plic de plastic rosu, scrisa doar in maghiara, astia limbi straine nu vorbesc.S-au prins ca masina era straina, dar deah, dupa ei toata lumea trebuie sa vorbeasca doar maghiara. Iau masina, merg cu ea la hotel, si i-o arat receptionerului pentru traducere. Ma lamureste ca nu am ce sa fac, sunt cetatean roman si nu maghiar asa ca fiscul lor nu ma poate deranja cu nimic. In fine, imi car bagajul in Cristinica, predau camera si iata-ne la drum.
Undeva pe la vre-o 20 de km capitala, prietena isi aduce aminte ca si-a uitat pijamaua la hotel.Ei las-o dreacu de pijama, nu ne mai intoarcem dupa ea.
Incep incet vremea se incalzeste, norii dispar si pentru prima data in excursia asta incep sa regret absenta aerului conditionat pe Dacia. Dar doar atit, si doar acum.
Pe autostrada mai am parte de o „masura a civilizatiei maghiare”. Astfel, cum mergeam eu linistit, ajung in spatele un TIR, il depasesc, si ma bag inapoi pe banda 1, la mica distanta ajung in spatele unui alt tir. Ma angajez in depasirea lui, aveam cam 110 km/h, cind din spatele tirului depasit anterior iese unul cu un SUV, care venea mincind nori. Si venea. Deci omul nu dadea semne ca ar m-ar fi vazut, sau ca o sa incetineasca, am accelerat si eu, tirul a vazut faza si a frinat un pic, si la mustata am reusit sa ma bag in fata lui, altfel riscam sa fiu luat cu fulgi cu tot, la vre-o 100 km de granita. Nu m-a deranjat in mod special acest individ, si probabil nu i-as fi acordat atentie si nu as fi povestit episodul daca probabil intimplarea ar fi fost unica, dar am avut parte de intimplari asemanatoare si in drumul spre Viena, si la intoarcerea de la Praga. Cel putin vitezomanii nostrii au decenta sa mai frineze si sa-ti dea flsh-uri la greu pina te bagi pe banda ta.
Cum temperatura exterioara deja era peste 35 de grade, in masina incepusem deja sa transpir. Iesim de pe autostrada pe linga Debrecen si cu indicatiile de la Viamichelin, reusim sa gresim iar drumul,multumita co-chilotului care nu e in stare sa citeasca 2 indicatii si o harta, si ne indreptam spre Budapesta pe un drum national, plin de gropi si denivelari. Cel putin la noi atit drumurile cit si au tostrada au gropi, este un consesn general in aceasta privinta.
Fac stinga-mprejur si o luam spre Debrecen. Ince-incet ne dumirim de drum catre vama si trecem de punctul de vama Valea lui Mihai.

La nici 2 km de vama intram intr-un nor de ploaie.Suntem in Romania., cu toate lucrurile bune si rele, bune ca vorbim aceeasi limba, aproximativ, restul..........................Nu o sa inteleg de ce daca eu merg cu 95km/h in afara localitatii pe un drum relativ drept, asfaltat, vizibilitate buna, cu trafic destul de aglomerat de pe contrasens, toata lumea simte nevoia sa ma depaseasca, sa treaca in fata mea, ca pe urma sa frineze brusc pina ajunge si el la 95km/h???
Ideea era ca de la Vama sa trecem prin Oradea, sa vada si prietena orasul care mie mi-a placut cel mai mult dintre toate orasele vizitate pina acum din Romania.Asa ca 60 km de Ro nu se compara cu 60 de km de autostrada, viteza medie e pe unde va pe la 40 km/h, Ajungem si in Oradea, deja era 6 seara, nu mai aveam chef de vizitat nimic, ochesc un bancomat, scot niste parale, constat ca am cheltuit mai putin decit imi facusem planul la plecarea din tara, ne orpim la un supermarket pentru niste saratele, gustari de drum, avea sa ne prinda foarte bine, pe drum. Nu prea mai mincasem nimic. Si o luam spre com. Garda de Sus, sat Ocoale, unde facusem rezervarea la pensiunea Spiritul Muntilor pentru 4 nopti de odihna in mijlocul muntilor .Eu deja visam la camera mare cu pad dublu si baie proprie si abia asdteptam sa ajung sa fac un dus si sa ma barbiereasc un pic.



Opresc la un Peco, bag benzen, vre-o 15 litri, trecem de localitatea Campeni, inca o data daca era nevoie mi se aduce aminte ca suntem in Romania, tara membra UE in anul de gratie 2009,



si incepe urcusul. 20 de km de urcus spre Arieseni, peisajul era frumos, prapastie in dreapta si perdea de ceata in fata. De fapt mergeam vre-o 2-300 m prin ceata ajungeam la o zona fara, si tot asa.
La Arieseni facem un scurt popas, sun gazda si-mi spune ca nu mai am mult. Urmatoarea localitate era Garda de sus, la intersectia situata aproape de intrare trebuia sa iau drumul spre ghetarul Scarisoara. Era deja 9 seara. Zis si facut. Cind parasim drumul national, deja am socuri, drumul era pietruit si imi clantaneau dintii in gura de la gropi. Eh, am zis, mai am 10 km si ajungem, mergem si noi mai usurel.Nu aveam de unde sa stiu ca asta era doar inceputul, si era o portiune cit de cit acceptabila de drum, in comparatie cu ceea ce ne astepta 1 km mai sus. (La momentul cind mi-am facut rezervarea am avut inspiratia sa intrem daca drumul pina in sat este practicabil pentru o dacie. Am primit asigurari ca drumul este in stare buna si ca majoritatea localnicilor aveau dacii si acestea urcau foarte usor pina la destinatie. )
Mai facem o curba si incepe cosmarul. Un drum cum greu va puteti imagina, Niste gropi de se apleca masina pe jumatate, nisite cratere, care ar face gropile din bucuresti sa para precum gropitele din obrajii unui bebelus,. Am mers ce.am mers, dar deja aveam serioase indoieli ca babuta mea o sa poata ajunge la destinatie.
Ca sa va faceti o idee cit mai buna despre situatie imaginativa urmatoarele:
Era aprox. Ora 10 seara, in jurul nostru intuneric bezna, singura lumina venea de la cele 4 faruri ale babutei mele, nu se vedea nici o casa/asezare umana, nici tipenie de om, noroc ca era cit de cit o noapte senina, drumul era dezastruos, din 2 in 2 minute ceva pocnea pe sub masina, ma gindeam cu groaza ce s-ar putea intimpla, eram nemincati, mai avea doar ceva apa, pungile luate din super-market se terminasera, iar ELV-ului Cristiniciii mergea incontinu. Aveam de urcat un munte nu o biata panta. Situatie „frumoasa”. La un moment dat zarim o casuta trag in fata ei. Gata pina aici!!Nu mai risc mai depoarte ca nu am chef sa ramin peste noapte pe coclauri. Ne dam jos din masina si batem la poarta. Norocul nostru ca la aceasta casa nu era atasat si una bucata ciobanesc mitolitic, ca altfel nu am fi putut intra in curte. Intram, ne primeste o doamna in virsta, destul de bine dispusa, ii spunem cine suntem si incotro ne indreptam si o intrebam, pe unde suntem si cit mai avem pina la destinatie.Nu stie dupa nume pensiunea asa ca la acest capitol nu ne poate ajuta. Sunam la pensiune, vorbesc cu cel cu care purtasem conversatia pe net si-i spun ca am ramas impotmoliti si daca poate si are cu ce sa vina sa ne ia.
-Pai e un pic cam greu, pentru ca sunt la Timisoara.Dar o sa vorbesc la pensiune daca este cineva cu masina pe acolo sa poata vina sa va ia.
Dupa o jumatate de ora ne suna si ne spune sa stam unde suntem, ii dam la telefon pe proprietara casei ca sa-l lamureasca unde suntem localizati si asteptam.
Ii cer voie proprietarei sa bag masina peste noapte in curte ca sa nu o las pe mijlocul asa zisei strazi pina in ziua urmatoare cind urma sa vin sa o iau. Este deacord.
Il iau pe pustiulica – nepotul proprietarei- cu mine la masina ,un drac de copil, si ne urcam. Din momentul in care pornesc masina, pustiu ramine mirat:
-Asta nu suna a dacie!Daciile de ãpe aici nu suna asa.
-Asta suna a dacie normala.
-Nu asta suna a masina straina.daciile de pe aici suna ca un camion diesel. Vrum-vrum, nu sunt asa de incete la sunet ca asta.
-Cum adica?
-Pai majoritatea daciilor celor de pe aici suna ca niste camioane din acelea diesel, nu asa de incet ca asta.
Incep sa intru la ideii, fata de cele ce-mi spusese gazda pe net.Ma rog la idei intrasem eu de la momentul cind ma aventurasem pe drumul asta, dar acum aveam si mai multe banuieli.
Dupa vre-o ora de asteptat, apare o alta babuta, cu un tip cu un ISUZI TROOPER din 900 toamna, Ne urcam bagajele si purcedem la urcus. De fapt situatia statea cam in felul urmator. Conducatorul jeep-ului, taran sadea, bagase un Cd cu muzica populara, era dat aproape de maxim, boxele din fata nu functionau, ci doar cele din spate, adica unde eram eu cu prietena.Deci el si cu babornita se intelegeau ce vorbeau, mie in spate imi venea sa-i crap capul. Chiar nu eram in dispozitie sa ascult muzica populara in starea in care ma aflam.
Dupa vre-o 30 min de catarat pe coclauri, cu greu ca si jeep-ul abia urca, ajungem la o locatie.
Ne dam jos din masina, si incepem sa ne caram bagajele inauntru. In jur numai intuneric, nu tu lumina, nici tipenie de om.Prietena inceacra o conversatie cu baba, si afla ca de fapt inca nu suntem la pensiune ci la casa babei, unde o sa stam pina dimineata si atunci mergem la pensiune. Cica ca sa ne odihnim.
Eu deduc de la sofer ca de fapt ne cazeaza aici peste noapte ca sa nu-i deranjam pe oaspetii de la pensiune.Ciudat imi zic, dar momentan eram multumit ca am ajuns intr-un loc unde sa-mi pot odihni oasele.Ramine ca a doua zi sa vina masina, contra cost bine-inteles, ca sa ne duca si restul de 2 km pina la pesniune.
Baba da sa plece.Halt, unde te duci matale.
-Pai v-am adus aici, va las sa va odihniti si ne vedem miine.
-pai masa?
-ce masa?
Am crezut ca face misto de mine.Imi venea sa o dau cu capul de pereti.
-Cind am vorbit cu asa zis-ul patron al pensiunii am stabilit pentru camera cu 2 paturi si demi pensiune.Unde e masa?
-Ati stabilit asa ceva?
-DA!!
-Bine o sa va aduc ceva de mincare in citeva minute.
Intram in casa, frig, noi eram imbracati cam de vara, ma rog frig pentru prietena, pentru mine doar un pic de racoare.Vine si masa si ne zgribulim intr-un pat pina dimineata.Dormit neintorsi.

Dis de dimineata, trezirea, zona din jurul nostru destul de frumoasa, dar nu eram in dispozitie contemplativa.Ne tot uitam dupa masina dar aceasta refuza sa se faca vazuta.
- Masina nu mai vine trebuie sa mergem pe joc.
Trag citeva injuraturi in gind, prietena ma calmeaza, ne luam rucsacii si purcedem inca 2 km pe jos pina la pensiune.
Baba tot incerca sa ne traga de limba, baba limbuta, dar nu primea decit raspunsuri monosilabice. Renunta.
Ajungem intr-un final. Asa zisa pensiune nu avea nici un semn distinctiv ca ar fi fost asa ceva. Nu tu firma, nici macar o chestie acolo pe care sa scrie „cazare”.De clasificare nu mai vorbesc, probabil, ar fi trebuit sa aiba ceva de genul asta la fatada, dar nimic. Cind ajung la in camera, deja eram un vulcan gata sa explodeze. Eu facusem rezervarea pentru o camera cu 2 paturi si baie proprie si babornita ma parcase intr-o camera cu 2 lavite, (camera care cred ca undeva-cindva a fost o bucatarie/camara), cu baia la comun cu inca 8 oameni care mai erau cazati la pesniune. Baie care arata ca dupa un cutremur cu magnitudinea de 8-9-10, pe jos era mizerie, cred ca babornita avea contract cu vre-un institut de farmacie, la cit mucegai era printre dalele de gresie din baie.De fapt erau 2 familii care se cunosteau intre ele, fiecare familie cu cite 2 plozi. Si cind au inceput astia sa alerge pe acolo, parca alergau o turma de elefanti.
Baba ne spusese pe drum ca cica pina sa venim noi au stat 2 pensionari pentru o noapte dar au plecat pentru ca cica nu au avut liniste. Acum am inteles si de ce.La micul dejun mai aveam sa am o surpriza neplacuta. Acesta consta din mamaligura cu ceva brinza de oaie sarata potroaca ,brinza topita, si niste sunca taraneasca si o cutie de pate.Deja aveam impresia ca sunt intr-un vis urit, si ca trebuie sa ma trezesc. Am iesit in curte, si am inceput sa ma dumiresc care-i problema cu masinile prin zona.
Majoritatea daciilor de prin zona nu cred ca au vazut vre-o daat secolul asta vre-o statie de ITP.O mare parte dintre ele, erau dacii double cab cu motor de 1.9 D si tractiune 4X4.Restul, vre-o 2 erau supra inaltate pentru caratul cartofilor, tobe nu aveau, si cind treceau pe linga tine te lasau intr-un nor de fum albastru.



De la cei care erau cazati in pesniune aflam ca cel mai apropiat butic era la vre-o 2-3 km de asa zisa pensiune.GATA. Adica sunt cocotat pe virful asta de munte, nu prea am semnal la mobil, si nici macar nu am de unde sa-mi iau ceva de mincare.Sfat cu prietena si decidem sa plecam. Prietena deja era si ea pe punctul sa explodeze, mai mai ca incepea sa plinga ca vrea inapoi la masina si sa coborim la civilizatie. Nici starea mea psihica nu era mai buna.Opresc pe un nene cu un duble cam si-l intreb daca coboara in girda. Imi spune ca in vre-un sfert de ora, sa iesim la poarta ca vine sa ne ia.
A trecut o ora si el nu mai aparea.I-am spus babei.
-Asa vrea sa va ajut, dar vecinul de la casa de peste „strada” este plecat si nu stiu cind se intoarce, iar altcineva pe aici nu cunosc sa aiba masina si sa coboare in Girda acum.
Am vazut negru in fata ochilor. Babornita ne lua la misto, si se astepta sa o si credem.Plecam pe jos, fara bagaje, ca sa cautam o ocazie sa coborim.
Dupa vre-o 15 min de mers gasiv pe un pustiulica de vre-o 20 de ani, ii explicam situatia si il rugam sa ne ajute daca poate.Ne da doua numere de telefon, la care sa incercam poate avem noroc.Naca nu rezolvam nimic si putem sa mai asteptam, o sa coboare el mai tirziu in Girda.
Cu primul telefon nu avem noroc, nu avea semnal posesorul mobilului, la al doilea numar ne raspunde un oarecare domn Dorin.Ii explicam situatia si ce vrem.
-A dumneavoastra sunteti cu dacia alba de azi-noapte.?
-da noi suntem!Vreti sa ne luati si pe noi pina in Girda?
-Stiti, de fapt sunt foarte ocupat.Nu stiu ce sa zic. Se poate interpreta.Eu am si eu o pensiune, si se supara babornita.
-Am vorbit cu doamna, stie ca nu mai vrem sa raminem.
-A bine, va sunt eu intr-un sfert de ora.
Bineinteles ca atrecut ora si nu a sunat inapoi. Ba am mai sunat si eu de vre-o 30 de ori (sunt un tip destul de persistent) si bineinteles ca nu mi-a raspuns nimeni. Banuiesc ca intre timp a sunat-o pe babornita si asta i-a spus sa nu ne ajute. Deja incepeam sa-mi schimb parerea pe care o aveam despre ardeleni.
Era blocati fara nici o modalitate de rezolva problema. Prietena imi sugera sa mergem la pesniune sa ne luam catrafusele si sa o luam pe jos pina la amsina. Ne intoarcem la pustiulica, ii explicam situatia. Se uita la noi vede ca suntem oameni de treaba, asa ca se schimba si in 15 min vine sa ne coboare cu masina.
Ne luam bagajele, o luam si pe babornita, la plecarea de la locul de popas de peste noapte un rucsac a ramas acolo asa ca trebuit sa oprim sa-l luam. La lumina zilei am vazut ca drumul era cu mult mai rau, daca asa ceva ar fi fost posibili, fata de cum l-am sintit noaptea.Transee cam de jumtate de metru.Balti din care nu stiai daca mai iesi. Traseu de off-road nu de babuta care facuse 4200 de km prin UE.
Ii muiltumim&platim omului si ne luam masinuta. Gazda nu era acasa asa ca-i lasam un biletel de multumire si plecam.
Coborim in Girda si-i multumesc Alui de Sus ca am ajuns cu bine la civilizatie.Incepem sa batem din poarta in poarta in cautare de cazare. Ne interesa cazare si demi-pensiune.Nu aveam chef sa incepem sa ne cautam de mincare pe acolo.
Intr-un final apoteotic, din a 5 incercare gasim ceva care sa corespunda doleantelor noastre. Gazda foarte de treaba, i-am povestit prin ceea ce am trecut dar fara a da nume. Imediat dupa cum am termina ne-a spus din prima numele familiei care ne-a tepuit, ceea ce ne-a dus la concluzia ca nu eram singurii in aceasta situatie.
Urmatoarele 2 zile au fost rezervate odihnei si punerii in ordine a pozelor facute si a celor achizitionate din calatoria de peste hotare.







Plecarea spre casa nu a fost lipsita de peripetii.La campeni din neatentie o iau spre Baia de Arama in loc sa o iau spre Abrud. Ajung la o biserica pe care o vizitasem anul trecut si-mi dau seama de eroare, asa ca fac calrea intoarsa.Parca imi era scris sa o iau spre baia de Arama, dar eu nu vroiam. La iesirea din Abrud ma intimpina un echipaj de politisti care ma trag pe dreapta pentru un control de rutina, cica. Control facut de RAR. Ce si-or fi zis baietii, m-au vazut cu masina jegoasa in ultimul hal, numarul pus intr-o parte: „Gata. Asta-i al nostru. Sa vezi cite bube ii gasim”.
Si incepe controlul. Unul dintre cei doi RAR-isti imi pune mina la teava de esapament in asa fel incit sa rasufle.
-Uite vezi.Aveti tubulatura sparta.
-Domne tot ce se poate, am incercat sa urc la Scarisoara si ceva a pocnit pe dedesupt, de bune ce sunt drumurile din judetul asta.
Baga mustiucul pe teava, se uita la aparat, inghite in sec, il scoate si-l pune la loc.Scoate un cric hidraulic, il pune sub lonjeron si incepe sa traga de roata fata dreapta, a naibi roata refuza sa se miste. Incearca si la cea din stinga, la fel nenorocita refuza sa aibe joc. Imi cere sa-i aprind toate luminile. I le aprind. Se cruceste merg toate. Se urca la volan, invirte de volan, si asta refuza sa aibe joc, ambaleaza un pic, si face 3-4 m pune frina si da cu dintii de volan, la propriu. Se da jos bombanind. Pune ochiul in dreptul duzei de stropit parbrizul si-mi spune sa fac o proba. Ii spun sa-si fereasca ochiul. Nu o face motiv pentru care se pomeneste cu un jet de spirt consistent in ochiul drept. Celalalt imi cere stingatorul, il dau il aveam linga scaun. Nu se multumeste, vrea si trusa medicala si triunghiul. Prietena din masina ma intreaba daca vrea sa-i aratam si vestele. Ii raspund ca pe acelea le-am achizitionat pentru Ungaria. Ii arat trusa valabila pina in 2012 si triunghiul.
-Dumneavoastra ati fost cu masina asta in Ungaria?ma intreaba un pic mirat.
-Nu. De fapt venim din Ungaria acum, dar cu masina ASTA venim de la Copengaha.
Va puteti lesne imagina ce moaca au facut ambii. Daca i-as fi pleznit cu toata forta in cap cu o bita de bassebal nu cred ca as fi obtinut efectul asta. Pacat ca prietena nu a avut prezenta de spirit sa le faca o poza. Le arat virgenetele de Austria si Cehia din parbriz si chitantele de la feryboat si podul Stroembolt. Unul dintre ei ma pune sa salt capota, probabil era mirat ca la test ii iesisera noxele bune si se astepta sa am furtunul ce pleaca din capacul de la tijele culbutorilor tras pe sub masina si scos pe undeva pe dedesupt. Surpriza al naibii furtun era la locul lui bine merci.
Ambii RAR-isti se crucesc, ma pun sa semnez foaia de constatare si imi ureaza drum bun.
-Daca mai gasim multe masini de astea raminem fara loc de munca.
Imi sta pe limba sa-i intreb daca au verificat secolul asta vre-o masina inmatriculata pe sat Ocoale, com. Garda de Sus, renunt. Ii spun agentului unde lucrez, face fete-fete si-mi ureaza drum bun pe un ton foarte voios. Nici lui nu-i convenea situatia. Se vedea de la o posta. Intre tipm, mai era unul cu o Dacia double cab, de firma, care bietul om era negru la fata. Cine stie ce-i gasisera „meseriasii”.

Trecem cu bine si de aceasta intimplare. Prietena se umfla in pene, de parca ea a muncit in ultimii 3 ani la masina, si nu eu.
Ajungem la Pitesti. O las pe ea acasa si a doua zi iau drumul comunal (in comparatie cu autostrazile de afara) numit A1 spre Bucuresti. Bineinteles am primit flash-uri de vre-o 3 ori, de fiecare data de la un momirlan cu o skoda octavia albastra cu numar Constanta, care avea una bucata scindura de calcat pe post de eleron pus pe portbagaj. Ma gindeam in sinea mea ca in 100 km Pitesti – Bucuresti mi-am luat la flash-uri cit nu mi-am luat in 5000 km facuti prin Europa. Halal civilizatie.
Ei bine dragii mei, astea fiind spuse, am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea asa, si-am incalecat pe-o capsuna, dar nu v-am spus o minciuna.
The End/Fin/Konec/Ende/Vége.


Poze cu babuta mea gasiti aici:
http://www.daciaclub.ro/Daciile-noastre-t3...0-p2076455.html

felicitari:)
si poate data viitoare va mai fi o dacie alba.tot de bucuresti:P