M-am intors recent din concediu si vreau sa propun iubitorilor de drumuri grele doua trasee foarte frumoase in zona Voineasa. Traseele sunt parcurse cu DSN, deci trebuie sa fie similare cu DS si mult mai usoare cu o Berlina.

1. Voineasa - statiunea Vidra - 20-30 minute asfalt bun. De la baraj se face stanga, indicator "Baraj 4" 4 km drum de tara neplacut, se ajunge la "adevaratul" baraj - pe Lotru. De aici prin dreapta cladirilor se coboara dificil in viteza 1 5 minute (suvoaiele au deteriorat piatra cubica), pana reintalnim valea Lotrului, aici fara apa. Drumul devine bunicel, cu mici probleme, pana la al doilea baraj, "Balindru". Peisajul este de exceptie, Lotrul recupereaza apa din numeroase suvoaie laterale care vin in cascade de pe ambii versanti. Dupa Balindru, revenim la apa pentru a depasi singura portiune dificila de cativa zeci de metri - drumul a fost rupt de ape si reparat cu sterilul de la exploatarea de mica. Acesta este ca un amestec de nisip cu pietris cu nisip fin in care rotile camioanelor au lasat santuri. Ne strecuram cu indemanare printre urme si frecam scutul de creste - in afara de harsait nu se intampla nimic, sterilul fiind moale. Poate o lopata ar fi buna, dar merge si fara. Dupa aceasta scurta portiune, drumul este din ce in ce mai bun, se poate merge cu 30..40 la ora, dar nu o facem: suntem in zona cea mai frumoasa a traseului: cataractele Lotrului. Lasam masina si coboram cu griza la firul vaii. Cataractele nu impresioneaza prin inaltime, ci prin forta extraordinara a apei. Mai departe drumul isi pastreaza farmecul unui defileu cu pereti aproape verticali. Pe ultimii kilometri apar primele salasuri, iar drumul devine mai neplacut datorita noroiului si denivelarilor, mai ales dupa ce am intrat pe "asfaltul" din localitatea Voineasa. Timp total 2..3 ore, in functie de numarul si durata popasurilor.

2. Voineasa - Polovraci prin Curmatura Oltetului. Drum foarte frumos, dar extrem de dificil - la limita posibilitatilor masinii. De la Voineasa coboram cativa km pe sosea pana la intersectia Ciunget, pe care o urmam la dreapta. Asfaltul ca peste tot, cu gropi mari si rare, urmand indicatoarele spre Galbenul. Brusc asfaltul se ingusteaza si patrundem in defileul spectaculos al Latoritei. La fiecare metru cate o cascada suiera pe langa noi. Mergem incet, asfaltul fiin foarte obosit si uneori absent. Dupa mai bine ded 20 km drumul urca la baraj si continua pe versantul stang (in sensul de mers) al lacului ci o apa incredibil de curata. La primele pensiuni este bine sa ne interesam care este drumul (primul in stanga dupa primele pensuini, in raport cu directia de mers) si care este starea lui. Urcusul este mai scurt, dar destul de abrupt, viteza I fiind regina. Castigam rapid altitudine si orizontul se largeste cu darnicie. Drumul are treceri dificile printre bolovani, trebuie sa calculam permanent si repede cum si pe unde trecem. Daca nu ne place, cel mai indicat este sa ne intoarcem cu grija, tot in viteza I, locuri de intoarcere a masinii fiind suficiente. Dupa 30..40 minute ajungem in saua frumos croita la peste 1600 m altitudine, care desparte masivul Capatinii (stanga) de Parang (dreapta). Putem lasa masina aici pentru un tur - preferabil pe creasta Capatanii. Daca pana aici a fost foarte greu, ne gandim serios sa ne intoarcem. Intoarcerea nu este usoara, coborasul fiind un pic mai greu decat urcusul, dar daca continuam ne asumam cateva dificultati mai mari, dar si parcursul unei vai de o frumusete deosebita. Coborasul in serpentine scurte pina in vale il facem cu multa atentie, dificultatile fiind cam la fel cu cele de la urcus. Apoi drumul devine din ce in ce mai placut si ar ramane tot asa, daca apele nu ar fi mutat un pod, forestierii improvizand o trecere din pietris. Acesti 20..30 metri sunt examenul cel mare. Cu rabdare calculam traseul cel mai bun, mai aruncam ceva bolovani, mai aducem altii astfel incat la final reusim sa obosim si sa trecem cu bine, fara sa "rontaim" prea mult scutul motor. Daca am trecut aici, nimic nu ne mai poate sta in cale - o noua trecere peste pietris pare floare la ureche. Pe ultimii km drumul devine bunicel si se apropie de cheile Oltetului si pestera Polovraci. In dreptul manastirii asfaltul ne ia in primire si ne angajam pe lungul drum catre casa. Daca ne propune cineva sa ne intoarcem pe unde am venit, suntem capabili de crima.

Indicatie utila: inainte de ultimul pod, la intrarea in chei, se vad in amonte doua scari metalice pe fundul canionului. Urmarindu-le cu privirea, descoperim o cordelina printre copaci, care ne permit o coborare dificila la apa. Se poate parcurge valea in coborare - canionul este exceptional, fara dificultati, sacrificand spre udare o pereche de incaltaminte cu talpa tare. Apa rece ajunge uneori pana la brau, deci costumul de baie ste ideal + ceva mai gros in sus. La sfarsitul canionului o poteca cu cablu ne aduce inapoi in sosea la mai bine de 1 km mai jos. Canionul se parcurge in mai putin de 1 ora.